Bătălie pentru contractul de aproape 47 de milioane de lei din Parcul Est. Nouă oferte au fost depuse la Primăria Cluj
AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 09, 2026 0 21
Nouă asocieri și companii au intrat în cursa pentru unul dintre cele mai importante contracte de infrastructură verde lansate de Primăria Cluj-Napoca. Este vorba despre amenajarea culoarului Văii Becaș, între strada Sopor și Calea Someșeni, parte a proiectului Parcul Est, contract estimat la 46,64 milioane de lei fără TVA.
Potrivit datelor din SEAP, procedura de achiziție se află în desfășurare, iar la termenul-limită au fost depuse nouă oferte din partea unor constructori și asocieri de firme din întreaga țară.
În competiție au intrat:
- Nord Conforest, alături de subcontractanții Antrepriza Montaj Instalații, Comgaby Moln și Intercom Energy;
- Diferit AG, împreună cu Eco Garden Construct, Altimate, EnergoBit, Pado Group Infrastructures, M&M Society, AWE Infra și Diferit SRL;
- asocierea Indeminarea Prodcom – Condor Păduraru;
- asocierea MBS Group – MIS Grup – Aqua Serv – DAS Engineering Grup;
- asocierea Concelex – X-Way Infrastructure;
- asocierea Avril – Deco Rom;
- asocierea RO-Verde Landscaping – Romwaclean Construct – Garden Center Grup;
- asocierea TCI Contractor General – Socot;
- asocierea Dacia Asphalt – CML.RO.
Contractul vizează amenajarea culoarului verde al Văii Becaș între strada Sopor și Calea Someșeni, una dintre componentele majore ale viitorului Parc Est. Lucrările includ amenajări peisagistice, alei, spații verzi, instalații și infrastructură aferentă.
Valoarea estimată a contractului este de 46.639.835,20 lei fără TVA. În plus, documentația prevede un capitol de „diverse și neprevăzute” în valoare de aproape 4,8 milioane de lei, sumă care nu este inclusă în valoarea estimată a lucrărilor.
Achiziția a fost lansată de Municipiul Cluj-Napoca prin procedură deschisă, iar ofertele urmează să fie evaluate de comisia desemnată de Primărie. Câștigătorul va executa lucrările, termenul fiind de 15 luni. Primăria Cluj-Napoca a amânat de două ori data licitației, în 12, respectiv 27 mai, aceasta având loc în 9 iunie.
„Realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului, Parcul Est din Gheorgheni. Parcul va avea 54 de hectare, din care prima etapă, care se întinde pe 10 hectare, a fost scoasă deja la licitație. Această primă etapă vizează amenajarea văii pârâului Becaș între strada Soporului și Calea Someșeni. Valoarea de licitație este de aproximativ 10 milioane de euro, iar termenul de depunere a ofertelor este 10 mai (ofertele au fost depuse în 9 iunie – n.red.). Durata de realizare a proiectului este de 15 luni”, a anunțat Emil Boc în 9 aprilie.
Proiectul Parcului Est este împărțit în mai multe etape, urmând ca dezvoltarea completă a celor 54 de hectare să se realizeze progresiv în anii următori. Proiectul a fost etapizat și pe partea de exproprieri și privind lucrările principale deoarece Primăria nu are fondurile necesare implementării. Parcul Est fusese estimat la peste 100 de milioane de euro pentru realizare.
Detalii despre etapizarea proiectulului dar și bucata de 10 hectare care se fa realzia efectiv, mai jos:
Timpși calendare
Detalii despre costuri și împărțirea proiectului parcului: Cel mai mare parc al Clujului are nevoie de 96 de milioane de euro pentru a fi creat
ZONA de 10 hectare care se va amenaja după adjudecarea licitației ar putea fi gata cel mai devreme în 2028:

Zona vizată pentru amenajarea PArcului Est, per total, are o suprafață de peste 45,5 hectare (cea din tema de la concursul de soluții, extinsă la peste 54 de hectare) de la lacul I din Gherogheni, la lacul 7 din zona Calea Someșeni/Selgros. Potrivit studiului de fezabilitate, parcul a fost împărțit în patru zone de intervenție și presupune o investiție anunțată inițial de peste 100 de milioane de euro (DETALII: AICI-Primele estimări pentru începerea lucrărilor la cel mai mare parc al Clujului, Parcul Est)
vezi și:
