„Il Grande Torino”. Dispariția uneia dintre cele mai mari echipe din istoria fotbalului

“E ceață , nu văd nimic, S.O.S, nu văd nimic”. Au fost ultimele cuvinte ale comandantului Meroni, un erou de război cu mii de ore de zbor.  Atunci l-a făcut pe ultimul, acolo pe dealul Superga, unde-au pierit odată cu el și Mazzola și restul coechipierulor din “Grande Torino”.

În vara lui 1939, industriașul Ferruccio Novo a ajuns președinte la AC Torino. El jucase fotbal în tinerețe, prin 1913, dar n-a strălucit niciodată, avea picoare de lemn, era un dur și îl cam încurca mingea. Împreună cu fratele său a deschis o fabrică cu accesorii din piele. Și-au început să facă bani, o grămadă, că abia de mai reușeau să țină contabilitatea. Și-a ajuns să se consulte cu Vittorio Pozzo. Cine? Pozzo, fostul jucător de la AC Torino și antrenorul care-a condus Italia către două Cupe Mondiale, în ’34 și ’38. Ei bine, selecționerul i-a spus , în primul rând, că are nevoie de oameni cu ștaif, pricepuți. Așa au sosit la echipă  Erbest Erbstein (director tehnic), un ungur evreu rămas în viață după un periplu dur la Auschwits și Livesley Leslie (antrenor principal), un englez dur ca piatra, “fearless”, care jucase prin tinerețe la Manchester United. Leslie a ajuns, practic , la Torino, din ambiția lui Ferruccio Novo, un simpatizant al fotbalului englez și mare iubitor al echipei Arsenal.
Primul transfer? Franco Ossolo , de la Varesse, pentru 55.000 de lire italiene. Apoi Pietro Ferraris – de la Ambrosiana-Inter pentru 250.000, Romeo Menti  -Fiorentina, Alfredo Bodoira  , Felice Borel , Guglielmo Gabetto – Juventus, Ezio Loik și Valentino Mazzola , de la Venezia, Danilo Martelli – Brescia, Rosetta Francis – Novara și Dante Plans, de la Pro Vercelli.

Timp ce cinci ani , creația lui Ferrucio a spulberat tot ce exista în Italia. Condusă în teren de Valentino Mazzola, primul mijlocaș modern pe care l-a dat fotbalul, Torino a revoluționat jocul , evoluând într-un sistem foarte fluid, 4-2-4, cu zece ani înaintea Braziliei care începea să cucerească lumea.  Inventivitatea și jocul de atac al marii echipei din Torino avea să inspire mulți ani mai târziu și fotbalul olandez, “fotbalul total” practicat de „Portocala Mecanică” în anii 70. Echipa torineză a câștigat ultimul titlu de campioană a Italiei de dinaintea întreruperii campionatului în 1944, în urma celui de-al Doilea Război Mondial, iar după război a revenit și a mai câștigat încă patru titluri consecutive (1946–1949). Pe ultimul n-a mai apucat să-l ridice.

Amicalul “naibii” cu Benfica

În ’49 , la finalul lui aprilie, torinezii aveau să stabilească  un amical cu Benfica Lisabona, în Portugalia, pentru data de 1 mai. Era o invitație care nu putea fi refuzată, mai ales că Francisco Fereira, căpitanul lusitanilor, își pregătea retragerea din activitate într-un ultim joc demonstrativ. A și învins Benfica, iar echipa torineză se pregătea de finalul campionatului, unde mai avea patru etape de disputat. Nimeni nu îi putea sta în cale. Decât soarta.

Pe 4 mai, torinezii s-au îmbarcat pe aeronava Fiat G2 a companiei Avio Linee Italiene, și-au decolat de pe aeroportul din Lisabona la 09:52. Erau 18 fotbaliști,  5 oficiali , interpretul Andrea Bonaiuti și membrii echipajului. Din Lisabona, torinezii au oprit în orașul lui Gaudi, pentru alimentare, iar din Barcelona au pornit la 14:50, cu direcția Italia, urmând să traverseze Cap De Creus, Toulon, Nisa, Albenga și Savona. În apropierea orașului Torino vremea era foarte rea, vizibilitatea scăzută , iar aeronava a fost nevoită să coboare din ceață, să ajungă mai aproape de sol. La 16:50, locotenent-colonelul Meroni e informat de turnul de control și i se atrage atenția în privința rafalelor de vânt din suv-vest. Eroul de război răspunde la 16:59. “Quta 2000 metri. QDM su Pino, poi tagliamo su Superga”.  Două minute mai târziu, turnul primește un ultim mesaj. “E ceață , nu văd nimic, nu văd nimic”.

La 17:03, pilotul virează la stânga și se pregătește pentru aterizare. Nu apucă, pentru că avionul se lovește de zidul Basilicii de pe dealul Superga. La 16:05 se încearcă din nou să se ia legătura cu avionul. Autoritățile au mai recuperat doar cutia neagră. Acolo, pe Superga, s-a stins cea mai mare echipă a fotbalului italian.
18 jucători, membrii staff-ului și jurnaliștii care au însoțit formația la Lisabona.La funaralii au participat peste 1 milion de italieni.

În momentul accidentului, Torino A.C. se afla pe locul 1 în Serie A, cu patru meciuri rămase până la finalul campionatului. Clubul a trimis pe teren echipa sa de tineret (Primavera) și, în semn de respect, adversarele – Genoa, Palermo, Sampdoria și Fiorentina- au făcut același lucru. Echipa de tineret a clubului Torino A.C. a câștigat toate aceste meciuri, precum și titlul de campioană a Italiei

Din întreaga echipă au rămas doar trei jucători. Sauro Toma a ratat deplasarea în Portugalia din cauza unei accidentări. Maghiarul Laszlo Kubala, care trebuia să o ofere o reprezentație ca invitat la Lisabona, tocmai se reunise cu soția și cu fiul său; băiatul era bolnav și Kubala a rămas să-l îngrijească, lipsind de la călătoria fatală. Un alt jucător al echipei de tineret, Luigi Giuliano, care a jucat mai multe jocuri și a marcat 4 goluri în meciurile anterioare de campionat, nu a obținut pașaportul la timp și a supraviețuit.

Fiul căpitanului Valentino Mazzola, Sandro, a devenit un fotbalist de faimă internațională la rândul său în anii ’60 ai secolului al XX-lea, jucând la Inter. Atât tatăl, cât și fiul, au purtat pe tricou numărul 10.

 Recorduri istorice

În cele cinci sezoane, Torino a înscris 435 de goluri în 176 de partide, având o medie de 2,47 de goluri /meci. Restul echipelor din Serie A au înscris 4368 de goluri între ele, în 3144 de partide jucate în aceeași perioadă, ceea ce dă o medie de 1,39 de goluri/meci. Torino a înscris 9,96% din golurile marcate în Serie A între 1941 și 1949! În sezonul 1947-1948, Il Grande Torino a înscris 125 de goluri și a încasat 33, existând, astfel o diferență de 92 de goluri, diferență nereușită de nici o echipă din fotbal până în ziua de azi. Real Madrid s-a aropiat cel mai mult în sezonul 2011-2012, când a avut 85 de goluri diferență între cele marcate și primite.

„Il Grande Torino”:

Jucători:

Valerio Bacigalupo, Aldo Ballarin, Dino Ballarin, Milo Bongiorni, Eusebio Castigliano, Rubens Fadini, Giuglielmo Gabetto, Ruggero Ggrava, Giuseppe Grezar, Ezio Loik, Danilo Martelli, Valentino Mazzola, Romeo Menti, Piero Operto, Franco Ossola, Mario Rigamonti, Julius Schubert

Oficiali:

Arnaldo Agisetta, Ippolito Civalleri, Egri Erbstein , Leslie Lievesley, Ottavio Corina

Nici un comentariu

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.