Închide

VIDEO Vinzi gogoși? Rupi gura târgului. Sau de ce stau clujenii o oră la coadă ca să cumpere gogoși

Actualitate by Mihai Prodan - iun. 22, 2015 0 4227

Un tânăr de doar 27 de ani și-a deschis o gogoșerie mică și s-a trezit peste noapte asaltat de clienți, în cozi imense la intrare. Ce e surprinzător e că și gogoșile pe care le vinde sunt relativ scumpe, dar coada nu s-a redus decât azi, după două săptămâni.

Marius Muntean are doar 27 de ani și, împreună cu prietena sa Andra Otava și fratele său Bogdan, a deschis o gogoșerie în Târgu Mureș, după ce a înființat o firmă pentru debutanți, un SRL-D, Max2Mun. A înființat o firmă și la Cluj, împreună cu clujeanul Dan Olteanu, și s-a trezit că de două săptămâni, de când a deschis gogoșeria, nu mai prididește să vândă gogoși iar clienții așteaptă mai bine de o oră ca să cumpere o cutie – iar prețurile nu sunt mici: gogoșile simple costă 2 lei, cele mai pretențioase, cu glazuri, costă 3,5 lei.

donuterie coada

Dacă vrei gogoși, nu e ca și cum până acum două săptămâni n-ai fi găsit, în Cluj; le poți cumpăra, de exemplu, de la supermarket-uri, pentru prețuri de două ori mai mici. Ce-i face, atunci, pe clujeni să aștepte cu zecile de minute ca să cumpere de la „Donuteria” de pe Memorandumului? „Facem produse foarte bune pe nișa noastră”, spune Marius Muntean. „Mai sunt la supermarketuri, dar la altă calitate. E o diferență considerabilă, diferența față de cele de la supermarket-uri e că acelea sunt congelate, pruduse pe linii indutriale, cine știe când. La noi, se produc într-un laborator și aprovizionarea se face o dată pe oră sau chiar mai des”, explică Muntean.

Firma deschisă la Cluj are deja nu mai puțin de 24 de angajați, care până acum lucrau în două schimburi – până azi, când Munteanu a decis să condenseze tot personalul într-un singur schimb. Astfel, magazinul va fi deschis mai puțin timp pe zi iar aceasta, spune el, va reduce din cozile la intrare. „Lucram în două schimburi înainte, ne-am trezit sugrumați de cerere. Am încercat să ascultăm ce ne-au transmis clienții, stăteau cam mult la cozi, gogoșile se duceau repede de pe raft, rămâneau intervale destul de mari de timp fără marfă la raft. Am încercat să condensăm personalul într-un singur schimb și azi am redus considerabil timpii de așteptare, nicio secundă n-a rămas magazinul fără marfă și nu se mai stă la coadă o oră jumate, ci 15-20 de minute; am tras învățămintele acestea”, spune el.

UPDATE Ne-am întors în seara de 23 iunie pe Memorandumului. Coada – aceeași, chiar dacă trecuse de teoretica oră a închiderii, 18. „N-am avut ce face”, spune Dan Olteanu, „a trebuit să lăsăm deschis”.

Am întrebat mai mulți tineri care așteptau la coadă ce-i face să aștepte cu zecile de minute ca să cumpere… niște gogoși. Mulți se aflau aici prima dată. Iată ce au răspuns:

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.