Veselovsky le cere înțelegere fanilor lui “U”. “Mi-aș dori ca această echipă să nu fie un capitol încheiat, dar nu am ce să fac”. Cu ce echipe a negociat și care e singurul club din România la care nu vrea să joace
SportTop News by Catalin Suciu - iun. 08, 2015 4 2621
Robert Veselovsky e în vacanță și nu știe deocamdată unde va evolua în sezonul următor. Portarul vorește deschis despre experiența de la Universitatea și spune că șansele să rămână la Cluj sunt infime. “Mai am un an de contract, însă nu cred că îl voi putea onora”, povestește slovacul.
Aflat pe lista mai multor cluburi din România, Veselovski își va alege în scurt timp următoarea destinație. “Dacă voi fi liber de contract, e posibil să rămân în țară. Eu mă simt foarte bine în România, familia mea s-a acomodat și se simte foarte bine aici și n-aș vrea să plec. Una dintre posibilități ar fi să renunț la toate restanțele din ultimele șase luni și să plec liber. Fanii Universității m-au ajutat enorm, au fost alături de mine, dar sper să nu se supere. Familia mea e pe primul loc și eu trebuie să am grijă de familie. Universitatea nu mi-a oferit această șansă în ultima jumătate de an și sper să înțeleagă toată lumea de ce voi pleca. Am oferte de la mai multe formații din România, inclusiv de la câteva de top. Agentul meu a avut discuții cu mai multe cluburi, unul dintre acestea este Dinamo. Dar mai sunt și altele, vom vedea cât de serioase sunt. E o singură echipă pe care aș refuza-o, pe CFR. Îi respect pe cei de acolo, dar nu ar fi o opțiune pentru mine. Asta din respect pentru Universitatea”, a explicat Veselovsky pentru actualdecluj.ro.
Dinamo își caută un portar de valoare după ce Naumovski și Marc s-au întrecut în erori în ultimul an.
[…] Am oferte de la mai multe echipe din România, inclusiv de la cîteva de top. Agentul meu a discutat cu mai multe cluburi, iar unul dintre acestea este Dinamo. Dar mai sînt și altele și voi vedea cît de serioase sînt”, a spus Veselvosky pentru site-ul actualdecluj.ro. […]
[…] Sursa: actualdecluj.ro […]
[…] Veselovsky le cere înțelegere fanilor lui “U”. “Mi-aș dori ca această echipă să nu fie u… […]
[…] Veselovsky le cere înțelegere fanilor lui “U”. “Mi-aș dori ca această echipă să nu fie u… […]