Închide

Cum se face urbanism când consilierul local este vecin

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 30, 2019 3 472

Un proiect privind amenajarea a două unități locative pe o parcelă din Bună Ziua a fost amânat de comisia de urbanism, după ce contestatarul, un consilier local PNL, și-a prezentat temerile că acesta n-ar respecta regula de construire a zonei.

Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea s-au prefăcut că nu îl cunosc pe consilierul Florin Gliga și că îl tratează ca pe un vecin obișnuit. Specialiștii din comisie au agreat documentația, însă oficialii au stabilit totuși că proiectul trebuie amânat pentru clarificarea accesului pe parcela pe care se dorește construirea.

Proiectanții de la biroul Dahl, al arhitectului Teodor Raiciu, au cerut avizul Comisie de Urbanism pentru construirea unei locuinţe semicolective, cu două unităţi locative, pe strada Adrian Marino din cartierul Bună Ziua. Planul Urbanistic de Detaliu ajuns pe masa comisie s-a realizat deoarece parcela studiată – de 419 mp –  nu îndeplinea condiţia de adâncime mai mare decât frontul la stradă prevăzut în Plaul Urbanistic General pentru zona respectivă.

Potrivit arhitectei Ștefania Ferencz, imobilul urmează să aibă parter și un etaj, 19 metri lungime și 7,75 metri înălțime.  La parterul celor două unităţi locative va fi amplasată zona de zi cu locul de luat masa, o
bucătărie, un grup sanitar şi un hol. La etaj se va ajunge prin intermediul scării interioare, unde vor fi trei dormitoare, două băi şi un dressing.

Clădirea va fi retrasă cu: min. 3,00 m faţă drumul de servitute aflat la limita nordică parcelei; min. 6,00 m faţă de latura posterioară; min. 4,85 m faţă de limita sudică și 1,50 faţă de limita de vest a terenului, 4,00 m de strada existentă (conform retragerilor specifice din zonă). Amplasamentul spre spaţiul public va fi închis de un gard transparent de 1.80 m şi va avea un soclu opac de max. 80 cm, dublat de un gard viu. Pe limitele laterale si posterioare ale parcelei gardurile vor fi opace și vor avea maxim 2,20 metri. Potrivit proiectului, accesul auto şi pietonal se va realiza dinspre strada Adrian Marino, ce delimitează proprietatea la vest. Locurile de parcare vor fi amenajate în partea sudică a terenului, unul în faţa celuilalt. Accesul la imobile se face din partea vestică. La accesele în imobile parterul este retras faţă de etaj, intrarea fiind protejată.

Consilierul local PNL, Florin Valentin Gliga, s-a prezentat în calitate de vecin la Comisia de Urbanism la care s-a discutat PUD pentru a se opune proiectului. Gliga a spus că a aflat de documentație cu o zi înainte de ședința de urbanism din 19 martie și că i se pare că aceasta e mascată pe planșe de o bandă galbenă pentru a induce în eroare comisia de urbanism și a nu se observa că proiectul nu respectă regula zonei.

”Terenul aparținea unei firme despre care noi știam că este în faliment. Există o servitute, însă proprietatea este grevată cu sarcini. Eu sunt vecinul din casa aflată în spatele parcelei pe care se dorește construirea. Aliniamentul în planul prezentat e subiectiv, pleacă de la o casă îndepărtată. Înțelegem derogările de la Planul Urbanistic General pe specificul locului, dar nu mascarea retragerilor succesive pe planșe. Acestea ajung la 5,3 metri și nu respectă regulamentul. Bunul simț așa zice, retrageri de 6 metri cum sunt în zonă”, a atras atenția Gliga.

Primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea, prezenți la ședința de urbanism, s-au făcut că nu îl cunosc pe cosilierul Gliga (cel care e avocatul primarului Emil Boc în Consiliul Local, pe probleme economice, dar și cel care sare în față de fiecare dată când Boc are nevoie de o voce care să combată întrebările liderului opoziției din CL, Dan Morar de la PSD sau care să-i ridiculizeze pe cei de la PSD). L-au ascultat și doar viceprimarul Dan Tarcea a intervenit și i-a chestinat pe proiectanți cu privire la accesul pe parcelă. Aceștia i-au răspuns că este servitute pentru drum. Apoi Tarcea s-a interesat la specialiștii din comisie cu privire la retrageri și la amplasarea pe parcelă. Specialiștii din comisie au opinat că se respectă regulamentul. Viceprimarul Dan Tarcea a propus, însă, o amânare pentru ca proiectanții să reglemeteze accesul la parcelă care juridic ridica semne de îndoială. Tarcea i-a avertizat să fie atenți și la regula zonei.

 

 

 

 

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

3 comentarii

  1. cum isi permite un consilier local sa vorbeasca de reguli urbanistice cand casa lui nu respecta nicio regula? se vede clar in desenul acela, ca locuinta lui e prost amplasata, nu a vecinilor. Si de ce i se permite unui vecin, fara niciun o competenta in domeniul urbanismului sa faca analize urbanistice? ar fi trebuit oprit si sa spuna mai bine de ce il deranjeaza pe el ca vecinul sa-si faca o casa, cu ce e afectat dansul? asta e intrebarea care ar trebui sa se pune oricarui vecin „binevoitor” care-si face aparitia la sedintele comisiilor de urbanism ale primariei.

  2. Locuința existentă la care ați făcut referire a fost edificata si recepționată in anul 2002 si respecta regulile urbanistice din acea perioadă.
    Evident, acestea nu mai sunt valabile pt anul 2019, tocmai de aceea am solicitat respectarea regulilor de urbanism in vigoare in anul 2019.Calitatea de consilier nu exclude calitatea de cetățean care are dreptul sa participe la o ședinta publica de urbanism si sa se asigura ca locuința sa nu este afectată negativ de un proiect urbanistic neconform!

  3. si totusi, in ce fel e afectata negativ locuinta consilierului local amplasata la mai putin de 1m fata de limita de proprietate dinspre vecinul care vrea sa-si faca si el o casa pe parcela, casa pe care o pune la aproape 7m de casa consilierului ? asta ar fi trebuit sa explice in calitate de vecin. O sa fie interesant de vizionat pentru toti proiectantii prezenti in sala urmatoarea sedinta cand se va dezbate lucrarea, iar consilierul, in calitate de vecin, sa-si justifice pretentiile.

Scrie un comentariu