Închide

Emil Boc, despre Clujul ilegal: „Nu voi susține și nu voi încuraja niciun fel de comportament ilegal de construire”. „Dați-mi o soluție magică”

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - feb. 22, 2021 1 789

Chestionat de un consilier local USR-PLUS, Sergiu Hossu, asupra situației caselor construite pe Valea Fânațelor fără forme legale, estimate la circa 250, primarul Emil Boc a arătat că singura soluție pentru a rezola problema acestor oameni este aplicarea legii. „La capătul liniei, cele fără autorizații se demolează” , „cum să dai nume unei străzi ilegale, dați-mi domneavoastră o soluție magică”. „Nu voi susține și nu voi încuraja niciun fel de comportament ilegal de construcție”, a mai arătat Boc politica pe care o va susține legată de construcțiile din extravilanul orașului care au început să ia amploare în ultimii ani. Hossu a arătat că oamenii și-au întabulat casele nelegale din extravilan, că plătesc impozite, însă Boc l-a asigurat că toate sunt în atenția poliției locale, mai ales că alesul de la USR PLUS a arătat că în zona Dealului Steluța-livada se construiește în continuare nelegal.

Consilierul local Sergiu Hossu, fost director al Rosal Cluj și fost director în cadrul Arobs, s-a întâlnit cu oamenii de pe Valea Fânațelor la finalul săptămânii trecute, înainte de ședința Consiliului Local din 22 februarie. El a arătat că situația oamenilor din această zonă este „dramatică”, că există zeci de case nelegale și că zona s-a dezvolat necontrolat iar acum oamenii fac presiuni și vor soluții de la Primărie pentru a intra în oraș.

Postarea sa a fost criticată de clujeni.

La ședința de Consiliu Local din 22 februarie, Hossu a insistat asupra situației și l-a chestionat pe primarul Boc asupra unei soluții pentru casele care există în extravilanul orașului, în special a celor de pe Valea Fânațelor. El a arătat că în această zonă se construiește în continuare.

„Sâmbătă am fost invitat de oameni pe Valea Fânațelor. Am înțeles că sunt peste 250 de case construite fără autorizație de construcție, unde trăiesc aproximativ 600 de oameni din care aproximativ 100 de copii. Știu că terenul este în extravilanul Clujului, știu că au construit fără autorizație, dar sunt niște probleme pe care cred că le-ar putea rezolva primăria până la intrarea în legalitate sau demolare. Oamenii de acolo nu au nume la străzi, ambulanța nu știe unde să ajungă, nu au servicii de salubrizare, mașinile ajung o dată la două săptămâni. Copiii nu beneficiază de mijloace de transport pentru a merge la școală. Aș vrea să știu care este soluția pentru aceste probleme. În această zonă se construiește în continuare, sunt șantiere, se construiesc case, având în vedere că sunt fără autorizație de construcție, și vă întreb ce se poate face”, a intervenit consilierul local Sergiu Hossu.

„Vă întreb pe dumneavoastră ce se poate face și vă dau contextul general. Cum să pui nume la o stradă care nu este legală? Cine poate să dea un nume oficial unei chestiuni care este ilegală? Cum să extindă pimăria serviciile de salubritate pe o stradă care este ilegală și se află în procedură de desființare la Tribunal? Cum să plătești din banii tuturor clujenilor ca cineva să facă curățenie sau să deszăpezească într-o zonă aflată în afara legii? Cine construiește ilegal, ar trebui să se gândească la aceste probleme înainte ca un consilier local să meargă apoi să le plângă pe umăr. Legea e una pentru toți, aceasta este realitatea, iar noi nu putem acționa în afara cadrului legal”, a atras atenția primarul Emil Boc.

El a mai spus că, din moment ce casele sunt edificate ilegal, oamenii nu plătesc impozite și nici nu pot beneficia de servicii publice de la Primărie. Boc a ținut să spună că, de fapt, el a trimis poliția locală permanent în aceste zone de extravilan și că a încercat pe cât a putut să stopeze construcțiile ilegale. A mai spus că și Hossu i-a deschis ochii că încă se construiește nelegal și a dat asigurări că va trimite noi controale.

„Poliția locală e pe fir în acest moment, eu i-am trimis permanent și am oprit cât am putut de repede construcțiile ilegale, merg în instanță conform procedurii, dar la capătul liniei este desființarea. Evident, va fi un nou Plan Urbanistic General după ani și ani, câte or fi în picioare, vor avea un cadru legal când se va extinde intravilanul Clujului. Noi avem încă un intravilan enorm neconstruit, care nu are utilitățile realizate încă, cum să te gândești că noi putem investi bani într-o zonă de extravilan, care nu este legală?Eu nu voi susține și nu voi încuraja nici un fel de comportament ilegal de construcție. Le recomand tuturor să se gândească întâi la lege, nimeni nu este mai presus de lege și eu nu am cadru legal prin care să pot rezolva problemele enumerate de dumneavoastră. Transmiteți-le, vă rog, chiar dacă este nepopular mesajul, stați în lege, dragi clujeni”, a declarat primarul Emil Boc.

Hossu a arătat că oamenii au contracte de salubritate dar și că au construcțiile trecute în acte și că plătesc impozite pentru ele, deși sunt nelegale.

Consilierul PSD Anca Ciubăncan a propus o hotărâre de Consiliul Local prin care Primăria să își asume sancționarea proiectanților care fac astfel de proiecte în extravilanul orașului și încurajează construirea ilegală.

Cu mingea la fileu în fața  Clujului ilegal, Boc a arătat că doar simbolic Primăria poate face acest lucru, sub forma unei liste a rușii cu arhitecți, listă pe care a mai anunțat în cadrul ședințelor de urbanism că o va face.

„Mi-ați dat o idee. Legal, noi nu putem emite o hotărâre prin care să interzicem arhitecților să proiecteze. Ei sunt o profesie liberală, pot să proiecteze la cererea clientului. În schimb, așa cum am început o listă a rușinii cu firmele care nu și-au îndeplinit obligațiile legale, să facem o listă a rușinii și a arhitecților care au promovat proiecte de construcție în afara intravilanului, știm din start că este ilegală. Căutăm o listă a firmelor de arhitectură care să constituie o listă a rușinii cu toți cei care au avizat lucrări și proiecte în afara vilanului Clujului, știind că e în afara legii. Faptul că ei au încurajat tacit aceste acte doar pentru niște bani în plus… E o propunere foarte bună și promit că o să o facem”, a închis discuția primarul Emil Boc.

Primăria nu a oferit o situația asupra fenomenului din extravilanul orașului și a măsurilor concrete luat de Primărie pentru ca aceste construcții ilegale să nu se înmulțească, mai ales că PUG-ul orașului din 2012 a adresat această problemă a caselor nelegale de pe dealurile Clujului care a rămas în același stadiu. Oamenilor li s-a refuzat posibilitatea să fie primiți în intravilan, de aici și problemele.

O altă comunitate nelegală s-a edificat în zona Valea Chintăului, cu tot cu biserică, care acum presează autoritățile să amenajeze și un cimitir în zonă, și aceasta așteaptă soluții de la Primărie. Recent s-a mai depus o cerere potrivit căreia oamenii, fiind situația la limita dintre Cluj-Napoca și comuna Chinteni vor o rectificare de hotar chiar pentru a trece la comuna Chinteni și a-și rezolva problemele locative și de locuire, până nu e prea târziu și zona dezvoltată haotic nu va mai avea nicio șansă să fie corectată.

Vezi și:

Boc a scăpat Clujul din mână. Orașul nelegal cu biserică de pe Valea Chintăului, din extravilan, își cere drepturile

Orașul nelegal din oraș. Urbanismul din Primăria ia poziție față de cei care construiesc case în extravilanul Clujului

A început actualizarea PUG-ului orașului. Va rezolva el problema Clujului nelegal din extravilanul orașului? Oamenii de pe Valea Chintăului îi cer primarului să tranșeze situația. Emil Boc le pasează mingea proiectanților PUG

 

Un comentariu

  1. construiesc ilegal si cer sa treaca in chinteni crezand ca acolo inchid ochii la pevederile legale si ii baga in legalitate? pai vreau si eu ca Someseniul sa treaca in administrarea Apahidei si Manasturul sa treaca la Floresti.

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.