Vedere înspre beciurile închisorilor comuniste. Povestea Adrianei Georgescu, spusă la Facultatea de Drept din Cluj

E vineri seară, stăm înghesuiţi în holul unei facultăţi, refugiaţi de recenta furtună de afară, şi aşteptăm să intrăm în aulă. Se aşteaptă câteva minute, în forfotă veselă, oamenii vin în grupuri, salută prieteni, verifică telefoane. Apoi ni se face semn să intrăm. Pe aici! De undeva, de jos, se aud bufnituri. Coborâm, totuşi. Spaţiul e îngust şi tot mai strâmt, treptele par să devină tot mai abrupte. Am ajuns într-un hol de beci sufocant. E întuneric, înaintăm de-a lungul unor pereţi reci şi decojiţi. Miroase a lumânare aprinsă şi se aud ţipete. „Înaintaţi! Hai, şobolanilor!”, îţi strigă cineva. Inspirată alegere de termeni, îţi spui, încă zâmbind. Pe măsură ce înaintezi prin beciul sufocant zâmbeşti tot mai puţin, până când nu mai ai niciun imbold să zâmbeşti şi vrei doar să ieşi cât mai repede la suprafaţă. „Hai, şobolanilor, mai repede! Tu! Pe aici!”. Toţi cei care aşteptam în forfota veselă din hol înaintăm acum în şir indian, în zgomot de lovituri şi lanţuri agitate. Cum au putut oameni să supravieţuiască ani în şir ororilor, când tu suporţi greu şi cele câteva minute de „simulare”? Pe lângă noi trece câte un personaj stins, împins de la spate de câte un „gardian”. Sunt împinşi, loviţi şi umiliţi. Cineva murmură o rugăciune, un tânăr zdreleşte peretele rece, invocându-şi tatăl despre care ştii că nu e acolo. Mergând prin beciul tot mai rece, zăreşti o baie mizerabilă şi o femeie împinsă brutal să şteargă podeaua. Într-un colţ întunecat al subsolului, devii martorul unui atac ce pare să se transforme în viol. „Mai repede, şobolanilor!”

Urcăm, din nou, în hol. A fost doar o introducere a spectacolului pe care urma să îl vedem. Niciuna dintre ororile de jos, din beciul facultăţii, nu era reală, noi – spectatori – am ştiut în fiecare secundă că totul e un spectacol, că victimele şi călăii sunt actori. Şi, totuşi, groaza s-a coborât cumva între noi şi oroarea pare reală. Cineva, cândva, a trăit exact toate astea. Şi mult mai mult de atât. Suntem la spectacolul „La început a fost sfârşitul”, povestea Adrianei Georgescu –  un proiect Texte bune în locuri nebune, realizat în parteneriat cu Facultatea de Drept și Create. Act. Enjoy. Un proiect care pune în scenă poveştile în spaţii atipice. De data aceasta, „scena” e aula mare a Facultăţii de Drept. Nu degeaba. La catedră (sau la bară, în sala de judecată?) ne aşteaptă Adriana Georgescu (Mara Opriş). Timp de o oră şi jumătate ne poartă prin ororile temniţelor comuniste, pentru care am fost pregătiţi puţin, prin subsolul facultăţii.

Pentru Adriana Georgescu, teroarea a început la o vârstă la care alţii abia îşi încep viaţa de „oameni mari”. Adriana este absolventă de Drept, a fost infirmieră şi jurnalistă, când ajunge şefă de cabinet a generalului Nicolae Rădescu (în ceea ce urma să fie cunoscut drept ultimul guvern democratic al României până la Revoluţia); e, ulterior, avocata sa. A fost arestată în iulie 1945, sub acuzaţia că ar fi membră a unei organizaţii teroriste (grupul Tinerilor Liberali). Urmează arest, anchete şi orori – bătăi, injecţii cu droguri, viol, operaţii fără anestezie.  Anchetatorii îi cer să ofere informaţii compromiţătoare despre liderii opoziţiei anticomuniste, îi cer să semneze declaraţii. Nu cedează. Suportă bătăile şi torturile, fără să cedeze. Frumoasa tânără de 20 şi ceva de ani iese din temniţe şi anchete fără dinţi în gură. A vorbit, cu curaj, în anchete şi pseudo-procese, a fost arestată, eliberată şi din nou arestată. A fost fugară şi voce liberă. A părăsit, clandestin, România în 1948, stabilindu-se în Franţa. Şi-a povestit chinurile şi drumul în cartea La început a fost sfârșitul, publicată în Franța în 1951.

Pe baza acestei cărţi, actorii îi readuc în scenă povestea, în aula Facultăţii de Drept. Adriana Georgescu vorbeşte tare şi răspicat, printre noi. Actorii se transformă în jurul ei, joacă rolurile colegilor, anchetatorilor, torţionarilor, a colegelor de celulă. Ea e „terorista”. E „politica”, între deţinute. „Să nu crăpi! Eşti prea tânără să crăpi!”, îi spune, la un moment dat, o vecină de celulă. „ Organizaţiile teroriste sunt apanajul dictaturilor, nu al partidelor democratice care cred că guvernele se schimbă în urma alegerilor. Aparţinem unor partide ale căror „metode teroriste” sunt alegerile”, spune, răspicat, în timpul „procesului” Adriana Georgescu (Mara Opriş). Şi povesteşte ororile.

În sala de curs joacă lumini şi umbre, iar de pe pereţi te privesc figuri fantomatice şi curajoase de foşti deţinuţi politici.

„Generaţie
Aspiraţie
Interdicţie
Demonstraţie
Revoluţie
Figuraţie
Emanatţie
Aberaţie

Informaţie
Deformaţie
Opoziţie
Conspiratţie
Instituţie
Separaţie
Prostituţie
Decoraţie”, cântă, pe final, Mihnea Blidariu.

Imagini din timpul spectacolului, Foto Alin Barbir

Distribuție: Mara Opriș, Sânziana Tarța, Diana Buluga, Alina Mișoc, Ionuț Caras, Matei Ioan Rotaru, Emanuel Cifor, Paul Sebastian Popa și Mihnea Blidariu; scenariul și regia: Ionuț Caras; visuals: Cristian Pascariu; afiș: Ciprianul; foto: Alin Barbir

Foto: Raul Stan

„A fost ideea Geaninei, de fapt (Geanina Simion, fondator Nişte Oameni, asociaţie care a susţin proiectul Textelor Bune – n.red.), ea ne-a adus în atenţie acest subiect. Am citit un articol despre povestea Adrianei şi cartea, care ne-a impresionat, şi asta a fost la baza spectacolului”, spune Ionuţ Caras, iniţiator de proiect, actor şi responsabil de scenariu şi regie pentru acest spectacol.

Citiţi aici un interviu în care Ionuţ Caras povesteşte, pe larg, despre proiectul Texte Bune în Locuri Nebune:

Reportaj/Interviu. Actorii trimit mesaje din locuri „nebune”. „Eşti implicat 3D”

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.