Închide

Zeci de locuri în universități dedicate rromilor, se ocupă cel mult jumate; dintre studenți 30% renunță pe parcurs. Prorector clujean: ” cerințele probabil sunt foarte dure pentru ei”

EducaţieTop News by Mihai Prodan - iun. 18, 2019 0 279

La admiterea la universități e bătaie pe locurile scoase la concurs, dar nu și la cele dedicate etniei rrome: nu doar că în fiecare an nu există nici măcar destui candidați pentru a le ocupa pe toate, nemaivorbind de competiție pe posturi, dar de-a lungul celor trei ani de școală nu mai puțin de 30% dintre ei renunță la învățat, căci e prea greu.

Aceasta e situația la cea mai bună universitate din țară în clasamentele academice și cea mai mare după numărul e studenți, „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, de ani de zile: doar la ciclul de învățământ la distanță sunt disponibile 60 de posturi pentru etnia rromă, la master -25, iar la doctorat – 9. Prorectorul Anna Soos se ocupă de admitere de opt ani și spune că situația a fost aceeași în fiecare an: la licență, anul trecut de exemplu, s-au înscris doar 30 de candidați pe 60 de locuri, iar la master – cel mult 15, pe cele 25 de posturi. Completează și prorectorul responsabil cu programul doctoral, Rudolf Graf: sunt 9 posturi pentru doctoranzi și au fost ocupate doar 7, „și a trebuit să insist mult”. Mai mult, adaugă Soos, dintre cei care sunt acceptați la cursuri o treime renunță la ele înainte de absolvire. De ce? „Noi facem o popularizare foarte mult, cu vizite în licee, școli și în comunitățile rromilor, din păcate foarte puțini sunt interesați să finalizeze studiile superioare. Foarte multe cazuri renunță, pentru că cerințele probabil sunt foarte dure pentru ei, adică ei sunt foarte deștepți de obicei dar nu au răbdarea să facă de exemplu Dreptul, unde trebuie să învețe. foarte mulți ar dori să ajungă la Drept de exemplu dar după aceea nu fac față cerințelor”, spune ea.

Locurile neocupate se repartizează specializărilor unde sunt mai mulți candidați, după finalizarea procesului de admitere.

Spre comparație, în anii academici precedenți bătaia pe locuri bugetate a fost mare la multe dintre facultățile universității, de exemplu la informatică economică sau contabilitate și informatică de gestiune, ori la media digitală, unde pe fiecare loc bugetat s-au bătut mai bine de zece candidați.

UBB scoate la concurs în această toamnă aproape 5.000 de locuri bugetate la nivel de licență, peste 9.400 în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță; dintre locurile bugetate, 60 sunt locuri special alocate pentru candidații e etnie rromă, iar la master, din aproape 3.500 de locuri bugetate, 25 sunt destinate candidaților rromi. E cea mai mare universitate din țară în ce privește numărul de locuri bugetate scoase la concurs. Examenele de admitere sunt programate între 16 și 31 iulie.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.