Închide

Cum va arăta cel mai așteptat parking din centrul Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 30, 2018 1 3868

O parcelă de peste 2000 mp de la intrarea în Cimitirul Central va prelua funcțiunea de parking suprateran privat și va aduce în zona adiacentă centrului un număre de 321 de locuri de parcare. Parcarea va fi edificată de reformați, după ce Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România a cumpărat în 2016 parcela de teren de pe strada Avram Iancu nr. 22-24. Investiția este estimată la peste 4 milioane de euro, va fi operată de o firmă care se va înființa de către Casa de Pensii și urmează să fie amortizată în circa 16 ani, după cum ne-au declarat reprezentanții investitorului.

Un parking aflat în zona centrală, pe strada Avram Iancu, este dorit de peste zece ani de Primăria Cluj, mai ales că acesta ar deschide posibilitatea extinderii zonelor pietonale în centrul orașului. Mai mult, în 2007 terenul de pe Avram Iancu de pe latura de vest a intrării în cimitir, a făcut obiectul unei documentații de urbanism în care a fost rezervat pentru parcare. Atunci s-a aprobat la urbanism un centru multifuncţional, cu birouri, comerţ, hotel şi un parking de 250 de locuri, pentru o suprafaţă extinsă, pe strada Avram Iancu, la numerele 20-22-24, proiectul aparținând biroului Dico și Țigănaș. Prevederile s-au preluat și în noul PUG. Din respectivul centru multifuncțional s-a realizat doar partea de locuințe, ansamblul Biasini de la numărul 20.

Chiar Primăria a fost ”provocată” să cumprere parcela de colț de la intrarea în Cimitirul Central pentru a edifica parkingul prevăzut la nr. 22-24, însă la vremea respectivă primarul Boc spunea că prețul de piață este mult prea mare și nici nu exista practica asumării unor astfel de achiziții la nivelul Consiliul Local.

Acum, în 2018, urmează să se realizeze și parkingul suprateran din vechiul proiect din 2007. Cu același proiectant, dar cu un nou investitor, Biserica Reformată, prin Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România. Oficialii Casei de Pensii au declarat pentru Actual de Cluj că intenționează să edifice parcarea și apoi să o administreze printr-o societate pe care o vor înființa în acest scop.

Parcarea supraterană va avea două subsoluri, parter, trei etaje și terasă, o suprafață totală 9984 mp din care 549 reprezintă Functiuni Comerciale/Servicii, Alimetație Publică , Funcțiuni Administrative/ Birouri, iar restul este pentru circulații și locuri de parcare. Inclusiv pe terasă vor fi parcări. Parcarea supraterană urmează să aibă 321 de locuri.

Tárkányi Márton, directorul Casei de Pensii a Bisericii Reformate din România a declarat pentru Actualdecluj.ro că instituția pe care o reprezintă este proprietarul terenului din iulie 2016.

”Înainte de achiziționare, în cursul anilor 2015-2016, s-au făcut toate calculele necesare privind rentabilitatea acestei investiții, respectiv s-a cerut punctul de vedere/avizul prealabil al CTATU Cluj-Napoca. Rezultatele calculelor, respectiv avizul prealabil din partea administrației locale fiind pozitive, s-a decis achiziționarea imobilului. În data de 18.01.2018 s-a emis autorizația de desființare pentru construcțiile actuale, de atunci așteptăm aprobarea PUD pentru a putea depune documentația pentru autorizația de construire. Conform planului de afaceri actualizat investiția se va amortiza în aproximativ 16 ani. Este o investiție pe termen lung, care va fi susținută integral de către proprietar din fondul său de investiții, profitul fiind direcționat exclusiv pentru a menține stabilitatea financiară a fondului de pensii din cadrul Bisericii Reformate din România”, a explicat directorul Casei de Pensii a Bisericii Reformate din România.

Potrivit directorului Tárkányi Márton, investiția se ridică la aproximativ 4 milioane euro + TVA.

Proiectul va fi dezbătut în ședința Consiliul Local din 1 noiembrie. Vecinii din ansamblul de locuințe de la nr. 20 au formulat o serie de obiecții cu privire la proiect, invocând poluarea fonică, viitorul trafic în zonă sau faptul că terasa parkingului este circulabilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Arhitectul Șerban Țigănaș a precizat că obiecțiile vecinilor legate de eventualele probleme de zgmot sunt bazate pe o probabilitate care nu are nicio legătură cu realitatea. Arhitectul a menționat că măsurătorile se pot face în momentul în care parcarea va fi funcțională, iar dacă se constată abateri, se va aplica legislația. Deocamdată, a spus Țigănaș, proiectul are toate avizele cerute de lege.

”Planul Urbanistic General este cel care a prevăzut această funcțiune de parking în această zonă. Peste tot există parcări în zonă de locuințe, chiar în imobile protejate și funcționează bine”, a mai spus arhitectul. Acesta a adăugat că proiectul parcării a fost avizat de Comisia Zonală a Monumentelor, având în vedere că va fi edificat într-o zonă protejată, în vecinătatea Cimitirului Central, monument. La fel, există avize de la Direcția de Sănătate sau de la Siguranța Circulației. ”Nu va avea nicio legătură cu clădirea edificată recent pe cealaltă latură a intrării în Cimitirul Central”, a completat arhitectul.

”În ceea ce privește obiecțiile vecinilor, noi suntem obișnuiți cu acest tip de abordare. Vecinii vor întotdeauna să câștige ceva, de aceea se practică acest tip de opoziție. Șantajul vecinilor există și noi arhitecții ne confruntăm cu această practică în Cluj. În cazul în care nu erau de acord, vecinii aveau posibilitatea să se îndrepte împotriva Planului Urbanistic General care prevede această funcțiune în cazul parcelei de pe Avram Iancu 22-24. Dar nu au avut atunci obiecții”, a mai spus arhitectul.

Țigănaș a menționat că investiția ar fi demarat și mai repede dacă nu exista birocrația de la nivelul Primăriei Cluj. ”Au fost discuții interminabile legate de accese. Poliția și Serviciul Siguranța Circulației nu erau de acord, nici nu s-au putut pune de acord unii cu alții. Până la urmă s-a găsit cea mai bună formulă”, a mai spus arhitectul.

Una dintre obiecțiile formulate cu privire la proiectul parcării supraterane vine chiar de la Seriviciul Administrarea Cimitirelor din cadrul Primăriei, care zice că accesul în viitorul parking va aduce neajunsuri circulației spre Cimiritul Central, având în vedere că se face spre intrarea în cimitir. Arhitectul Zaharia Alexandru de la Dico și Țigănaș a răspuns și în scris obiecțiilor vecinilor, inclusiv celor de la Serviciul Cimitire.

 

Casa de Pensii a Bisericii Reformate din România a fost înfiinţată în anul 1959, în temeiul Decretului nr. 718 din 31.12.1956 pentru înființarea caselor de pensii şi ajutoare în cadrul cultelor din România (emis de Marea Adunare Națională, apărut în M.O. nr. 2/16.01.1957), respectiv pct. 2 din H.C.M nr. 435/1957. Funcționează în baza Statutului aprobat de Sinodul Bisericii conform art. 9, lit. (e) din Statutul Bisericii Reformate din România, recunoscut prin H.G. nr. 186/20.02.2008, publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 171/05.03.2008, sub supravegherea Secretariatului de Stat pentru Culte, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.

(Sursa fotografii – Dico și Țigănaș)

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Un comentariu

  1. Parcarea este imperios necesara pentru centrul orasului, pentru Cluj.
    Am doua intrebari domnului Serban Tiganas, una din elitele arhitectilor din Romania :
    1. Unde mai exista in centrul marilor orase dens populate, terase deschise pentru parcare ?
    Sant la Cluj atatea automobile electrice ?
    2. Pentru interesele financiare ale bisericii reformate merita sacrificata zona si intrarea in cimitir ?
    Sant convins ca exista si alte solutii, oferiti-le !

Scrie un comentariu