Închide

Fostul președinte al Consiliului Județean cere demisia actualului șef. „În câteva luni nicio primărie nu va mai avea unde să depoziteze gunoaiele!”

Administrație by Mihai Prodan - aug. 24, 2015 0 688

Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj îi cere demisia actualului președinte, după ce acesta din urmă nu a putut rezolva criza gunoaielor din județ. „În câteva luni nici o primărie de comună sau oraş nu va mai avea unde să depoziteze gunoaiele”, avertizează fostul președinte.

Fostul șef al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, acum senator, îi cere actualului președinte al CJ Cluj Mihai Seplecan demisia din funcție din cauza crizei gunoaielor. „Nerealizarea în ultimele două luni a depozitului temporar de gunoaie este responsabilitatea exclusivă a lui Seplecan. Clujul este într-un blocaj al gunoaielor de nepermis, întrucât interesul public a fost înlăturat în favoarea interesului privat al unei firme”, spune Tișe, cu referire la potențiala soluție găsită de Seplecan și anunțată de acesta într-o conferință de presă, soluție ce s-a dovedit, apoi, falsă. „În câteva luni nici o primărie de comună sau oraş nu va mai avea unde să depoziteze gunoaiele. Responsabilitatea îi aparține lui Seplecan care trebuie să demisioneze”, spune Tișe și explică: „RAADPP putea realiza în ultimele două luni depozitul temporar, dar obținerea avizului de mediu a fost blocată la nivelul Agenției de Mediu/Minister de către cei care aveau interes să favorizeze o firma privată. Este un fapt de o gravitate fără precedent: un județ blocat în criza gunoaielor de o persoană care nu apară interesul public”.

Tișe spune că în urmă cu două luni au existat mai multe întâlniri între Primăria Cluj-Napoca, primăria Feleacu, RAADPP şi Seplecan pentru ca RAADPP să realizeze pe un teren proprietate de stat depozitul temporar de deșeuri. „Aflăm din presă că de două luni, fără mandat de la Consiliul Judeţean Cluj, Seplecan negocia în secret cu o firmă privată pentru a prelua ea, fără o procedură transparentă, toate deșeurile Clujului. Aflăm că firma respectivă a cumpărat teren în secret, utilaje în secret, în baza negocierilor cu Seplecan. Toate acestea în perioada în care efortul RAADPP de a realiza depozitul temporar şi de a lua teren de la comuna Feleacu a fost sabotat prin blocarea eliberării avizului de mediu de către cei interesați să favorizeze firma privată. Responsabilitatea blocării RAADPP de a realiza depozitul temporar îi aparține exclusiv lui Seplecan. În mod iresponsabil, în loc să susțină RAADPP să realizeze urgent depozitul, el negocia în secret, cu o firmă privată. Venirea firmei a fost premeditată, ea având garanția de la Seplecan că va primi gestionarea pe cel puțin 5 ani de fapt, a tuturor gunoaielor Clujului”, spune fostul președinte al CJ Cluj.

Comunicat de Presa 24.08.2015

Să mai spunem că în urmă cu o lună precedentul președinte al Consiliului Județean, Marius Nicoară, a avut o intervenție similară și a arătat că soluția salvatoare la criza gunoaielor, realizarea Centrului Integrat de Management al Deșeurilor (CMID), nu va putea fi realizat probabil niciodată, în orice caz nu în următorii ani. Citește aici detalii:

E groasă. Fost președinte al Consiliului Județean acuză: proiectul centrului de management integrat al deșeurilor e mort în fașă. “E una dintre cele mai mari crize de după Revoluție, nu va fi gata niciodată!”

Ce argumente are Tișe:

  • Evoluția problemei din ultimele zile demonstrează că Seplecan a premeditat blocarea realizării depozitului de către RAADPP pentru a determina primăria Cluj-Napoca să mărească tarifele la gunoaie pentru clujeni.
  • Primăria a fost sabotată de fapt de către Seplecan pentru a avea costuri politice şi pentru a-i afecta credibilitatea. Atât credibilitatea primarului cât şi a PNL, partidul care conduce orașul şi care are majoritate în consiliul local. Totul pentru a favoriza o mega escrocherie a unui privat care doreşte să pună mâna pe gunoaiele Clujului în mod ilegal. Fapt de nepermis!
  • În curând, nici o comună nu va avea unde depozita gunoaiele ceea ce va crea o problema uriașă şi fără ieșire. Responsabilitatea îi aparține lui Seplecan care de două luni a sabotat propria regie RAADPP pentru a nu realiza depozitul temporar, făcând combinații în secret, fără mandat din partea consiliului județean, cu o firma privată. Fapt de o gravitate extremă.
  • Apărând interesul privat al unei firme şi nu interesul public, negociind în secret cu aceasta, Seplecan a blocat practic de două luni realizarea depozitului provizoriu şi aducând județul Cluj în mod iresponsabil într-o situaţie fără ieșire. Şi cu pagube uriașe în buzunarul fiecărui clujean.
    Orice zi în care Seplecan conduce incompetent şi iresponsabil Consiliul Judeţean Cluj însemna blocarea proiectelor județului Cluj şi afectează în mod grav interesele cetățenilor județului Cluj, imaginea şi credibilitatea noului PNL.

Declarația prin care Tișe cere demisia lui Seplecan vine în contextul în care, la sfârșitul săptămânii trecute, fostul președinte al CJ Cluj acuza că soluția găsită de Seplecan la problema deșeurilor din județ – realizarea unei rampe temporare lângă Turda, gestionată de o firmă privată – ar fi o „mega-escrocherie”. În plus primarul din Turda, Tudor Ștefănie, a declarat că nu a fost abordat pentru autorizarea rămpii temporare.

Fost președinte de Consiliu Județean la Cluj: afacerea deșeurilor județene e o “mega-escrocherie”. Care sunt argumentele lui Tișe

Primarul din Turda: n-a venit nimeni la mine cu propunere de rampă de gunoi și nu o voi permite

 

Citește și:

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.