Închide

10 lucruri despre grindina din Zalău

ActualitateSocial by Catalin Suciu - mai 29, 2019 1 1226

*Fiindcă a câștigat USR-PLUS alegerile absolut neașteptat la Zalău, într-un teritoriu ascuns sub Meseș și pesedist mandate la rând, blestemul roșu s-a abătut asupra locuitorilor și le-a trimis ouă de grindină.

* Șoferii din trafic de pe Bulevardul Mihai Viteazul n-au avut nici o șansă, fiind prinși în capcana celor 824 de semafoare pe drumuțul principal care tranzitează toată așezarea.

*Cunoscuta prezicătoare Baba Vanga a știut încă de acum 50 de ani că un cutremur va lovi undeva în nord-vestul României și va fi urmat de o furtună de grindină, însă s-a încurcat în propriile-i preziceri când, în vis, cineva a rostit Zalău și drept urmare a renunțat să mai treacă aceste preziceri în însemnările sale.

*Un alt motiv ce ține de grinidnă este vizita recentă a Vioricăi Dăncilă la Zalău. Pe unde trece, lasă prăpăd, iar pe viitor sălăjenii ar face bine ca nu cumva s-o mai primească, fiindcă n-ar fi exclus ca data următoare locuitorii să fie atacați de stoluri de ciori din senin.

*Captivi în Zalău, locuitorii simt un val întreg de optimism după cutremur și grindină, mai ales că veștile au ajuns și la Guvernul României: „În sfârșit s-au mișcat lucrurile și la noi în oraș. Mobila, vesela, apoi parbrizele mașinilor și geamurile din blocurile turn. E un început și ăsta, degeaba”, a povestit Irinel Pop, un zălăuan care n-a apucat să fugă la Cluj la facultate când a împlinit 18 ani.

*Zălăuanii au simțit cu adevărat mânia lui Dumnezeu, de parcă n-ar fi fost suficient că s-au născut atunci, la acea dată, în acel loc numit Zalău.

* Un samsar de mașini din Zalău a vrut să-și pună capăt zilelor după ce grindina i-a distrus 82 de BMW-uri aduse într-o singură săptămână din Germania, mai ales că s-a dat peste cap și a reușit, până să dea grindina, să le dea kilometrajul înapoi cu câte 240.000 de km.

*Găștile din Brădet și Dumbrava Nord au făcut pentru prima dată o alianță și au ieșit în stradă cu cuțite, bâte și lanțuri pentru a înfrunta grindina. „Binie, mă, *ut-o sorele, că-i *ut una die nu să vedie”, a fost mesajul scris pe grupul de facebook „Brădet – Dumbrava Vă Rupe Gurile.”

*După cutremur și grindină, Zalăul a atins un punct maxim de interes național, iar locuitorii din județele vecine organizează deja campanii umanitare în care se strâng donații pentru zălăuani. Nu se știe de ce, dar cei mai mulți au donat canistre de 5 și 10 litri, toate goale.

* Un istoric sălăjean susține că aceste năpaste care se abat asupra Zalăului sunt de fapt un blestem al romanilor care au murit la Porolissum, aceștia fiind furioși că urmașii lor n-au reușit să progreseze deloc în aproape două milenii.

Notă: Acesta este um pamflet și trebuie tratat ca atare

Citiți și:

10 lucruri despre cutremurul din Zalău

10 lucruri despre prima săptămână de după cutremurul din Zalău

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.