Încep studiile de teren pentru nodul rutier de la Ciurila, pe Autostrada Transilvania. CNAIR cere acces pe proprietățile aflate pe traseu
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iul. 09, 2026 0 16
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat începerea investigațiilor de teren pentru realizarea nodului rutier de la Ciurila, un proiect aflat în faza de studiu de fezabilitate și inclus în programul de dezvoltare a unor noi noduri rutiere pe autostrăzile din România.
Investigațiile sunt realizate în cadrul contractului nr. 92/57240/15.07.2022, care are ca obiect elaborarea studiului de prefezabilitate și a studiului de fezabilitate pentru noi noduri rutiere pe autostrăzi. Contractul este derulat de compania clujeană EXPLAN, care a publicat anunțul în numele beneficiarului CNAIR.
Potrivit anunțului, urmează să fie efectuate studii geotehnice și alte investigații de teren necesare întocmirii studiului de fezabilitate. Acestea se vor desfășura până la data de 1 octombrie 2026.
CNAIR solicită proprietarilor și deținătorilor de terenuri situate pe coridorul de studiu și în zona vizată de proiect să permită accesul echipelor tehnice și al utilajelor.
„Proprietarii și deținătorii cu orice titlu ai imobilelor situate pe culoarul de studiu și expropriere sunt obligați să permită accesul pentru realizarea investigațiilor de teren necesare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate”, se arată în anunț.
Obligația este prevăzută de articolul 16 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Viitorul nod rutier de la Ciurila este unul dintre proiectele prin care CNAIR urmărește îmbunătățirea conectivității la rețeaua de autostrăzi din zona Clujului.
Discuțiile privind nodul rutier de la Ciurila au fost însă marcate de controverse legate de amplasarea viitoarei descărcări de pe Autostrada Transilvania. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că administrația județeană nu susține o variantă care ar duce traficul prin localitățile Ciurila sau Sălicea.
„Nu vom permite și nu vom accepta nicio ieșire de pe autostradă care va trece prin localitățile Ciurila, Sălicea sau orice sat din localitatea Ciurila”, a spus Tișe într-o ședință a Consiliului Județean. Acesta a precizat că varianta susținută de administrația județeană este una care să descarce traficul între Ciurila și Florești, spre zona Poligonului.
Anterior, Consiliul Județean Cluj a prezentat și un proiect de drum județean care ar urma să lege zona autostrăzii de Florești și centura de sud a municipiului Cluj-Napoca, cu ocolirea localităților Ciurila și Sălicea. Tișe argumenta atunci că o astfel de investiție ar putea contribui la reducerea traficului de pe DN1 și la crearea unei noi conexiuni pentru zona de vest a județului.
După finalizarea studiilor geotehnice și a studiului de fezabilitate, CNAIR va putea stabili varianta finală de amplasare și soluția tehnică pentru viitorul nod rutier de la Ciurila.
Amintim că Consiliul Județean Cluj a aprobat, în ședința din 29 aprilie 2026, un acordul de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-vest în vederea realizării studiilor pentru un nou drum de legătură între municipiul Cluj-Napoca și Autostrada Transilvania (A3), pe traseul Mănăștur – Florești – Tăuți – Ciurila, cu conexiune directă în nodul de la Ciurila (inclus în Planul Urbanistic General al comunei, în prezent suspendat).
Studiile pentru drumul cu o lungime de aproximativ 14,5 kilometri sunt estimate la peste 2,1 milioane lei (inclusiv TVA) pentru faza de proiectare, din care peste 1,45 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, iar contribuția proprie a CJ Cluj este de aproximativ 29.700 de lei.
Detalii:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Tranzacţie-mamut cu acţiuni Banca Transilvania de 414 mil. lei, prima astfel de operaţiune specială după mulţi ani: Preţ cu 5% mai mic decât cel din piaţă. Brokerii arată spre fonduri de pensii ca potenţiali vânzători
iul. 09, 2026 0
-
Cum te pregătești pentru Electric Castle 2026. Organizatorii recomandă ridicarea brățărilor înainte de festival și transportul cu trenul sau autobuzul
iul. 09, 2026 0
