Închide

Clinica privată de chirurgie și transplant din centrul Clujului a fost acceptată de Județ: cu un etaj în minus și fără heliport, așa cum a decis comisia de monumente

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Actual de Cluj - sept. 23, 2021 0 1602

Proiectul clinicii medicale dorite pe Moților, în centrul Clujului lângă alte funcțiuni medicale publice, de firma de consultanță Entusia și care aparține biroului arhitectului Vlad Negru a fost acceptat de specialiștii de la județ la ședința comisiei de urbanism din 23 septembrie. Imobilul urmează să aibă subsol, parter, patru etaje și un etaj tehnic și o specialitatea de chirurgie toracică. Inițial clădirea propusă prin Planul Urbanistic Zona urma să fie mai înaltă și să aibă și un heliport pe acoperiș. După ce secretarul Comisie de Monumente, arhitectul Virgil Pop, a critic public proiectul, totuși s-a oferit avizul de la monumente pentru edificarea imobilului, însă la o înălțime mai mică și fără respectiva platformă pentru elicoptere.

Clinica urmează să se ridice pe o parcelă de 606 metri pătrați, în fața Centrului de Diagnostic și Tratament proiectat de arhitectul Vasile Mitrea, lângă biserica ortodoxă de pe strada Moților. Clădirea va ocupa 458 de metri pătrați, iar peste 92 de metri pătrați vor fi donați Consiliului Județean pentru a reglementa calea de acces spre clădirile Spitalului Județean aflate în vecinătate. Imobilul urmează să aibă subsol, parter, patru etaje plus unul tehnic și, potrivit arhitectului Vlad Negru de la biroul Transform, a preluat din arhitectura policlinicii proiectată de Mitrea. 

(simulări clinică propusă pe Motilor, biroul Transform)

 

Față în față cu proiectul supus atenție Comisiei de Urbanism a Județului Cluj (având în vedere că e nevoie și de avizul arhitectului șef al județului deoarece se află într-o zonă protejată a orașului) la ședința din 23 septembrie, proiectul a primit observații legate de parcări și de aglomerarea care se va produce în zonă, s-a cerut reducerea etajului tehnic, dar și realizarea formalităților pentru donarea terenului către Consiliul Județean, pentru reglementarea accesului în zona unităților medicale publice de pe Moților.

Arhitectul Vlad Negru, ce care a semnat și susținut proiectul, a spus că imobilul va fi deservit de un parcaj subteran automatizat ca cel de la Spitalul Ares Monza de pe Avram Iancu, tot în centrul Clujului. Despre necesarul de parcări, el l-a estimat la 25 de locuri de parcare, însă a arătat că în momentul în care se va ajunge la următoarea fază de proiectare se vor dimensiona (reduce sau suplimenta) în așa fel încât să se respecte toate exigențele din Anexa 2 a Planului Urbanistic General din Cluj-Napoca.

Negru a făcut și o serie de simulări privind viitorul zonei care ar trebui să primească o piațetă cu prcaj subteran și o altă față prin asumarea restructurării clădirilor situate între viitoarea clinică și fostul sediu al Băncii Țiriac de pe strada Moților.

Proiectul clinicii de pe strada Moților s-a mai discutat la comisia de urbanism a județului la finalul lunii mai 2020. Atunci a fost criticat de arhitectul Virgil Pop, secretarul de la Monumente care arăta că în forma prezentată  e un abuz urban care aduce deservicii tuturor parcelelor de pe strada Moților, dar și orașului.

Între timp, comisia de monumente a agreat o clădire cu nivel mai mic de înălțime și fără heliport, inițial dorindu-se o clădire cu 7 nivleuri și loc pentru aterizarea elicopterelor.

Plan Urbanistic  Zonal pe parcelă botezat – „Instituire zonă construită protejată Calea Moților nr.23”  reglemetează amenajarea pe parcelă a unei clădiri cu trei fațade active, funcțiunea de clinică de chirurgie și transplant specializată în chirurgie toracică iar beneficiarul documentației este Entusia, o firmă specializată în consultanță pe fonduri europene, administratorul ei fiind Ala Baltag.

Detalii despre contrele pe proiect: S-a elucidat misterul heliportului din centrul Clujului. Un privat vrea să schimbe regulile de construire mai jos de Primărie ca să facă o clinică privată

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare