Închide

Artera „hipercentrală” care îşi schimbă faţa – încă un proiect imobiliar pe Avram Iancu. Arhitect din Comisia de Urbanism: „Avem nevoie de arhitectură cu efect „wow””

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 12, 2018 0 1001

 

Un nou imobil de birouri urmează să se construiască pe strada Avram Iancu, o arteră care în ultimii ani a atras tot mai mult atenţia dezvoltatorilor. Amplasată în zona ultra-centrală, strada tocmai a „primit” o nouă clădire de apartamente şi servicii (unde se vând de altfel unele dintre cele mai scumpe apartamente din oraş), tot aici s-a proiectat şi un mult aşteptat parking, iar în plan mai e şi un hotel. O firmă privată vrea încă un imobil de birouri pe artera ultra-centrală, dar soluţia nu a fost încă aprobată de Comisia de Urbanism a municipiului (CTATU). Vecinii s-au plâns de proiect, iar membrii CTATU au cerut şi ei o serie de modificări sau clarificări. Proiectanţii nu au prea rezolvat problema accesului şi, printre altele, tot aici s-a adus în discuţie şi faptul că, mai ales pentru o astfel de poziţionare favorabilă în oraş, un proiect nou ar trebui să se ridice la standarde înalte de arhitectură.

În şedinţa din această săptămână, o firmă privată – Gurghiu Energy – şi-a prezentat proiectul pentru un teren situat pe strada Avram Iancu, la nr 4. Firma este una care figurează ca având obiect de activitate producerea energiei electrice şi care în 2017 înregistra o pierdere de 384.000 lei, conform datelor Ministerului Finanţelor. Cât despre proiectul imobiliar pentru adresa la care firma îşi are sediu, este vorba, de fapt, despre o revenire în comisie – fiindcă o variantă de proiectat a fost prezentată încă din 2015.

Pe teren există acum o construcţie cu subsol, parter şi un etaj, în care sunt patru apartamente. Aceasta ar urma însă să fie demolată, documentaţia în acest sens fiind în curs de elaborare. Folosinţa actuală a terenului e, conform documentaţiei de urbanism, de curţi, grădină, teren şi anexe.

În varianta actuală de proiect propus, noua clădirea e structurată cu două niveluri de subsol (parcaj auto – 24 locuri, anexe tehnice), parter cu spațiu comercial la stradă, birouri şi cafenea în regim închis doar pentru angajaţii din clădire şi două etaje de birouri. Ar mai fi şi un al treilea etaj retras, pentru birouri şi sală de şedinţe. Aria construită desfăşurată a viitoarei clădiri ar fi de 2263 mp, fără a se include aici spaţii tehnice. „Construcția își propune să contribuie la dezvoltarea spațiilor verzi printr-o extindere și reamenajare peisageră ce prevede suprafețe verzi amenajate de 246 mp”, se mai precizează în documentație.

„Comisia de Monumente a propus demolarea clădirii existente și reconstruirea într-o formă recomandată de ei. Când am realizat noul proiect, am încercat să limităm extinderea imobilelor spre curte, pentru a lăsa mai multă lumină clădirii vecine”, a spus în cadrul ședinței proiectantul de la Estudio, biroul care pregătește documentația. Acesta a mai menționat că în urma studiului de circulație, s-a propus poziționarea unei benzi de așteptare pe str. Avram Iancu, pentru acces în garajul subteran.

 

 

 

În discuție au intervenit și vecinii din zonă, care au venit la ședința de Urbanism pentru a-și exprima îngrijorările în legătură cu noul proiect. De fapt, ei au fost cei care au atras atenție asupra unor aspecte pe care membrii comisiei nu le menționaseră. „Coeficientul de Utilizare a Terenului nu e corect calculat. Și apar destinații diferite de birouri. La subsol e un dubiu – apare și spațiu tehnic, de fapt. Doar unul dintre subsoluri e notat ca fiind garaj. Mai apare și o supantă. Avem bănuiala că spațiul util e, de fapt, mai mare decât cel declarat”, a menționat una dintre vecinele din zonă. Echipamentele de ventilație ar urma să fie instalate într-un spațiu tehnic, la subsol, a precizat proiectantul.

Un alt vecin a menționat că și el a intenționat să facă unele lucrări – mai precis să își mansardeze apartamentul, iar arhitectul-șef al municipiului i-ar fi spus că nu se pot aduce lucrări acelui imobil, clădirea fiind una veche. „Cum se poate ca noi, ca proprietari, să primim asigurări că, în aceste condiții, clădirile noastre vechi nu vor fi afectate la fundație de acest viitor șantier?”, a întrebat vecinul. „Trebuie să fie o soluție tehnică propusă și avizată, care va fi analizată la primărie, astfel încât să nu vă afecteze clădirea”, a răspuns viceprimarul Dan Tarcea, cel care a condus şedinţa, în absenţa primarului Emil Boc. „Orice clădire poate fi întărită astfel încât să se pună orice peste. Angajați alți arhitecți”, l-a îndemnat pe clujean arhitectul Adrian Iancu, membru CTATU.

Inițial, viceprimarul ar fi admis ca proiectanții să revină doar în Comisia Operativă, cu condiția să reconfigureze subsolurile și să clarifice funcțiunile propuse. Au apărut însă și alte aspecte care trebuie rezolvate. În afară de faptul că subsolurile nu pot funcționa în varianta propusă, nici amenajarea unei benzi de stocare pe locuri de parcare existente nu e acceptabilă, au menționat membrii CTATU. „Nu e fezabil”. Fostul arhitect-șef Ligia Subțirică a sugerat că s-ar putea lua în calcul restructurarea parcărilor pe stradă, având în vedere că primăria a aprobat deja amenajarea unui parking în zonă. Tarcea a refuzat însă această variantă. „Nu avem garanția că acesta se va construi sau când”, a spus Tarcea. „S-ar crea și un precedent – așa, fiecare proprietar va dori să acceseze parcările din fața terenului lor, pentru acces la garaj”, a menționat și arhitectul Voicu Bozac, membru CTATU.

Cei din comisie au atras atenţia şi asupra arhitecturii clădirii. „Demisolul iese din pământ 1,8 m. La o asemenea clădire, accesul și spațiile ar trebui să fie accesibile din stradă. E neplăcut să am un zid și o gură de aerisire cât înălțimea unui om, ca să trec pe lângă ele pe stradă. De asemenea, ca obiect de arhitectură, clădirea ar merita să fie mai interesantă. Suntem în zona hipercentrală, avem nevoie de arhitectură interesantă, cu „wow efect””, a intervenit arhitectul Vlad Negru, membru în CTATU. „Secolul XXI poate să se exprime în limba lui, cu mijloacele lui”, a completat Negru. „Facem o clădire contemporană, dar păstând legătura cu contextul”, a menționat proiectantul EStudio. „Probabil Comisia de Monumente nu și-a pus întrebări așa în amănunt”, a opinat arhitectul Adrian Iancu. Fiind prezent și el în sala de ședințe, a intervenit cu o precizare arhitectul Sorin Scripcariu, care e de câteva luni tocmai președintele Comisiei de Monumente. „În comisie, noi am analizat aspecte care țin de volum, înălțime la cornișă, am făcut o analiză la fază de Plan Urbanistic de Detaliu”, a explicat Scripcariu. La rândul său, tot din partea CTATU, arhitectul Mihai Racu a precizat că la parter ar trebui să se amenajeze funcțiuni de interes public.

În concluzie, în cele din urmă proiectanților li s-a cerut să revină cu o nouă propunere, într-o altă ședință de urbanism.

 

Arteră vânată pentru noi proiecte imobiliare

În anii recenţi, artera Avram Iancu a atras atenţia dezvoltatorilor imobiliari. Merită menţionat în acest context că cea mai scumpă casă tranzacţionată în 2017 este localizată în centru, tocmai în zona străzii Avram Iancu. Tranzacţia a fost încheiată la 1,4 milioane de euro, conform ghidului imobiliar întocmit de Veridio pe baza datelor primăriei.

Recent, pe Avram Iancu, chiar la intrarea în Cimitirul Central, Platinia şi-a ridicat un nou proiect în oraş – apartamente şi servicii. Conform informaţiilor din piaţă, e unul dintre ansamblurile cu cele mai scumpe apartamente din Cluj, ridicat nu fără probleme:

Un șantier conectat la ginerele fostului ministru Ioan Rus face stricăciuni primăriei. Cum e pedepsit

 

 

Un alt proiect, de hotel de această dată, stârnea controverse încă dinainte să înceapă şantierul:

N-au reușit să oprească șantierul din centrul Clujului pe care s-au masacrat copaci seculari

 

În imediata vecinătate, se pregăteşte un alt proiect. O parcelă de peste 2000 mp de la intrarea în Cimitirul Central va prelua funcțiunea de parking suprateran privat și va aduce în zona adiacentă centrului un număre de 321 de locuri de parcare. Parcarea va fi edificată de reformați, după ce Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România a cumpărat în 2016 parcela de teren de pe strada Avram Iancu nr. 22-24. Investiția este estimată la peste 4 milioane de euro, va fi operată de o firmă care se va înființa de către Casa de Pensii și urmează să fie amortizată în circa 16 ani. Mai multe detalii AICI

Pe acestă stradă ar urma să se deschidă şi un proiect privat de Centru Contemporan de Artă, iniţiat cu participarea pictorului Adrian Ghenie, care a cumpărat o clădire istorică pe str A. Iancu, la nr. 1.

 

Sursa imagine: proiect Estudio, prezentat în şedinţa publică a CTATU în decembrie

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare