Închide

Care a fost primul cartier comunist al Clujului. Ce spune arhitectul care l-a desenat, după 50 de ani: „În afară de dezamăgire totală ce să zic?”

AdministrațieIstorieRecomandarea redacției by Mihai Prodan - oct. 30, 2017 5 24347

Primul mare ansamblu arhitectural clujean postbelic a fost proiectat și ridicat de comuniști în 1960. În plan urma să aibă o populație cât Câmpia Turzii și toate utilitățile necesare.

Puțini clujeni știu că urbanizarea orașului Cluj-Napoca așa cum îl știm azi, cu giganticele cartiere Mărăști, Mănăștur, Grigorescu și altele, a început în 1960, înainte de marea industrializare care a adus în oraș zeci de mii de muncitori pentru întreprinderile orașului.

Ansamblul s-a numit „Detaliu de sistematizare – cartierul Donath”. E vorba, evident, de actualul cartier Grigorescu, numit de maghiari Donath. De ce acesta și nu altul? Unul dintre membrii echipei de proiectare a fost arhitectul clujean Vasile Mitrea. Acesta explică în volumul „Cluj-Napoca în proiecte: 50 de ani”, unde figurează și imaginile de mai sus: „zona făcuse deja obiectul unui proiect de urbanizare în 1937, când arhitectul Florea Stănculescu a căutat să răspundă unei comenzi de parcelare și edificare a unor locuințe de tip vilă destinate unei categorii sociale cu venituri mai mari. O bună parte din străzi s-a realizat în perioada interbelică și tot atunci a început și execuția imobilelor ce au ocupat cu precădere partea de est. Ca atare, la nivelul anului 1960 exista deja o rețea de străzi, din care circa 85% aveau stratul de uzură din pământ, cu o echipare edilitară incompletă, era început un cadru construit de bună calitate în viitorul complex de locuit est, iar multe din ochiurile rețelei, circa două treimi, erau ocupate doar punctual de construcții. În plus, exproprierea era o formalitate în sistemul socialist”.

La data începerii proiectării, viitorul cartier avea mai puțin de 1.800 de locuitori. Acum aici locuiesc zeci de mii.

Echipa de arhitecți și proiectanți a fost formată din arhitectul Augustin Presecan, școlit în urbanism la Moscova, și de arhitectul clujean Vasile Mitrea. Acesta din urmă rememorează în volumul „Cluj-Napoca în proiecte: 50 de ani”: „Aveam la dispoziție un cadru natural deosebit – concavitatea primitoarea a dealului Hoia – Cetățuia și prezența Someșului MIc – dar și un teren în care libertatea concepției era limitată de străzile existente și construcțiile deja realizate. În același timp, experiența internațională – exceptând-o pe cea sovietică – era destul de rar prezentă în extrem de puținele publicații, iar practica românească se reducea la încercările de la Galați, București, Reșița, Baia Mare, Brăila etc. și la unele puncte de vedere afirmate în revista „Arhitectura” (prima însumare a experienței românești „Unități urbanistice complexe” va apărea abia în 1969). Și totuși aveam un bagaj de informații – chiar dacă erau trecute prin filiera sovietică – privind relaționarea funcției de locuire cu întregul orașului; principiile de organizare ale rezidențialului (unde micro-raionul sovietic devenea echivalentul „unității de vecinătate” occidentale); normele cerute de exigențele confortului inclusiv în domeniul circulației; criteriile contemporane privind compoziția urbană și altele. Amintind însă pregătirea din facultate, mai puțin amplă pe problematica urbanismului, putem spune că la nivelul anilor ’60 se făcea o proiectare de pionierat. De altfel în același deceniu al șaptelea al secolului trecut se ajunsese și la o anumită detașare măcar de terminologia curentă sovietică, trecându-se de la „raion” la tradiționalul cartier, iar în curând se va folosi termenul de „complex de locuit” în locul microraionului”.
În ce privește „raionul” ce avea să devină cartierul Grigorescu, Mitrea arată că acesta era compus din trei „microraioane”, adică trei complexe de locuit ce urmau să asigure peste 6.000 de apartamente, pentru aproximativ 25.000 de locuitori, deci un mic orășel de talia Câmpiei Turzii. Primul dintre aceste microraioane, cel din est, era ocupat aproape total de vile construite în perioada interbelică, astfel că intervențiile au fost, arată Mitrea, „punctiforme”: cinci blocuri turn și hotelul Napoca. În partea opusă a cartierului, în zona de vest, aceasta era liber de construcții în pondere de 70% – erau construite, atunci, doar Institutul de Chimie al Academiei și câteva locuințe. „Dar primul complex de locuit atacat a fost cel din mijloc, centralul, deși avea o dispersie de fond locativ bun, de aproape 28%, și o rețea de străzi deja definită. Viitorul cartier urma să dispună de un centru cu toate categoriile de dotări, de la necesitățile zilnice la cele periodice șiocazionale situat la extremitatea sudică, spre albia Someșului, a complexului central; trei centre comerciale la nivel de complex de locuit; o creșă-grădiniță, o școală cu opt clase și un liceu, dispuse în vecinătatea grădinii de cartier; trei dispensare; o bază de agrement nautic la sud, beneficiind de apariția unui lac de acumulare propus în amonte de podul-baraj Garibaldi”.

