Închide

Condamnat la închisoare, cu suspendare, după ce a intrat cu mașina pe contrasens într-un moment de neatenție, trei persoane rănite

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 25, 2022 0 306

Un clujean a fost condamnat la nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident grav într-un moment de neatenție în care a intrat pe contrasens.

Sentința, definitivă prin respingerea apelului inculpatului, a fost dată în urmă cu câteva zile de Curtea de Apel Cluj. instanța a arătat că accidentul a avut loc în 2 octombrie 2017, în jurul orei 10.42, când inculpatul, în timp ce conducea o dubiță pe DN1C E576, dinspre Cluj-Napoca spre Reghin, din neatenție, a pătruns pe sensul opus de circulație, trecând peste linia continuă, unde a intrat în coliziune cu o mașină Daewoo Matiz condus regulamentar.

Trei persoane au fost rănite în accident, toate trei în mașina lovită. Fiind audiat în proces, șoferul a recunoscut săvârșirea faptei, și a arătat că în acel moment s-a aplecat în interiorul mașinii, peste bancheta din dreapta pentru a lua foaia de parcurs, care se afla sub torpedou, iar în momentul în care s-a ridicat și și-a îndreptat privirea în față a observat că se afla pe contrasens cu partea stângă. În fața lui se afla autoturismul marca Daewoo Matiz de culoare roșie cu care a avut impact frontal. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în faza de judecată și a uzat de procedura recunoașterii învinuirii. ”Față de circumstanțele în care s-a produs accidentul, culpa în sens general a inculpatului nu poate fi considerată ușoară, așa cum s-a sugerat prin concluziile scrise. Spre deosebire de accidentele rutiere petrecute pe trecerile de pietoni, în cazul cărora victimele angajate în trecerea acestora au o oarecare libertate de mișcare sau ar putea adopta o conduită ultra preventivă (neimpusă de legislația rutieră), în speța de față, persoana vătămată era pasager pe locul din dreapta, neavând nicio libertate de mișcare, pe care nici conducătoarea autoturismului nu o avea, fiind în interiorul unui autoturism care circula regulamentar pe drumurile publice, pe un drum care vira spre stânga și îi oferea o vizibilitate redusă. Cu alte cuvinte, accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a intrat într-un timp foarte scurt în impact frontal cu celălalt autoturism în care se afla victima, a cărei singură „culpă” a fost aceea că se afla într-un autoturism la momentul nepotrivit în care inculpatul circula pe drumurile publice”, a arătat Curtea de Apel Cluj în motivarea instanței.

Foto arhivă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu