Închide

Exclusiv: Motivul pentru care a picat intermodalul Aeroportului

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 03, 2015 6 2106

Au făcut presiuni asupra funcționarilor din instituția Consiliului Județean săptămâni la rând, pentru a aviza proiectul intermodal al Aeroportului ce urma să fie depus pentru obținerea unei finanțări europene, în baza unui parteneriat cu CFR-ul și CNADNR-ul. În ciuda amenințărilor și a presiunilor la care au fost supuși, în pofida mesajelor anonime care-i denigra și care au fost transmise în spațiul public pe diverse căi, funcționarii/directori din cadrul acestei instituții n-au cedat nici un moment, arătând că documentația lansată de Aeroport prezintă câteva neconcordanțe tehnico-economice importante. Unul dintre aspectele grave semnalate de acești oameni, se referă la faptul că Aeroportul a cheltuit peste 1,5 milioane de euro – dintr-o finanțare europeană anterioară – pentru întocmirea documentației (studiului de fezabilitate), ce vizează proiectul intermodal, fără însă să fi primit și avizele tehnice necesare care să-l valideze. Cu această documentație incompletă, directorul Aeroportului clujean, David Ciceo, plănuia să intre într-un amplu parteneriat cu CFR și cu CNADNR, pentru a obține o finanțare europeană și mai mare, care să-i asigure implementarea proiectului. Consilierii județeni, dornici să-i facă pe plac lui Ciceo, au ignorat absolut toate aspectele semnalate de funcționari. Mai înțelept s-a dovedit a fi șeful CFR-ului, care a refuzat pur și simplu să-și asume parteneriatul, fără a avea acordul AGA. Iar CNADNR n-a acceptat să-și susțină partea de cofinanțare, cu toate că ministrul Transporturilor este chiar clujeanul Ioan Rus.

Direcția Națională Anticorupție, sesizată oficial

Presiunile politice, intervenția prefectului, totul părea că-i va aduce câștig de cauză directorului Aeroportului, David Ciceo, care se pregătea să depună documentația pentru obținerea finanțării europene până în 3 martie.  Prefectul Gheorghe Vușcan le-a cerut chiar el liderilor politici din Consiliul Județean să se întrunească în forul deliberativ, în cadrul unei ședințe de îndată, pentru aprobarea asocierii dintre Aeroport, CFR și CNADNR. Ședința Consiliului Județean a avut loc în 24 februarie, seara, de la ora 19.00, și toți cei 25 de consilieri prezenți la vot au fost de acord cu propunerile Aeroportului, fără ca măcar vreunul dintre ei să țină seama de recomandările funcționarilor din aparatul de specialitate al instituției. Concret, funcționarii au pretins ca Aeroportul să-și asume proiectul european, atâta timp cât documentația propusă nu dispune de avizul Comisiei tehnico-economice: „Consiliul Județean va suporta costurile de cofinanțare, însă, Aeroportul să intre ca lider al Asocierii și să-și asume acest proiect” – a fost argumentul pertinent al funcționarilor. Reprezentanții Aeroportului au răspuns că ei n-ar fi eligibili, și că administrația județeană trebuie să rămână liderul Asocierii. Ca răspuns la minciună, funcționarii au prezentat  ghidul de finanțare din care reiese clar că orice organism poate deveni beneficiar al unei astfel de finanțări. Cu toate acestea, consilierii au promovat varainta lui David Ciceo. Astfel, din partea PNL, Mihai Seplecan a propus un amendament care a schimbat complet recomandarea funcționarilor, Consiliul Județean fiind numit lider principal în cadrul unei Asocieri din care cel mai câștigat părea să iasă CFR-ul, potrivit datelor din studiul de fezabilitate. În aceste condiții, funcționarilor nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să sesiseze, oficial, DNA-ul cu privire la toate aspectele de nelegalitate care au vizat acest proiect. Conform surselor Actualdecluj.ro, sesizarea a fost depusă la DNA Cluj în 27 februarie.

Pe ultima sută de metri a cedat CFR și CNADNR

Actualdecluj.ro a fost singura publicație care a semnalat în mai multe rânduri presiunile politice care se fac pentru promvarea acestui proiect, la cererea directorului Aeroportului, David Ciceo. Nici un consilier județean nu s-a lăsat convins de argumente. Mai înțelept s-a dovedit tocmai directorul CFR, care pe ultima sută de metri, chiar înainte ca proiectul să fie despus spre finanțare, a realizat că nu poate semna Acordul de Asociere fără a avea o dispoziție în sensul acesta, din partea AGA. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a semnat inițial pentru Asociere, însă, când a realizat că trebuie să suporte o parte din cheltuielile de cofinanțare, s-a retras. În consecință, fără acordurile partnerilor, Asocierea nu-și mai avea rostul. Oricum, termenul limită pentru depunerea cererii de finanțare a expirat. Executivul Consiliului Județean a anunțat oficial că procedura pentru implementarea proiectului intermodal va fi reluată, atunci când va fi posibil.

6 comentarii

  1. din cate inteleg, functionarii CJ au sabotat efectiv proiectul, la fel si conducerile CFR si CNADR! era timp destul pentru avize tehnice si pentru semnaturi, dar nu s-a dorit! stimati prieteni, asa ceva, in alte vremuri, se chema sabotaj si se pedepsea in cel mai fericit caz cu vreo 20 de ani la spart bolovani, iar in cel mai nefericit cu plutonul de executie.

    • Bai Clujene Tu esti mai prost se pare si decat permite legea , sau mai rau , decat consilierul agramat SEPLECAN!!

      Conducerea Aeroportului in cardasie cu consilierii judeteni au fost pe cale sa savarseasca o mare frauda inclusiv pe bani Europeni!!

      Noroc cu functionarii profesionisti din Cj , conducerea CNADR si CFR care au blocat frauda din fasa.

      P.S
      Te propun , cu siguranta , la un mandat de Consilier Judetean la alegerile viitoare ! Te rog sa iei in acest sens legatura cu o persoana putintel mai desteapta decat tine (Imensa Performanta, dar iata ca totusi posibila !) si anume consilierul analfabet Mihai Seplecan , cu care veti face , cu siguranta un Duo Formidabil , mai celebru decat STAN SI BRAN !!!

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.
  • Articole similare