Dar cartierul nu a fost ridicat așa cum apare în proiect – mai întâi, că n-au fost construite toate elementele proiectului inițial. Apoi, 15 de ani mai târziu, au apărut celebrele „îndesiri” ce au plantat blocuri de patru etaje între turnuri. Și apoi, pentru că sistematizarea auto a zonei nu a fost respectată. L-am sunat pe arhitectul Vasile Mitrea ca să-l întrebăm cum i se pare acum cartierul – în special după îndesirile care i-au schimbat forma inițială. „În afară de dezamăgire totală ce să zic?”, spune el și detaliază: „prima problemă a fost că acest cartier a fost gândit într-un anumit fel, trebuia să meargă până în zona unde se întâlnește cu Someșul. S-a făcut doar microraionul central și cel de Vest, ceva mai târziu. A doua problemă e că în 1977 s-a făcut o îndesire, așa se cerea atunci, trebuia crescut numărul de apartamente pus la dispozția populației, și au apărut blocurile între turnuri, după care s-au făcut și în interiorul cartierului, în acest fel s-au eliminat o serie de spații de parcare, spațiile de joacă și evident că această îndesire nu a fost în favoarea confortului cetățenilor. A treia problemă – circulația auto trebuia să se facă perimetral, iar în centru trebuia să rămână doar o zonă pietonală, cu spații verzi. S-a făcut proiectul, amenajări unde trebuiau să fie arondate școlile, din păcate s-a introdus și acolo circulația auto. Cartierul trebuia să aibă un centru de cartier, către Someș, și care nu s-a mai făcut. Cartierul trebuia să aibă și un debarcader la oglinda de apă și amenajarea lacului, atunci s-a propus podul stăvilar ca să permită formarea lacului și așa mai departe”.

La 50 de ani de când cartierul a fost proiectat și construit, la 40 de ani de la îndesirile care l-au mutilat și la 20 de ani de când au apărut să apară, la periferie, și ansamblurile imobiliare ridicate pe sistem capitalist, în regim privat, Mitrea conchide: „că acestea sunt dezamăgiri ale mele, mai puțin contează. Dar sunt dezamăgiri ale locuitorilor, care au mizat pe un anumit confort, au mizat că nu se întâlnește pietonul cu automobilul, un centru de cartier cu toate dotările”.

Citește și:

FOTO Grigorescu, așa cum nu-l știai. Cum arăta cartierul clujean cu jumătate de secol în urmă

5 comentarii

  1. Comunismul = Umanism??? Cei care au suferit in inchisorile “umaniste” cred ca au alta parere.
    Titlul nu face decat sa exprime regimul din perioada in care a a fist edificat cartierul, in “Comunism”.

  2. Arh. Florea Stănculescu nu are nimic cu sistematizarea cartiarului Grigorescu. Figura 5 reprezintă un extras din Cadastrul orașului Cluj, tipărit în anul 1937. Parcelarea dată în fig. 5 a fost făcută de ing. Augustin Niklas și o echipă de topografi, coordonați de ing. Victor ciortea.

    • Ce informatie interesanta!!! Planul parcelarii interbelice s-ar putea sa fi fost doar avizat de Florea Stanculescu, in calitate de arhitect al Directiei Cadastrului (terenul fiind expropriat odata cu aplicarea legii agare din 1921). Ma intereaseaza foarte tare sursa informatiei dumneavoastra si daca inginerii despre care vorbiti sunt cei care au desenat/conceput planul sau sunt cei care l-au trasat pe teren.

  3. Indesirea s-a datorat politicii de limitare a dezvoltării in plan orizontal in favoarea dezvoltării pe plan vertical și a folosirii “eficiente” a fiecărui metru patrat de teren. Conceptul urmarea sa nu fie scoase din circuitul agricol mai multe suprafețe de teren. In plus folosirea eficienta a “fiecărui metru patrat” de teren nu este in întregime un concept comunist. Ba dimpotrivă cred ca este un plagiat după cel capitalist. Vezi modul “eficient” de construire din zise de astăzi când se construiesc blocuri in spațiile care anterior erau parcuri si locuri de joaca.

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.