Închide

Metroul din Cluj intră oficial în proiectare

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iul. 27, 2023 0 509

Începând cu 1 septembrie, vor începe lucrările de proiectare a metroului din Cluj-Napoca, a  anunţat primarul Emil Boc săptămâna aceasta.

Ordinul de începere a lucrării este din septembrie, conform solicitării adresate de către constructor. Pentru a-şi putea pregăti demararea pentru un proiect de mare anvergură, şase luni e fază de proiectare, după care vor obţine autorizaţie de construcţie, finalizarea exproprierilor”, a arătat primarul, citat de rador.ro.

Metroul din CLuj ar urma să coste aproximativ nouă miliarde de lei, din care un miliard şi jumătate de lei sunt asigurați prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Vor fi 21 de staţii, iar termenul de realizare a metroului din Cluj este de opt ani.

Contractul de proiectare și execuție pentru Magistrala de Metrou din Cluj a fost semnat în 25 mai, la Cluj cu asocierea Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada.

Finanțarea în cadrul PNRR pentru proiect condiționează doar realizarea a 9 stații, între strada Soporului și strada Câmpului, până în 31 iulie 2026. Tot proiectul va fi finalizat în 2031, arăta primarul Emil Boc, înainte de semnarea contarctului.

“Până în 31 iulie 2026 trebuie să se finalizeze 9 stații, între Sopor și Câmpului. Stații și tunel. Nu înseamnă că se va circula”, a explicat Emil Boc, arătând că asta prevede contractul de finanțare din PNRR pentru lucrări, semnat de Primăria Cluj la finalul anului trecut, cu ministerul Transporturilor. Tot proiectul va fi gara în 2031, după cum a mai spus primarul.

„Organziarea de șantier va fi făcută în Sopor, fiind vorba despre o zonă care va permite instalarea utilajului necesar pentru efectuarea săpăturii tunelului. Utilajul, șoarecele, va intra pe acolo ca să realzieze tunelul. Se va lucra la fel cum s-a procedat în alte orașe europene, în Munchen, Paris, Lille sau Bruxelles”, mai spunea Emil Boc.

Primarul mai preciza că toate datele legate de lucrări vor fi oferite în momentul în care contractul va avansa. Fiind vorba despre un contract cu statul Român, cu autoritățile locale dar și cu Uniunea Europeană, acesta nu este în pericol ca după 2026 să nu mai primească finanțări, indiferent de cine va fi la guvernare în România.

În total, Magistrale de Metrou din Cluj prevedere 19 stații, unele dintre ele urmând să fie executate cu săpătură directă.

Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul cu o ofertă de 9 miliarde de lei. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR. Ministerul Transporturilor asigură finanțarea de la bugetul de stat, fonduri europene, dar și Primăria Cluj-Napoca va avea o contribuție de la bugetul local. Finanțarea din PNRR de 300 de milioane Euro este pentru structura primelor 9 stații cu termen de finalizare august 2026.

foto: simulari statii metrou Cluj/Primaria Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu