Închide

Cluj, capitala sportului românesc! Evenimentele majore care vor fi găzduite începând din acest an

SportTop News by Catalin Suciu - ian. 19, 2016 0 1605

Clujul a ajuns un epicentru al evenimentelor sportive care implică echipele naționale ale României, fie că vorbim despre baschet , handbal, rugby, gimnastică sau tenis de gală.

Sala Polivalentă e gazda principală, mai ales că în trecutul apropiat, publicul clujean a fost aproape de echipe și le-a susținut necondiționat. Iar cum Bucureștiul s-a împotmolit în birocrație și scandaluri de corupție (lucrări sistate la Sala Polivalentă) , polul de putere al sportului din România s-a mutat în Ardeal, la Cluj.

Iată un calendar al competițiilor care se vor desfășura începând cu acest an în Cluj-Napoca.

 

6 februarie – Rugby

România-Portugalia , Cluj Arena (Cupa Europeană a națiunilor)

Simona-Halep-Roland-Garros-2014-img20423_668

6-7 februarie – Tenis feminin

Iubitorii sportului alb vor avea șansa de a o vedea pe viu pe Simona Halep. Echipa de Fed CUP a României va întâlni selecționata similară a Cehiei. Fanii s-au grăbit să-și ia bilete, iar organizatorii meciului au anunțat deja că meciul se va disputa cu casa închisă. Prețurile au variat de la 50 de lei/zi (pentru preșcolari, elevi, studenți și pensionari) la 90 de lei/zi. Biletele includ accesul la toate meciurile disputate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în ziua respectivă. Intrarea în arenă a copiilor, elevilor, studenților și pensionarilor se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete au fost limitate la 500 de locuri pe zi.  Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (6 februarie), iar duminică (7 februarie) celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu (în funcție de rezultat). În sistemul actual de joc, echipa de Fed Cup a României participă pentru prima dată în Grupa Mondială principală, iar adversara sa din primul tur este campioana ultimilor ediții, Cehia.

Romania-Bosnia

20 februarie – baschet feminin

Eurobasket 2016,  România- Turcia.

Echipa naţională de baschet feminin a României va juca împotriva Turciei în cadrul campaniei de calificare la Eurobasket 2017. Selecționata tricoloră a mai jucat la Cluj în noiembrie 2015 și-a învins Bosnia cu 67-65 în fața unei asistențe însemnate, peste 4500 de spectatori participând la eveniment.

snooker

4 Martie – Snooker , Sala Polivalentă
Snooker de talie mondială în martie la Cluj: vin John Higgins și Ken Doherty, într-o competiție la Sala Sporturilor “Horia Demian”. John Higgins și Ken Doherty vin în acest an la Cluj-Napoca, în cadrul Betfair Romania Snooker Days, unde susțin un meci demonstrativ în 4 martie.

John “The wizard” Higgins e considerat unul dintrei cei mai buni jucători de snooker: are patru titluri de Campion Mondial (1998, 2007, 2009 și 2011), trei titluri ale Campionatului Marii Britanii (1998, 2000 și 2010) și două titluri Masters (1999 și 2006). E al cincilea jucător de snooker cu cele mai multe meciuri câștigate. Ken Doherty este primul jucător care reușește să câștige titlul mondial la snooker atât la amatori (1989), cât și la profesioniști (1997), performanță atinsă doar în acest an de Stuard Binghman, actualul campion mondial. Doherty este singura persoană care a câștigat Campionatul Mondial la toate cele trei categorii: Under 21, Amatori și Profesioniști. A jucat 17 finale în competiții oficiale și deține șase titluri importante. Biletele s-au pus deja în vânzare, online pe biletmaster.ro, la casa de bilete a Teatrului Național și la Snooker Club Cluj, și costă între 35 și 100 de lei, plus categoria VIP, doar 200 de bilete, care costă 250 de lei.

handbal LauraPopa

10 martie – handbal feminin

 

O partidă de zile mari , o reeditare a celui mai frumos meci de la Campionatul Mondial de handbal feminin. România va juca în Sala Polivalentă din Cluj împotriva Norvegiei în preliminariile pentru campionatul European.  La fel ca  și la ultimele acțiuni ale selecționatei tricolore, e de așteptat ca meciul să se dispute cu sala arhiplină. La ultimul Trofeu Carpați, de exemplu (turneu amical), la România – Brazilia s-a jucat cu 7500 de oameni, o asistență record.

foto: hotnews.ro

foto: hotnews.ro

23 martie – fotbal
Așteptarea se apropie de sfârșit. După ani de zile în care echipa națională de fotbal a României a evitat Clujul , acum “tricolorii” vor veni pe Cluj Arena. Selecționata lui Anghel Iordănescu se pregătește deja pentru Campionatul European din vară (Franța), iar pe 23 martie, anul acesta, va juca o partidă amicală cu Lituania, pe Cluj Arena. Oficialii FRF au inspectat deja stadionul și și-au dat acordul pentru ca meciul să se dispute la Cluj. Echipa națională de fotbal a jucat o singură dată în ultimii 20 de ani în Cluj, în Gruia, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, pe 6 septembrie 2008. A fost atunci un 0-3 cu Lituania, iar selecționerul de la acea vreme, Victor Pițurcă, avea să spună că nu va mai călca în Cluj pentru că-i “poartă ghinion”. Cluj Arena este al doilea stadion al țării ca și capacitate (30.000 de locuri), dispune de toate facilitățile pentru a organiza un meci la cele mai înalte standarde, dar a pierdut și organizarea finalei Cupei României anul trecut, FRF preferând Arena Națională ca loc de disputare

gimnastica berbecar

19-24 aprilie 2017 – gimnastică

Campionatele eurpoene de gimnastică seniori, masculin și feminin, au loc la Cluj.

Anunțul a fost făcut la finalul anului trecut, la nu mai puțin de doi ani de când federația a avut inițiativa să înceapă demersurile pentru ca România să poată găzdui a șaptea ediție a campionatelor europene de gimnastică, din aprilie 2017. Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică și-a dat acordul în 23 ianuarie 2015, dar de atunci federația română a tot sperat că va putea organiza competiția la București, în cadrul viitorului complex sportiv “Lia Manoliu” din capitală. Tergiversările repetate ale lucrărilor la viitoarea sală sportivă au determinat însă federația să tragă linie: competiția va fi organizată în Cluj-Napoca. Ultimul eveniment de această amploare organizat de România, în gimnastică, a fost în aprilie 1957, în sala Floreasca.

 

Paul Gasol

Paul Gasol, unul dintre cei mai mari baschetbaliști din lume, ar putea juca în Sala Polivalentă din Cluj

 

31 august – 13 septembrie – baschet masculin
FIBA a acordat României dreptul de organizare a Campionatului European de ‪baschet masculin din 2017, competiție despre care oficialii Federației Române de Baschet spun că e cel mai mare eveniment sportiv găzduit de România în ultimele decenii. Una dintre grupele competiției se va disputa în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. ” Este un lucru extraordinar pentru baschetul românesc și pentru România! Mai ales că este pentru prima data în istorie când într-un oraș din țara noastră, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, se vor desfășura meciurile uneia dintre grupele din prima fază a EuroBasket. Desigur, decizia de azi a Board-ului FIBA Europe ne onorează foarte mult, dar ne și obligă, fiind o provocare deosebita… Trebuie să ne prezentăm în toamnă anului 2017 la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere organizatoric, cât și sportiv, și am convingerea că vom putea demonstra că România poate organiza competiții baschetbalistice majore. Avem deja un plus de experiență la nivel organizatoric după ce în vară această am reușit cu brio la Timișoara și Oradea să ne ridicăm la standardele impuse de FIBA pentru EuroBasket Women 2015, primind aprecieri internaționale în acest sens, iar acum ne dorim să fim din nou la înălțime. Totodată, ne dorim să folosim această oportunitate cu semnificație istorică pentru a promova nu numai baschetul românesc, ci și Clujul și România în lume”, a spus președintele federației, Horia Păun, după ce a aflat anunțul oficial.

CITEȘTE ȘI: ANALIZĂ Mai vrei să te faci fotbalist? Realitatea tristă a sportivilor din zilele noastre

Fotbalul românesc a existat și înaintea lui Sînmărtean. Unde-au dispărut “mingicarii” Diviziei A?

SPECIAL Scrisoarea lui Tunde Enyedi

A promovat “U” la volei masculin. În urmă cu 20 de ani Clujul domina România. Povestea Dream team-ului clujean sau a “dracilor verzi”

REPORTAJ La Cluj înveți să iubești

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.