Spectacol clujean pus în scenă la New York

Spectacol clujean pus în scenă la New York

by -
0 111

Un spectacol clujean e invitat în New York, unde actrițele susțin șase reprezentații.

E vorba de spectacolul “Toys: A Dark Fairy Tale” de Saviana Stănescu, pus în scenă de Tompa Gabor, cu două actrițe în distribuție – Tünde Skovrán şi Júlia Ubrankovics, de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Spectacolul va fi pus în scenă în perioada 8-26 noiembrie la 59E59 Theaters din New York. Piesa vorbește despre două surori Shari și Clara, reunite după 30 de ani – prima s-a născut într-o ţară răvăşită de războaie, a crescut şi a învăţat să se descurce de una singură. A doua a crescut la New York şi se pare că a avut parte numai de lucruri bune. Cele două personaje cu vieţi total diferite pornesc într-o călătorie suprarealistă, la sfârşitul căreia, într-o regăsire explozivă, vor descoperi secretul comun al trecutului lor. Sunt programate șase reprezentații ale acestei piese, iar biletele costă 25 de dolari.

59E59 Theaters e un complex de teatre din New York, cu trei săli de spectacole, deschis în 2004. Găzduiește două festivaluri anuale: “Brits Off Broadway” și “East to Edinburgh”.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu