Închide

Primăria va primi o creșă nouă într-un proiect de restructurare de pe strada Fabricii din Cluj

AdministrațieUrbanism by Actual de Cluj - iun. 11, 2026 0 10

Proiect imobiliar pregătit pe fosta platformă industrială de pe strada Fabricii nr. 93-103 a ajuns în atenția Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), unde a reprimit avizul de oportunitate, la ședința din 10 iunie.

Investiția propusă de SDC Imobiliare și K&R Imobil Invest vizează restructurarea unei zone industriale de aproape 2 hectare într-un ansamblu mixt cu locuințe, birouri, comerț, servicii și funcțiuni educaționale.

Proiectul prevede demolarea construcțiilor industriale existente și realizarea a șapte corpuri cu regim de înălțime de până la P+9 etaje, care vor găzdui locuințe, spații de birouri, comerț și apart-hotel. În total, dezvoltarea ar urma să includă peste 500 de apartamente.

Miza principală a proiectului este însă componenta publică. Investitorii propun construirea unei creșe care va fi transferată gratuit municipiului Cluj-Napoca.

„Propunem și o creșă pe un teren de 2.000 de metri pătrați, publică cu suprafața desfășurată de 1000 de metri pătrați care va fi construită și transferată municipiului”, a explicat arhitectul Andrei Varga, reprezentantul proiectantului Conproex Construct.

Acesta a precizat că documentația revine în circuitul de avizare după expirarea certificatului de urbanism anterior.

„A expirat Certificatul de Urbanism. Eram la Comisia de trafic și acum suntem aici”, a explicat Varga.

Pe lângă creșă, investitorii propun cedarea către municipalitate a unui spațiu de aproximativ 200 de metri pătrați la parterul unuia dintre imobile, destinat unei viitoare primării de cartier.

De asemenea, dezvoltatorii vor ceda gratuit teren pentru modernizarea infrastructurii rutiere. În cadrul ședinței s-a arătat că, în urma analizelor realizate în Comisia de Siguranță a Circulației, a fost identificată posibilitatea unei conexiuni între Piața 1 Mai, strada Fabricii și strada Plevnei.

Pentru acest obiectiv, investitorii propun dezmembrarea unei suprafețe de aproximativ 3.500 de metri pătrați pentru realizarea noilor circulații și modernizarea celor existente, după cum au mai explicat proiectanții.

Planurile includ și reorganizarea circulației din zonă prin deschiderea străzii Albiei cu sens unic și continuarea traseului pe sub pod spre zona de est a orașului. Totodată, strada Fabricii ar urma să fie reconfigurată prin amenajarea unei stații de autobuz și a unei piațete urbane.

Documentația mai prevede amenajarea unei zone verzi și a unui loc de joacă cu acces public pe circa 2.000 de metri pătrați, precum și realizarea unei promenade publice pe malul estic al Canalului Morii.

Specialiștii din comisie au mai recomandat reanalizarea poziției propuse pentru creșă și consultarea normativele pentru unitățile publice privind suprafața minimă, pentru faza următoare a proiectului.

Ansamblul este propus într-o zonă încadrată prin PUG ca teritoriu de restructurare a fostelor platforme industriale iar investitorii urmează să prezinte și un contract de restructurare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu