Închide

Premieră la Teatrul Maghiar, musical cu 29 copii în distribuție

Cultură by Actual de Cluj - Ian 10, 2017 0 152

Premieră la Teatrul Maghiar – nu o piesă obișnuită, ci un musical.

E vorba de adaptarea muzicală a romanului „Fii bun până la moarte”Zsigmond Móricz, a cărei premieră e programată sâmbătă la ora 19. Regizor e László Béres, care spune că prin intermediul acestui spectacol încearcă să scoată în evidență importanța faptului de a fi onest. „Copiii din spectacol nu au resemnarea și renunțarea la luptă a celor care știu că nu au nici o șansă, ci sunt capabili să gândească independent, să înfrunte normele impuse de societate”, spune el – de altfel echipa de actori numără nu mai puțin de 29 de copii. Spectacolul e programat și în 21 și 28 ianuarie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu