Închide

Previziuni sumbre pentru CFR Cluj, din vară. Memorii, litigii și pseudo-obiective

Recomandarea redacțieiSport by Catalin Suciu - mai 04, 2014 0 386

Fără bani, echipa din Gruia a luat-o în jos , fotbaliștii protestează, amenință că nu se mai prezintă la meciuri, iar președintele clubului vorbește pentru prima dată în 13 ani de o demisie. Dar lucrurile se vor agrava și mai tare din vară, după încheierea campionatului.

CFR2

Din lotul de jucători, vor mai rămâne doar câțiva și pe salarii mult inferioare celor de acum. Majoritatea vor părăsi Gruia, dar își vor depune memorii pentru a-și primi restanțele financiare. În momentul de față, lotul lui Miriuță numără 27 de fotbaliști și oricare dintre ei își poate depune memoriu pentru a-și încasa banii, toți având de recuperat peste trei salarii, cel puțin. Din echipa actuală vor fi păstrați doar câțiva fotbaliști , dar și aceia pe contracte mici, dacă vor accepta . Felgueiras, Camora și Deac sunt de vânzare, Paszkany sperând să mai scoată niște bani din cedarea acestora.

Opt  jucători sunt la final de contract:   Amadio, Mincă, Rada, Maftei, Piccolo, Batin, Rui Pedro, Amari;  doi sunt împrumutaţi şi îşi vor încheia şi ei angajamentele – Djokovic şi Denilson Gabionetta, iar Chanturia, transferat de la Vittese, va fi cedat la Verona.

 

Conducerea nu mai investeşte în transferuri, preferând să aducă jucători liberi sau să opteze pentru anumite împrumuturi. Din vară, Paszkany va miza tot pe jucători fără angajamente şi va oferi pachete salariale mult sub cele actuale.

foto:cfr1907.ro

foto:cfr1907.ro

Ricardo Cadu este cel mai bine plătit fotbalist , cu 25.000 de euro salariu pe lună, dar și acesta va pleca, cel mai probabil. Clubul vrea să-i propună un contract net inferior, însă portughezul, mai mult ca sigur că nu va accepta și va încerca să-și găsească echipă într-un alt campionat.

În plus, președintele clubului, Iuliu Mureșan, a anunțat că ia în calcul serios retragerea din conducerea clubului, dacă situația nu se ameliorează. “Mă gândesc să plec pentru că nu vreau să rămân la o echipă care se bate la locul 7. Este cea mai grea perioadă de când sunt eu la CFR Cluj”, a spus oficialul.

Obiectivul clubului va fi o clasare undeva la mijlocul clasamentului, lucru nemaiîntâlnit pentru trupa lui Paszkany, obișnuită să se bată la campionat în ultimii ani.

 

Lotul CFR Cluj-ului în acest moment

Portari: Felgueiras, Mincă, Amadio

Fundași: Velayos, Piccolo, Cadu, Maftei, Camora, Ionuț Rada, Tiago Lopes

Mijlocași: Djokovic, Chanturia, Muniru, Szilard, Amari, Monroy, Deac

Atacanți: Păun, Negruț, Maah, Carter, Gabionetta, Batin, Chuka, Tade, Costea, Rui Pedro

Împrumutați: Hora, Sepsi, Voiculeț – ASA Târgu Mureș

 

Jucători aflaţi la final de contract

Amadio, Mincă, Najib Amari, Rui Pedro, Ionuţ Rada, Vasile Maftei, Paul Batin, Felice Piccolo, Denilson Gabionetta, Damjan Djokovic, Giorgi Chanturia (se transferă la Verona in vara)

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.