Închide

Peter Eckstein Kovacs își primește răsplata. E susținut de USR-PLUS, PNL și PMP pentru a prelua postul de Avocat al Poporului

ActualitatePoliticaTop News by Actual de Cluj - mai 29, 2019 0 3507

Clujeanul Peter Eckstein Kovacs are șanse mari să fie noul avocat al Poporului după ce mandatul lui Victor Ciorbea a expirat în această lună.

Kovacs e susținut de marii câștigători ai alegerilor din 26 mai, de PNL și alianța USR-PLUS. Mai mult, și PMP îl susține.

Eckstein Kovacs e avocat de profesie, fost membru UDMR.  Între perioada 2004-2008 a fost președintele Comisiei Juridice a Senatului României, funcție din care a demisionat pe 4 martie 2008 în semn de protest față de respingerea ordonanței privind funcționarea Agenției Naționale de Integritate în forma inițială. În data de 23 iunie 2018 a demisionat din UDMR, în semn de protest față de ajutorul pe care UDMR l-a dat PSD la modificarea codului de procedură penală.

De altfel, în ianuarie 2018 Eckstein Kovacs a organizat o deplasare la București pentru cei interesați să protesteze împotriva modificărilor care începeau să fie aduse legilor justiției. „Vino cu noi. Sâmbătă, 20 ianuarie, vom merge la București pentru a proteja statul de drept. Se adună mai mulți nori negri: declarațiile primului ministru arată că atacul asupra justiției și a statului de drept continuă din plin” , spunea acesta la momentul respectiv.
Anul trecut și-a dat demisia din UDMR, în semn de protest pentru sprijinul pe care partidul lui îl dădea celor de la PSD și ALDE în asaltul asupra Justiției.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu