Închide

Emil Boc: Planul de trafic pentru metrou va aduce un nou sistem de benzi dedicate pentru transportul public din Cluj/”Anul viitor se începe cu sapa la Metrou”

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - dec. 28, 2023 0 1409

În 2024 vor începe lucrările la Metroul din Cluj, dinspre Florești, a anunțat, într-o conferință de presă din 28 decembrie, primarul Emil Boc. Planul de trafic pentru lucrările la metrou vor aduce cu sine un sistemul nou de circulația cu benzi dedicate (și pentru mijloacele de transport în comun), mai ales că, potrivit proiectului metroului, 300 de mașini de mare tonaj vor tranzita șantierul.

 

„Anul următor se începe cu sapa la metrou. Pe perioada construcției, ca să se poată realiza metroul, vom avem un plan de trafic. Acest plan de trafic îl vor integra cu sistemul de linii dedicate. Pe acestea vor circula cele 300 de camioane care vor deservi șantierul metroului, număr care apare în documentație, care este publică și puteți să o citiți. Așteptăm soluțiile pe care ni le vor da specialiștii, dar nu cred că vor putea circula prin altă parte decât pe benzile dedicate”, a spus primarul Emil Boc într-o conferință de presă din 28 decembrie.

„Anul viitor vor începe lucrările. Când? Vă va spune exact constructorul după ce își finalizează documentația, dar anul viitor vor începe lucrările la metrou. Vor începe din Florești e adevărat  (…) Noi am semnat un contract pentru 2 miliarde de euro pentru tot proiectul, că începe dintr-o parte sau din alta, pentru mine este la fel de important. În urma faptului că agenția care se ocupă de implementarea proiectului pentru Spitalul Regional de Urgență ne-a mai cerut pentru a avea încă un acces mai devreme pentru spital, s-a luat această modificare în PNRR pentru a începe lucrările din Florești, ceea ce eu consider de bun simț și foarte bine.” a mai spus primarul.

Oficialul a arătat că, la ora discuțiilor din conferință, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află spre aprobare proiectul pentru exproierile aferente metroului pentru care se mobilizează o sumă de peste 56 de milioane de euro. „Cred că deja s-au aprobat”, a mai spus primarul.

Prin proiectul metroului va fi interzisă circulația auto pe axa est-vest din Cluj-Napoca, cel puțin 9 luni, pentru realizarea stațiilor. Specialiștii din comisia de urbanism a Cosiliului Județean au cerut încă de la primele discuții ale PUZ-ului de la metrou un plan pentru ca traficul din oraș să nu fie paralizat pe perioada execuției obiectivului. Acest plan nu a fost prezentat deocamdată public (Detalii, în link).

Vezi și:

Proiectul urbanistic al Metroului s-a modificat și avizat din nou/Investiția Kaufland din Florești are tot aviz nefavorabil

Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul cu o ofertă de 9 miliarde de lei. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR. Ministerul Transporturilor asigură finanțarea de la bugetul de stat, fonduri europene, dar și Primăria Cluj-Napoca va avea o contribuție de la bugetul local. Finanțarea din PNRR de 300 de milioane Euro este pentru structura primelor 9 stații cu termen de finalizare august 2026.

Metroul din Cluj intră oficial în proiectare

Primele estimări: Metroul din Cluj va fi finalizat în 2031/Până în 2026 trebuie realizate 9 stații/ Contractul de proiectare și execuție se semnează în 25 mai

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare