Clădiri emblematice, reguli în dezvoltare, concursuri de proiecte şi locuinţe sociale. Exemple din perioada interbelică a Clujului vs Oraşul de azi

Palate remarcabile şi clădiri emblematice, pieţe, spaţii verzi şi grădini publice, cartiere planificate, locuinţe „notabile”, valoroase şi azi,  dar şi decente locuinţe sociale şi obiective publice realizate prin concursuri – toate făceau parte din peisajul arhitecturii şi urbanismului clujean, în perioada interbelică. Câteva „bune practici” de atunci se reinventează în oraş abia în perioada de acum (vezi concursurile), au mai rămas şi azi câteva clădiri emblematice (multe degradate), alte planuri au fost îngropate, iar galopanta piaţă imobiliară din anii recenţi şi slaba gestionare a oraşului îi lasă pe arhitecţi nostalgici în faţa planşelor de altă dată. Dar aceste planşe pot fi încă studiate şi, vreme de câteva zile, ele sunt în spaţiul public, iar clujenii îşi pot face o idee mai clară despre evoluţia oraşului.

Expoziția ,,Cluj-Napoca – Arhitectură, Urbanism, Spații verzi” a fost vernisată marţi seara şi poate fi văzută la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, până în 11 noiembrie.

Evenimentul este organizat de Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Arhitecților din România (UAR), Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare N-V al Registrului Urbaniștilor din România și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și prezintă eforturile administrației locale din perioada interbelică, îndeosebi soluțiile de urbanism și amenajare de spații verzi. Vernisajul de ieri seară a fost urmat de o „masă rotundă”, în care arhitecţii au dat exemple de bune practici din interbelic şi au punctat câteva dintre neajunsurile felului în care s-a dezvoltat (haotic) oraşul în anii recenţi.

În expoziţie pot fi văzute planşe şi schiţe ale Colegiului Academic, imagini vechi cu actuala „Casă a Armatei” (Cercului Militar, în epocă sediul Camerei de Comerț și Industrie și al Bursei de Mărfuri), Palatul Casei de Asigurări Sociale şi Catedrala Ortodoxă din Piaţa A. Iancu.

„Sunt patru dintre clădirile emblemetice ale perioadei, emblemetice nu doar pentru Cluj, ci chiar pentru întreaga ţară. Trei dintre aceste patru pot fi vizionate în premieră”, a spus, în deschiderea expoziţiei, arhitectul Cristian Rus, care lucrează la o teză de doctorat pe o temă conexă. „Aceste clădiri suferă. Poate Catedrala Ortodoxă a fost mai puţin văduvită. Dar aceste clădiri suferă, din cauza politicului, a administraţiei, a proprietarilor”, a atras atenţia Rus. Au suferit degradări, au fost renovate nepotrivit ori „mutilate” tocmai prin aşa zise renovări sau diverse adăugiri. „E trist. Trebuie să sensibilizăm actualii proprietari şi pe administratori. Fiindcă le pierdem„, a avertizat arhitectul, care a scotocit prin arhive după aceste planşe.

„Ne întrebăm cum bunele practici care se văd în expoziţie pot fi asimilate sau regăsite în perioada de azi”, spune şi arhitectul Vlad Rusu, care a studiat arhitectura interbelică. „E o perioadă în care comanda publică a fost de cea mai bună calitate. Apar lucrări care sunt rodul concursului de soluţii, ca instrument verificat încă de atunci, o metodă care începe şi la Cluj să prindă acum nişte muguri”, spune Rusu, cu referire la seria de competiţii organizate recent de administraţie locală (dintre care două câştigate chiar de echipa sa – reabilitarea Turnului Pompierilor şi a Parcului Feroviarilor). „Prin aceste concursuri apar cele mai bune soluţii şi variante, iar aceste investiţii ale comanditarului public pot să seteze un nivel la care şi sectorul privat se poate alia. Am auzit că primăria va organiza şi un concurs pentru un nou cartie al oraşului (Sopor), care să se realizeze aşa cum ar trebui – cu infrastructură, de la început –  iar acesta se va face prin concurs. Dacă se va face aşa, sper că modelul fi va preluat şi de alte oraşe”, menţionează Vlad Sebastian Rusu.

Găsiţi aici exemple de concursuri din Clujul Interbelic:

Exemple din Clujul interbelic: concursuri de arhitectură pentru spațiile reprezentative ale orașului

„La sfârşitul secolului XIX, s-au realizat o serie de amenajări de spaţii verzi şi grădinici publice, vechea grădină botanică, începerea amenajării pe Cetăţuie. Dar primul parc s-a realizat la iniţiativa Asociaţiei Femeilor din Cluj, care îşi doreau o zonă de promenadă. În secolul XX a urmat o nouă serie de realizări, aşa că, la jumătatea secolului, Clujul beneficia de a anumită zestre de spaţii verzi”, aminteşte arhitectul Vasile Mitrea, membru în Comisia Naţională a Monumentelor şi unul dintre cei mai fervenţi „avocaţi” ai spaţiului verde din Cluj. Această „zestre” nu a prea fost, însă, îmbogăţită în anii recenţi. Ba dimpotrivă.

Universitatea cu rol major în redesenarea oraşului şi o administraţie publică care a ţinut lucrurile „în frâu” sunt câteva dintre elementele care se regăsesc în peisajul Clujului interbelic.  „Nu poţi să nu faci o paralelă între cei 20 şi ceva de ani de entuziasm din Interbelic şi ceea ce se întâmplă acum. Într-o perioadă scurtă de timp, oraşul şi-a extins enorm intravilanul. Asta a creat o serie de probleme urbanistice, gestionate aşa cum s-a putut. În perioada interbelică, universitatea clujeană a avut un rol esenţial în cetatea Clujului şi un rol esenţial în urbanism (cu proiecte de anvergură în oraş). Iniţiativele au fost posibile cu o gestionare mult mai atentă din partea administraţiei de atunci. Aveau un serviciu tehnic foarte bine pus la punct, cu un inginer şef. În ciuda zbuciumului politic, acest aparat a cam rămas în aceeaşi formulă. Asta e relevant şi ne arată că avem mare nevoie de specialişti în cadrul primăriei, de acolo gestionăm oraşul şi de acolo controlăm dezvoltarea„, spune Vlad Rusu.

Şi ar mai fi lucruri de reţinut din urbanismul interbelic, mai ales în contextul actual: azi, Clujul are zone întregi dezvoltate în anii recenţi de boom imobiliar, care nu sunt încă (pe deplin) funcţionale – fără străzi adecvate sau chiar cu drumuri-„fundături”, fără servicii, fără spaţii verzi amenajate, fără grădiniţe sau măcar trotuare. Pe de altă parte… „Vom vedea că fie că vorbim de zonele de elită, cum e cartierul Andrei Mureşanu, fie că vorbim de cartiere muncitoreşti din zona gării, parcelările făcute în anii ’30 sunt viabile şi azi. Funcţionează. Au străzi gândite la un anumit profil, au parcele pe care se poate construi. Şi asta fără un Plan Urbanistic General, ci cu un regulament de urbanism, care, la acea vreme, a răspuns foarte bine nevoilor. Trebuie avut în vedere şi că atunci proprietatea privată exista, deci nu au fost posibile anumite proiecte de amploare, cum s-a dorit şi în Interbelic. Cu naţionalizările de mai târziu, lucrurile s-au rezolvat mai uşor, ca să zicem aşa. S-au trasat mari proiecte, dintre care unele ratate. De exemplu, crearea unui mare campus universitar – cu institute, arene de sport – nu a fost posibilă. S-a realizat doar parţial, cu Parcul Sportiv şi Institutul de Chimie şi Fizică”, spune Rusu. Sunt şi acum câteva iniţiative universitare. Puţine, deşi universităţile sunt mari proprietari imobilari în oraş. Rusu dă exemplul proiectului de parc din Hoia, lansat de USAMV, care nu a fost însă pus în dezbatere – a fost prezentat doar în Comisia de Urbanism. „Eu, unul, nu am prins nicio dezbatere, deşi un proiect de o asemenea anvergură ar merita discutat cu profesionişti din breaslă”, consideră arhitectul.

Un alt aspect caree lipseşte acum din preocupările oraşului: comenzile de locuinţe sociale. „Adică locuinţe ieftine, pentru diverse categorii sociale, pentru familii cu mulţi copii. Atunci (în perioada interbelică), s-au realizat prin construirea la o anumită calitate, cu un minim confort; dar dacă le analizăm acum (sau ce a mai rămas din ele), observăm că se respectau nişte lucruri de bun simţ. Acum, arhitectură pentru categorii defavorizate nu există. Poate doar ANL-urile, iar acestea sunt de cea mai proastă calitate. Când ele ar trebui, dimpotrivă, să fie în avangardă, ca gestionare economică a resurselor, cu cât mai mult confort”, menţionează Vlad Rusu.

„Comparând perioada de 20 de ani de Interbelic cu 28 de ani de pesudocapitalism, vom observa că administraţia sau politicul nu au fost în stare nici măcar să întreţină aceste clădiri emblematice create atunci, darmite să creeze astfel de programe de arhitectură”, spune şi Cristian Rus. Despre cartiere cu infrastructură şi clădiri cu spaţii publice create în vremurile de urbanism mai elegant aminteşte şi arhitectul Szabolcs Guttmann, fostul preşedinte al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România. „Nu se poate face administraţie fără să reglementezi interesul public pe un teren„, subliniază fostul arhitect şef al Sibiului. „Urbanismul nostru de acum se caractearizează prin nişte fâşii cu o stradă la mijloc. Asta pentru că se permite şi din cauza lipsei de cultură. Dacă cei din organismul tehnic din ’28 ar putea fi aduşi acum în oraş, s-ar cruci de ceea ce ar vedea”, crede şi arhitectul Gheorghe Elkan, reprezentatul teritorial al Registrului Urbaniștilor din România.

Locuinţe notabile:

După „opririle” din perioada Interbelică, Guttmann face referire şi la perioada comunistă. „Abia am aşteptat anii ’90 să scăpăm de teroarea regulilor, dar dacă analizăm acea perioadă descoperim şi profesionalism în context urbanistic. Se prevedeau străzi, zone de servicii, zone verzi. Azi aşa ceva mai vedem doar lacunar. După 28 de ani, e grav să nu credem în dezvoltare regională adevărată, să credem doar în creaţie punctuală, nu în gesturi mari. Cei care s-au retras în primul sătuc din vecini, în Floreşti, trebuie să aibă mult timp la dispoziţie ca să ajungă de acasă în oraş, iar asta e din cauza infrastructurii lipsă”, exemplifică Guttmann. „În 40 şi ceva de ani de socialism nu au fost doar nulităţi. Şi trebuie avut în vedere că atunci condiţiile de a face arhitectură şi urbanism erau foarte dificile, inclusiv dacă vorbim despre felul în care aveai acces la materiale şi de preţul acestora. Acum, dacă vrei marmură roşie din Honolulu, poţi să o ai”, spune arhitectul Vasile Mitrea.

În contextul „vizitei” prin trecutul urbanistic al Clujului, mai îndepărtat şi mai recent, arhitectul Vasile Mitrea a trasat şi o direcţie de lucru pentru viitor.

„Dialogul dintre specialişti şi comunitate trebuie să fie permanent. Dezbaterea despre viitorul Clujului trebuie să îi implice şi pe arhitecţi şi comunitatea” – arh Vasile Mitrea.

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.