Închide

Cercetătorii de la cea mai mare universitate din țară studiază fenomenul bullying-ului la adolescenți. La ce concluzii ajung

Educaţie by Actual de Cluj - nov. 26, 2018 0 120

O echipă de cercetători ai universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca studiază fenomenul de bullying într-un studiu care încearcă să afle de ce apare agresivitatea în rândul adolescenților.

Cercetătorii au chestionat 500 de copii cu vârste între 10 și 17 ani ca să afle dacă modul „negativ şi distorsionat” în care tinerii gândesc, interpretează şi dau sens situaţiilor de viaţă – cunoscut în psihologie sub numele de „gânduri automate negative” după cum spun cercetătorii – reprezintă modul prin care calitatea ataşamentului se asociază cu frecvenţa implicării în agresivitate şi victimizare prin bullying. Adolescenţii au completat un set de chestionare prin care s-a evaluat frecvenţa situaţiilor de bullying în care au fost implicaţi în ultimul an şcolar, calitatea ataşamentului faţă de părinți şi prieteni, precum şi gândurile automate negative. Studiul a arătat că un ataşament deficitar faţă de fiecare dintre cele trei surse de ataşament – mamă, tată, prieteni – se asociază cu un nivel ridicat de gânduri automate negative, care, la rândul lor, se asociază cu o frecvenţă mai ridicată de implicare în comportamente de tip bullying atât ca victimă, cât şi ca agresor. „Acest lucru sugerează că o gândire distorsionată, negativă ar putea constitui mecanismul care explică de ce tinerii care stabilesc relaţii deficitare de ataşament cu cei din jur sunt mai predispuşi spre a deveni iniţiatori sau victime ale actelor de bullying”, explică cercetătorii clujeni.
Analiza conţinutului specific al gândurilor automate negative a demonstrat că există atât diferenţe, cât şi aspecte comune între victime şi agresori. O relaţie de ataşament problematică e relaţionată cu o frecvenţă mai ridicată a agresivităţii de tip bullying prin intermediul gândurilor de ostilitate, iar cercetătorii dau și un exemplu – „am dreptul să mă răzbun pe cei care merită asta”, în timp ce victimizarea prin bullying e explicată mai bine de o combinaţie de gânduri de ostilitate şi ameninţare socială, cum ar fi „oamenii gândesc lucruri rele despre mine”. Astfel, spun cercetătorii, una dintre principalele concluzii e că relațiile adolescenților cu părinții și cei de vârsta lor „creează lentila prin care ei interpretează situaţiile din viaţa de zi cu zi, iar această lentilă, în funcţie de cât de corectă şi realistă este, îi face mai mult sau mai puţin vulnerabili spre implicarea în comportamentul de tip bullying”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu