Închide

Vitrina ca oglindă a sufletului

Recomandarea redacțieiSocialTop News by Actual de Cluj - mart. 12, 2015 1 2819

Mihaela Rus, fondator și director general al Vitrina Advertising, conduce de 23 de ani o afacere de succes la Cluj. Nu și-a pierdut entuziasmul și vorbește cu o bucurie nedisimulată despre proiectele în care crede. De la strategii și tehnici de comunicare la dorința de a-și întări convingerea că ”trăim în cel mai bun loc din România”. Un interviu cu un om curajos și o mică recomandare: ”Trebuie să-ți iubești oamenii cu care lucrezi, să le oferi încredere și siguranță!”.
Să vorbim puțin despre familia tradițională. Femeia pare a avea un rol diminuat, subordonat aproape în totalitate chestiunilor domestice. E o imagine corectă?

– Am crescut într-o familie tradițională. Mama a fost femeia model care, pe lângă serviciu, avea întotdeauna oră fixă pentru masă. Aveam întotdeauna trei feluri și prăjitură, duminica. Hainele în dulap erau impecabil aranjate, scrobite, curate… Mama a fost perfecțiunea pentru ceea ce înseamnă femeie, soție, mamă… Îi plăcea să fie gospodină, dar și foarte pedantă. Eu am dezvoltat o aversiune pentru tot ceea ce înseamnă treburi casnice, tocmai văzând cât de mult muncește mama, dar și pentru că orele pe care le-aș fi vrut pentru povești, pentru noi și sufletul nostru, pentru timp liber, erau furate de activități pe care le consideram inutile la momentul respectiv. Nu mă interesa că aveam o mâncare elaborată la prânz, pentru mine lucrurile acestea erau nesemnificative. Am dezvoltat o aversiune și tot ceea ce am făcut a venit și dintr-un refuz al acestui stil. Am refuzat să mă implic în munci casnice. Am făcut-o cât am putut de puțin.

Poate că sunt un caz particular, nu vreau să bravez. Mie mi se pare că o femeie nu poate să se dezvolte în carieră și să aloce timp pentru hobby-uri, pentru soț, pentru copii, dacă se dedică foarte mult muncilor din casă. Efectiv nu poți să le faci pe toate foarte bine. Dacă faci asta și ești casnică, poți să o faci impecabil, dar să faci și carieră mi se pare imposbil. Repet, imposibil! Cine spune că le îmbină… Da, poți să gătești de hobby, poți fi în week-end-uri o foarte bună gospodină, poți fi pedantă. Dar, dacă vrei să faci carieră și performanță, ai nevoie de timp pentru tine.

– Spuneați în mai multe rânduri că femeia ar trebui să îndrăznească mai mult. La ce vă refereați?

-Da, și simt că lucrurile s-au transformat foarte tare și s-au distanțat de modul în care, de exemplu, am fost eu educată. Doamnele, femeile, fetele încep mult mai târziu viața în cuplu și pun pe primul plan cariera. Momentul în care decid să devină mame este amânat tot mai mult tocmai pentru că este imposibil să le faci pe toate în același timp, și să le faci și bine. Eu nu militez neapărat pentru femeia de carieră, care are un business, ci pentru cea care reușește să aibă un venit propriu, suficient să-i asigure o viață decentă, și ei și copilului. Să nu fie obligată să fie dependentă de o sursă de venit care poate fi, într-un caz fericit, un soț extraordinar. Și soții se comportă diferit atunci când simt că finanțează și femeia. Mentalitatea că bărbatul aduce bani în casă și femeia stă la bucătărie e complet anacronică. Independența financiară nu doar că îți dă confort într-o relație, dar poate aduce și un plus de fericire. În absența constrângerilor, relația va însemna înainte de toate respect, iubire, înțelegere. Pentru că e o alegere liberă, sufletească, nu o condiționare. Iar această libertate pe care ți-o dă venitul propriu e chiar saltul calitativ pe care eu consider că îl face femeia care muncește.

Evident, orice monedă are și o a doua față. Mănânci de foarte multe ori din pachet sau alegi să aibă grijă altcineva de copilul tău, când nu poți fi lângă el. Pierzi din farmecul familiei tradiționale, sau, dacă vreți, din farmecul tradițional al familiei. Numai că vremurile s-au schimbat și se schimbă în continuare, iar odată cu ele și conceptul în sine al familiei tradiționale și, implicit, al căsătoriei instituționalizate.

Eu, de exemplu, am fost căsătorită timp de 18 ani. De 14 ani trăiesc o poveste de dragoste, de viață, cu un alt partener. Nu am semnat acte oficiale, dar asta nu ne-a împiedecat să fim o familie. Dimpotrivă. Relația noastră e un acord între două minți, între două suflete. Nu mă ajută cu nimic dacă e perfectat și ștampilat de un terț oarecare. Pentru noi e varianta câștigătoare, dar asta nu înseamnă și că nu îndemn lumea să se căsătorească.

– Ați simțit de-a lungul timpului că accesul la unele oportunități de afaceri v-a fost refuzat pentru faptul că sunteți femeie? Cum e să fii femeie-antreprenor în România?

– Foarte rar sau deloc. Businessul nu are sex, legile nu sunt diferite pentru bărbați sau pentru femei, plătim aceleași taxe, aceleași amenzi. Competiția nu are, după părerea mea, nici un fel de favoruri sau restricții. Nu ești bărbat sau femeie. Ești om de business și ești obligat să te adaptezi la acest mediu, cu bune și rele. Sunt mici dezavantaje, dar putem, în același timp, să vorbim și despre avantaje. Există, de exemplu, relații de business consfințite la un pahar, iar faptul că o femeie nu are obiceiul să iasă singură în locuri publice și să stea la un trabuc și un pahar cu vin, atât de ușor cum fac bărbații între ei, s-ar putea să însemne câteva oportunități pierdute.

Dar, în ultimii 10 ani, și AFA e un exemplu, s-au creat cluburi de femei, s-au creat oportunități noi și cred că situația s-a mai echilibrat din punctul aceste de vedere. Nu, nu mi se pare că am avut un dezavantaj în business, prin faptul că sunt femeie. Ba din contră! Pot să spun despre mine, fără nici un fel de falsă modestie, că am avut întotdeauna un simț, o intuiție, că am fost mai dispusă să analizez lucrurile. Poate că ne ajută și felul nostru mai sensibil de a fi. Toată lumea caută business și cu suflet, nu doar business cu cifre. Noi știm să folosim lucrul ăsta, și o facem natural.

Proiectele AFA

– În urmă cu 10 ani ați înființat Asociația Femeilor de Afaceri Cluj. Pe de o parte, s-a spus că ați vizat consolidarea imaginii personale, dar pe de altă parte am numărat proiecte de impact pentru comunitate…

– E un demers dedicat comunității și femeilor care vor să reușească. În primii cinci ani am făcut foarte multe și am vorbit foarte puțin. Pe urmă am construit imagine, un lucru pe care știu să-l fac foarte bine. Un ochi obiectiv ar putea remarca faptul că am construit imagine pentru AFA și proiectele AFA. Automat, în calitatea de fondator sau președinte al unei organizații, câștigi și capital personal de imagine. Ar fi însă o nebunie să-și imagineze cineva că am investit 10 ani într-o asociație pentru a-mi consolida imaginea.

Ca om de comunicare, ca om care vinde tehnici și strategii de imagine, pot spune că există căi mult mai simple, mai directe, care ar atinge mai ușor obiectivul potențării imaginii personale. Nu era necesar un angrenaj de o asemenea anvergură. Proiectele noastre trăiesc, sunt frumoase, sunt palpabile și recunoscute la nivel național. Dacă deranjează pe cineva că am și un capital de imagine personală din proiectele AFA, pot doar să spun că e rezultatul firesc al unui proces general valabil.

– Puteți să enumerați trei proiecte AFA la care țineți cel mai mult?

– Întrebi o mamă pe care dintre copii îl iubește cel mai tare. Nu o să spun niciodată că am proiecte pe care le iubesc mai mult. Avem proiecte mai reușite, altele cu rezultate spectaculoase, altele de viitor. O să-ți enumăr câteva proiecte curajoase, inteligente și cu un impact considerabil. „Clujul are atitudine” e unul dintre ele. Să faci în premieră pentru România un sistem de evaluare a gradului de satisfacție al cetățeanului obișnuit în raporturile sale cu funcționarii publici și cu instituțiile publice e mai mult decât o idee îndrăzneață.

Pentru că tot suntem Capitala Europeană a Tineretului, anul acesta vom avea o ediție dedicată tinerei generații – ”Clujul are tineri cu atitudine”. O să vă placă foarte mult, acum lucrăm la el.

Cu „Un Oraș pentru o grădină” am readus în atenția clujenilor o bijuterie uitată de mulți, Grădina Botanică. Am inițiat un concurs foto și am dus acolo cu bilet sute de clujeni. A fost, de altfel, un proiect nominalizat și premiat la Gala PR Award. Un alt proiect frumos, ajuns anul acesta la a treia ediție, e ”Gala Excelenței la Feminin”, o inițiativă care reia o tradiție a Asociației Femeilor Caritabile. La inițiativa lor, în 1827, s-au făcut primele demersuri care aveau să ducă la nașterea Parcului Mare. Au avut atunci ideea și curajul să solicite preluarea unui spațiu mlăștinos și neutilizat pentru a-l transforma într-un spațiu de recreere. Au amenajat un lac, au sădit plante și puieți. Așa a apărut Parcul Mare, un loc de promenadă și un spațiu pentru muzica de fanfară și cea corală. Ediția de anul acesta va avea loc pe 21 mai, la Cazinoul din Parcul Mare, și va premia, la fel ca și în anii trecuți, doamnele și domnișoarele care s-au evidențiat în domeniile lor de activitate.

O altă inițiativă dragă nouă a avut ca rezultat prima mare donație, de 10.000 de euro, pe care i-am investit într-un aparat care salvează vieți. Am fost impresionată când directorul Spitalului de copii mi-a povestit că, dacă doi mici pacienți vin în același timp cu stop cardio-respirator, cu ambulanța, doar pe unul dintre ei îl pot conecta la un apart de susținere a vieții. Am organizat urgent un bal de caritate și ne-am donat bijuterii, obiecte de artă de acasă, le-am luat pur și simplu de pe pereți, tablouri, statui, aur, pietre prețioase… Am reușit astfel să strângem banii necesari pentru a cumpăra și aduce din Anglia acel aparat.

Un alt proiect frumos este ”10 tineri de 10”, prin care Asociația susține financiar 10 tineri excepționali premiați la olimpiade internaționale sau acceptați în echipe de cercetare.

Au fost și foarte multe acțiuni dedicate problemelor sociale, despre care însă vrem să vorbim mai puțin. Faptele contează atunci când vrei să faci un bine, când ajuți la salvarea vieții unui copil sau contribui la asta.

Paris – Aghireșu Fabrici!

– Știu că ați făcut gimnastică în adolescență. Cum ați perceput momentul în care Nadia reușea o performanță uluitoare la Montreal?

– Sportul a contat extraordinar de mult în dezvoltarea mea ca om și, ulterior, ca antreprenor. Un om de business și un sportiv de performanță au nevoie de același gen de pregătire mentală. Într-un fel îți angajezi efortul și ești dispus să-ți organizezi timpul atunci când vrei să faci mare performanță, și altfel dacă faci sport de plăcere și n-ai nici un fel de așteptare. Am făcut gimnastică de la trei ani, până la terminarea facultății. Exact atât timp cât corpul îți permite să faci sportul acesta foarte greu. Mai departe poți face doar un fel de gimnastică, ori aerobic, ori de întreținere. În ultima perioadă, la facultate, am fost în echipa Universității Cluj. Am mers exact cât mi-a permis fizicul. Gimnastica nu e un sport pe care să-l poți continua după 18 ani la cel mai înalt nivel. Sunt în generația Nadia Comăneci, cred că sunt câteva luni distanță între noi. Sportul acesta era foarte la modă în perioada respectivă și l-am început la o vârstă fragedă. Nu pot spune că am fost influențată de Nadia. Făceam deja gimnastică de performanță, dar gimnastică ritmică. Momentul Montreal a fost fantastic pentru toți românii, nu știu dacă există măcar o singură metaforă care să poată capta strălucirea acelei reprezentații. Retrăim poate această imensă satisfacție cu Simona Halep.

– Povesteați undeva de șocul descoperirii Occidentului când ați încremenit în fața unui vitrine pe Champs Elysees. Are valoare de simbol?

– E doar o coincidență, pentru că nu eu am dat numele firmei. Pentru mine are însă și valoare de simbol. Când am ajuns pentru prima oară în Occident, în România era sărăcie lucie. Mâncam pe bonuri și cumpăram pâine pe cartelă. Eram copil și îmi amintesc că stăteam la cozi interminabile pentru jumătate de litru de ulei sau două ouă. Magazinele erau triste, cenușii, cu două sau trei produse pe rafturi care stârneau imaginația unor cozi întinse pe câteva zeci de metri. De la ce trăiam eu, la ceea ce aveam să descopăr la primul impact cu Occidentul, era distanța dintre două lumi ce păreau făcute a nu se intersecta vreodată. A fost un șoc pentru mintea și sufletul unui adolescent. E clar că această experiență a avut un impact fantastic. Cred că eu, în secunda aceea, mi-am propus, mi-am promis că, fără să fug din România, vom trăi și noi la fel de bine, vom avea și noi așa ceva în țară. Momentul Revoluției a fost pentru mine un declanșator. S-a deschis o piață liberă, am putut să mă manifest, eram la vârsta potrivită.

MihaelaRUs3

Echipa Vitrina își sărbătorește șefa:)

 

– Făceați parte dintr-un ansamblu de dansuri populare, Mărțișorul, la momentul primei ieșiri în afara României…

– Am ajuns la Paris cu un autocar RATUC, unul scos din uz, care s-a și stricat… Eram chiar pe Champs Elysees. Îmi amintesc luminile, vitrinele, fascinația locului… Iar nouă ni se stricase autocarul. Au ieșit toți băieții, dansatorii și instrumentiștii să împingă… Farmecul momentului! Am foarte multe amintiri din perioada Mărțișorul, fiindcă asta a fost șansa mea să ies în Occident. M-ai întrebat de ce am renunțat la gimnastică. Am făcut în paralel dansuri populare. Practic, mi-am transferat timpul liber dinspre sport spre dans. Am dansat la Mărțișorul în studenție, și chiar și după, și mi-a plăcut foarte mult. Și-am întâlnit și acolo spirit de echipă, competiție și sincronizare. Am vorbit de foarte multe ori despre echipă, degeaba ești tu foarte bun dacă unii dintre coechpierii tăi nu sunt la înălțime. Veriga cea mai slabă dintr-o echipă dă valoarea acesteia. Spritul acesta de a-i susține pe cei din jurul tău și de a încerca echilibrarea și sincronizarea echipei m-a ajutat foarte mult în business-ul de la Vitrina.

Nu poți lucra cu 2-3 vârfuri. E ca într-un ansamblu de gimnastică, unde am lucrat foarte mult în echipă. Dacă aruncam cu cercul toate, trebuia să-l și prindem toate. Degeaba aveau priză foarte bună cinci dintre noi, iar una îl scăpa. Nesincronizarea uneia dintre noi ducea la depunctarea echipei și la pierderea finalei. Educația aceasta sportivă se regăsește și în business. Și în AFA, și în Vitrina, și cam în tot ceea ce am făcut eu în viață, atenția pentru cel de lângă tine, colaborarea și nu infatuarea sau vedetismul.

– Primul job după terminarea facultății a fost de planificare și organizare la Centrala Sării și Nemetaliferelor. V-ar suna la fel de atractiv acum?

– Am luat repartiție în Ministerul Minelor, pentru că așa mi-a spus tata. El știa că industria grea era susținută în perioada respectivă. Eu terminasem Științe Economice. Și salariile erau ceva mai mari atunci, cu ceva puncte de spor pentru ramură. Mi-a recomandat să nu mă uit la orașe. Orașele erau închise atunci. Puteam, probabil, să iau ceva, Oradea, Aleșd, după notă… M-a sfătuit, în schimb, să aleg un șantier și să-mi încep meseria într-o industrie de importanță vitală pentru țară, pentru că voi câștiga bine și va putea și el să mă sfătuiască în continuare, deoarece lucra și el în branșă. De altfel, până pe la 20, 20 și ceva de ani, tot ceea ce am făcut a fost fiindcă așa a zis tata. Pentru mine, tata este și acum un model, un mentor, cel mai fantastic om în viață. L-am ascultat și nu m-a sfătuit rău. Toți colegii au venit, m-au pupat și m-au îmbrățișat pentru că le-am lăsat liber un loc la oraș, alegând în schimb să fac naveta vreo patru ani la Aghireșu-Fabrici.

Mihaela Rus împreună cu tatăl său

Mihaela Rus împreună cu tatăl său

Cum arăta o zi din viața dumneavoastră în acea perioadă?

– Mă trezeam dimineața la ora 4 și jumătate. Mă duceam la gară să prind primul tren. Făceam o oră de navetă cu trenuri fără uși, fără ferestre, să ajungem la 6 jumate, șapte, și să pontăm … A fost o perioadă extrem de interesantă, am învățat multe, m-am înțeles bine cu toții colegii mei, și stagiari și seniori. Am intrat în contact cu categoriile defavorizate, cu minerii, cu preparatorii, oameni care, după părerea mea, trăiau în cele mai grele condiții din România acelui moment. În felul acesta, am învățat să mă adaptez și la viața grea și să o înțeleg. Un dram de înțelegere în plus ca manager, ca antreprenor, s-a format într-un anumit fel încă din perioada aceea. Trebuie să-ți iubești oamenii cu care lucrezi, să-i înțelegi, să le oferi condiții ca să meargă la muncă cu drag și cu plăcere. Să scoți maximum: și creativitate și performanță. S-ar putea să fi contribuit și perioada aceea.

Apoi am venit la Cluj, la Combinatul minier. Am lucrat plan, organizare, marketing, normare, am avut șansa să cunosc oameni inteligenți, să ajung la târguri internaționale. Începeam să fac ceea ce îmi plăcea mai mult, export, marketing, chiar dacă nu intuiam încă momentul Revoluției. Apoi m-am mutat la Tricotaje Someșul. Aveam deja un copil și îmi doream să mă apropii de ceva mai feminin, mai pe gustul meu. Am lucrat și acolo în marketing și export, am avut și acolo tangențe cu piața de afară. De la marketing-export Someșul, până la Vitrina, a fost un pas simplu și o decizie ușor de luat. Aveam o poziție, compania era foarte bună, avea clienți mari, câștigam foarte bine, eram într-o echipă în care cu ușurință aș fi ajuns în conducerea companiei foarte repede, dar am preferat să fac trecerea asta. Și nu am regretat nici măcar o secundă.

“Îmi pregătesc retragerea din prima linie!”

– 22 de ani de Vitrina. Nu ați obosit?

– 23 de ani! La un moment dat mă gândeam să mă retrag și să mă dedic cu prioritate altor afaceri. Așa cum probabil știi și intuiești, comunicarea și advertisingul sunt domenii care te uzează foarte tare și sunt dedicate tinerilor. Aici trebuie să inovezi mereu, să fii extrem de creativ și la modă. E oarecum ciudat să poți să fii la modă când tu, de fapt , ești demodat, ai o anumită vârstă. E o industrie pentru tineri și simt lucrul acesta. Câteodată mă simt și depășită, dar depășită de partea tehnică, de schimbările acestea fantastice. Dar, ca manager, experiența înseamnă foarte mult. M-am uitat la agențiile de publicitate din AMIN, rețeaua internațională din care Vitrina face parte, iar proprietarii sau șefii de agenții din America sau Europa nu sunt tineri. Pentru partea de coordonare, management și finanțare experiența e mai importantă decât viziunea tânără. În schimb, pentru executiv, pentru echipă, e foarte important să fie tineri. Mă frământă și pe mine. Când ar trebui să mă retrag pentru a nu-mi sufoca propriul business?

Mai ales că s-a scris despre mine, prietenii mei din presă, că mi-a sunat clopoțelul și că nu mă pensionez odată ca să le fac lor loc. Numai că un astfel de loc se face prin rezultate, prin forțe proprii, nu printr-o simplă retragere a cuiva. De aceea nici nu m-a afectat presa negativă, eventual doar pentru că a fost nedreaptă, dar nu mai mult decât era cazul. Normal că m-am gândit să nu-mi sufoc business-ul, să rămân în administrativ, într-un rol oarecum mai puțin activ, și să dau șansa tinerilor, să-i promovez în funcții. Doar că, exact atunci când mă gândeam să fac lucrul acesta, a venit criza. Era obligația mea să îmi securizez locurile de muncă și să îmi ajut echipa. Să nu-i las în plină criză, să fac experimente cu ei. Mi-am prelungit perioada, am rămas la fel de activă. Lucrez însă de ceva vreme la schimbări. Am adus oameni foarte buni, am promovat oameni din interiorul firmei, am dezvoltat departamente moderne.

Pentru că am și alte business-uri, mai ales în imobiliare, care îmi și plac foarte mult, intenționez să mă dedic în viitor mai mult altor tipuri de afacere și să suțin mai mult dintr-o poziție de antreprenor și supervisor advertisingul, prin experiența mea, dar să nu-l fac eu. Te anunț, în premieră, că îmi pregătesc retragerea din linia întâi, pentru acest an, îmi ofer acest bonus după 23 de ani și o să o fac în momentul în care voi simți că oamenii pe care îi responsabilizez aici vor fi pregătiți să conducă la nivelul așteptărilor mele.

– Se spune că atunci când cineva strănută la București, la Cluj e coadă la farmacii. E Clujul un oraș mai provincial decât ne place nouă să credem? Ați fost inspirată când ați decis să țineți afacerea aici?

-Iubesc Clujul! Poate exagerez un pic cu iubirea, dar ne permitem să fim puțin subiectivi. Cred că trăim în cel mai bun loc din România, ideal pentru familie, pentru a-ți crește copiii. Mai curat, mai liniștit. E un loc pe care eu l-am ales ca să-mi cresc copilul, să-l dau la școală. Din punctul de vedere al business-ului, pot să spun că poate l-am sacrificat ținându-l la Cluj. Cred că Vitrina ar fi fost mult mai sus din punctul de vedere al cifrelor, pentru că Bucureștiul se mișcă foarte repede. Marile companii sunt acolo. Forță de muncă găsești foarte ușor în Capitală, la Cluj, nu. Noi am format nu doar piața, ci și majoritatea specialiștilor din Cluj. Foarte multe firme concurente, mici sau medii, au acum în vârf oameni care au făcut pionierat și au învățat în Vitrina. Acesta e un dezavantaj pentru firma mea.

Aici nu am de unde să iau oameni. În București, oamenii migrează între agenții. Sunt multinaționalele care-i formează. Eu am ales în primul rând pentru familia mea să rămân aici. Pe de altă parte, a existat și un avantaj în faptul că am rămas în provincie – un cuvânt care nu-mi place, care mă enervează. Am avut un avantaj fiindcă ne-am nișat și am primit oarecum gloria și poziționarea de cea mai importantă agenție din afara Bucureștiului. Nu știu de ce, dar nu s-a născut și nu a reușit să reziste în piață nici o companie în domeniul meu, nici la Timișoara, nici la Constanța, nici la Iași. Suntem singura companie din afara Bucureștiul care, de atâția ani, e în topul primelor agenții naționale. Și acesta e un lucru, toată lumea spune Vitrina, Vitrina de la Cluj. Poate că dacă eram în București n-am fi devenit cunoscuți atât de ușor, cu aceleași rezultate.

– Cum ați supraviețuit periodei de criză. Citeam într-un alt interviu că ați cenzurat acest cuvânt în rândul angajaților dumneavoastră.

– Piața noastră a fost afectată dramatic. Să-ți imaginezi că, în momentul declanșării crizei, oamenii de afaceri au resimțit șocul de azi pe mâine. Bursele au căzut de azi pe mâine, majoritatea au devenit mai săraci de azi pe mâine. Efectul, la nivel de oameni de afaceri, nu a fost resimțit în timp. Totul s-a întâmplat peste noapte. Dacă ieri aveai un milion de euro, azi îți puteai vinde acțiunile la 500.000, 300.000 de euro. Primul lucru pentru un om care se vede mai sărac într-un asemenea moment e să-și reducă cheltuielile. Iar prima și cea mai la-ndemână măsură a fost tăierea bugetelor de marketing și comunicare. Nu poți reduce imediat salariile, nu poți ocoli taxele către Stat și nu te poți atinge nici de furnizorii organici. A fost o perioadă în care am primit mailuri, faxuri și scrisori cu una și aceeași idee: vă comunicăm cu regret că am redus bugetul pentru anul în curs cu 50%. Toate veneau în procente. Majoritatea se reduceau cu 50%. Am avut și cu 100%, rezilieri de contracte, și cu 75%, dar media era cu 50%. Acesta a fost primul pas. A venit apoi un al doilea, însoțit de un nou tip de mesaj: deocamdată ne reorganizăm, ne mai gândim. Deci amânări și incertitudine. Să faci în aceste condiții business, și să mai și vrei să-ți păstrezi toată echipa, una care să fie și foarte mare…

Pot să-ți spun că am simțit-o ca un cutremur extern cu puternice vibrații interne. Ca om, ca femeie, mi-am probat chiar și cele mai nebănuite puteri. Concluzia, se poate spune și într-un limbaj popular, habar n-ai cât poți duce. Mi-am dat seama că sunt mult mai puternică și mai curajoasă decât am crezut. Am interzis orice gândire negativă. Mi-am impus să merg la birou cu zâmbetul pe buze. Oamenii se uitau în ochii mei știind că au rate și copii de crescut, și niște angajamente, căutând răspunsuri la îngrijorările lor. Mai am mâine loc de muncă sau nu? Simplul fapt că tu vii trist la serviciu e un semnal pentru ei. Mi-am canalizat toată puterea și energia pozitivă înspre echipă. Dacă mă întrebi de ce sunt mândră acum, la vârsta mea, că am făcut jumătate de secol și un pic, pot să-ți spun că momentul acesta e extrem de important.

Am decis să trec peste o decizie egoistă de business, de a-mi fi mie bine, de a fi stabilă și liniștită financiar și să mă protejez din punctul de vedere al sănătății de niște lovituri. Am reușit să-mi protejez oamenii, am reușit să le ofer încredere și siguranță. Asta e marea mea victorie. În ceea ce mă privește, o cifră de afaceri în scădere cu 50% sau 70% nu este o pierdere, așa cum au clamat în public unii așa-ziși analiști, ci o victorie. Între a avea o cifră de afaceri de 3 milioane, față de 8-9 cât am avut inițial, și a intra în incapacitate de plată și a face concedieri masive, ce consideri o pierdere și ce o victorie?

– Spuneați la TEDx Cluj, într-o mărturisire emoționantă, că, în urmă cu ceva timp, ați repurtat o victorie importantă și în plan personal…

– Acum 14 ani, mai exact. Cred că oamenii se dezvoltă diferit, iar la 22 de ani, când te căsătorești, vezi într-un anumit fel, evaluezi altfel șansele de a sta cu un om toată viața. Oamenii se transformă, se schimbă, unii vor să evolueze, alții sunt mai comozi. E o dovadă de onestitate să recunoști că nu funcționează. Nu minți partenerul, nu minți copilul, nu minți pe nimeni. Poți percepe toată povestea asta ca fiind un eșec. Nu sunt de acord. Pur și simplu lucrurile se transformă și ritmul în care noi ne-am dezvoltat și ce s-a întâmplat… Am știut de la început că nu ne potrivim, dar nu am vrut să recunosc că am făcut o alegere greșită. Oricum, copilul este ceva fantastic. Dacă am decis să divorțez, în momentul respectiv, este pentru că am găsit curaj să recunosc că nu mai sunt pe o linie bună și mint. Nu e onest să merg în continuare și păstrez o căsnicie de fațadă. Nu m-a afectat sufletește decât din punctul de vedere al consecințelor față de terți. Decizia era luată oarecum de mult timp, era inevitabil. Ar trebui ca fiecare să-și analizeze cu onestitate situația și să nu forțeze. Lucrurile forțate nu sunt bune.

Prezentarea Mihaelei Rus pe siteul AFA Cluj

Mihaela Rus a avut iniţiativa înfiinţării AFA Cluj, fiind persoana care a coalizat în jurul ei nucleul asociaţiei. Businessul ei principal este agenţia de publicitate Vitrina, al cărei CEO este. Vitrina Advertising este unul din brandurile cele mai cunoscute şi îndrăgite de clienţii locali şi naţionali, fiind considerată cea mai prestigioasă agenţie de publicitate full-service din afara Bucureştiului. Agenţia este recunoscută în multiple topuri şi clasamente de profil, cel mai onorant dintre toate fiind, așa cum declară chiar Mihaela Rus, “Top 50 de companii pentru care merită să lucrezi”, acest lucru arătând legăturile speciale pe care managerul Vitrina le are cu oamenii săi. Mihaela Rus a dezvoltat cu succes şi investiţii în domeniul imobiliar, cea mai cunoscută dintre acestea fiind clădirea Vitrina Business Center. Ea este, de asemenea, unul dintre cei 10 ambasadori ai antreprenoriatului feminin, selectaţi în cadrul proiectului „Reţeaua Naţională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin”.

Interviu realizat de Valentin ȘCHIOPU

Acest material de presă este conceput și publicat în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.

Un comentariu

Scrie un comentariu

  • Articole similare