Închide

Au reparat greșeala după 6 ani: cel mai mare cinematograf din Ardeal, închis 10 zile ca să zugrăvească din nou tavanul alb

Actualitate by Mihai Prodan - ian. 24, 2017 1 535

Închis zece zile pentru renovări, cel mai mare cinematograf din Ardeal se redeschide vineri – după ce, în urmă cu șase ani, a fost de asemenea închis pentru reparații capitale.

E vorba de cinematograful „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, ce se redeschide vineri după ce a fost închis timp de zece zile pentru lucrări în sala de proiecție. Mai exact tavanul sălii de proiecții – la șase ani de la renovarea din temelii a cinematografului.

„Dacă vă aduceți aminte cum era tavanul, avea o pânză pe el, pentru că era alb, am dat-o jos pentru că au trecut ceva ani și oricum era ceva provizoriu, acum am dat-o jos și am zugrăvit dedesubt”, explică pentru actualdecluj.ro managerul cinematografului, Ioana Călin. Tavanul a fost vopsit în sfârșit în culorile pereților laterali, bleumarin închis – fără să se fi demontat scaunele din sală pentru lucrări, „s-au pus schele printre scaune, de aceea s-a terminat mai repede”.

Costurile cu renovarea tavanului au fost suportate de organizatorii festivalului de film Transilvania, în contul faptului că sala e folosită de TIFF în perioada festivalului. „În 2011 dintr-o eroare s-a vopsit sala în alb, ceea ce nu se poate. după ces-a dat în folosință a fost târziu să oprim iar și să rectificăm culorile”. Călin nu vrea să spună în ruptul capului cât au costat lucrările, „contractul e confidențial”, dar acestea sunt de ordinul miilor de lei.

Amintim, în aceeași situație s-a aflat anul trecut și cinemagraful Dacia din Mănăștur, renovat de Primărie și unde culoarea aleasă pentru sala de proiecție a fost tot albul. Directorul TIFF Tudor Giurgiu reclama atunci greșeala în timp util pentru ca Primăria să apuce să revopsească totul în gri închis. „O catastrofă!”, a fost concluzia sa după ce a văzut imaginile publicate în exclusivitate de actualdecluj.ro.

Cinematograful „Florin Piersic” poartă acest nume din ianuarie 2011, când fostul cinematograf Republica s-a redeschis după lucrări consistente de renovare. Atunci acestea au costat 720.000 de lei – adică aproape 160.000 euro.

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare