Închide

Vasile Oanea, poetul iubirii

ReportajSocialTop News by Catalin Suciu - nov. 16, 2015 0 883

Unchieșu Vasile scrie poezii. Scrie și nuvele, scrie de toate, are un catastfif de caiete lucrate manual, cu un scris impecabil, de prunc silitor. Le ține în odaia lui din lemn, printre sute și mii de hârtii. Un almanah arhaic, o maculatură în care se regăsesc și schițe desenate maiestuos cu creionul, fotografii vechi și însemnări de suflet.

Intrarea în odaia lui Vasile Oanea.

Intrarea în odaia lui Vasile Oanea.

Vasile Oanea e din Breb, din Maremureșul istoric. Aici i-au fost și părinții și bunicii și străbunicii și ceilalți din familie. Când a dat buzna-n lume, în ’52, zona era ferită de colectivizare și-ai lui au putut lucra. Au putut să-și lucreze propriul pământ. Pământul strămoșesc.
Când era de vreo șase-șapte primăveri, Vasile a mers la școală , tot în Berb. A-nvățat bastonașele, apoi abecedarul și-a-nceput să citească, nu puțin lucru, mai ales că la el în familie se citeau doar scrierile bisericești. Maică-sa când vedea că răsfoiește Cuore de Edmondo De Amicis îi spunea repede să lase prostiile și de tot o vrea să citească, să ia biblia.

– Le-am reproșat tătă viața părinților că nu m-o încurajat și nu m-o susținut să ajung intelectual la oraș. Am rămas la țară, poate mai bine era să plec. Ei nu m-o înțeles. Ei dacă n-o citit cărți laice , nu le-o plăcut, ziceau să citesc biblii, cărți de rugăciuni. Îmi spuneau că îmi pierd timpu’, că îs degeaba. Și io eram dependent de cărți.

Vasile

 

Vasile Oanea povestește cu o însuflețire aprigă, e senin ș-are ochii aprinși de emoție. E Vasile -poetul.

Domnule, mi-a plăcut tare mult cartea. Știți cum citeam? Ca la lada de gunoi, tot ce prindeam în mână. Nici nu știu de unde-i dragostea asta pentru carte că ai mei n-o fost iubitori, ei citeau numa’ rugăciuni. Am vrut să merg la liceu, dar părinții îmi spuneau să șed acasă să lucrez la pământ. Eram și slab și bolnăvicios, or la munca de câmp tre’ oameni robuști, nu ca mine. Am rămas și-am tot citit. Veneau în sat cărți, da’ nu le cumpăra nime’ și când mă duceam să iau porumbu’ pentru animale , băgam în sac câte două-tri-cinci cărți. Apoi, când meream undeva prin țară , nu veneam fără o carte, mai bine nu mâncam.
Așa a pus mâna Vasile pe Quo Vadis, o capodoperă semnată de Henryk Sienkiewicz. O grozăvie! Urmărind povestea de dragoste dintre Marcus Vinicius și creștina Ligia, Vasile Oanea a sfârșit el însuși îndrăgostindu-se iremediabil.

“Doamne, un roman excepțional, eram tare tânăr când l-am citit , da’ ș-acuma îmi revin în minte câteva scene. Ce poveste minunată. Ligia a reușit să-l cucerească cu frumusețea și cu credința ei pe ofițerul Vinicius, iar acesta se creștinează de dragul ei. Ce frumoasă e iubirea.”

Vasiel Oanea răsfoiește unul dintre sutele de caiete cu poezii în fața unui mastodont tehnologic primit din Franța de la un nepot.

Vasiel Oanea răsfoiește unul dintre sutele de caiete cu poezii în fața unui mastodont tehnologic primit din Franța de la un nepot.

A iubit și Vasile mai multe femei când era în putere, că îi trebuia și lui familie în toată regula, nevastă și copii. Le mai pețea pe unele, pe altele, da’ cu o strictețe desăvârșită. “Mi-o plăcut și m-am îndrăgostit mereu numa’ de femei frumoase.” Le-a scris balade, le-a zis că le iubește, da-n felu’ lui. “Eram mai timid, asta era boala mea. Îmi plăcea una, ea mă plăcea, da’ io eram sfios și așteptam să facă ea primu’ pas.”
Așa a pierdut-o pe Măria când avea vreo 20 de ani. “O iubeam nebunește, ziua mă gândeam , noaptea o visam și n-aș fi schimbat-o pentru toată averea lumii. Da’ tot așteptam, încercam să înțeleg dacă și ce-i place la mine. Apoi m-am dus pe la Bistrița la muncă, că nu-mi era gata casa și pe când m-am întors, și-o aflat pe altu’ și-o și făcut nuntă. Poate credea că-s nepăsător că n-am mai insistat. O fost o lovitură crâncenă pentru mine.”
Când și-a mai revenit din suferință, Vasile le-a iubit și pe altele. Pe una, Ileana, a mers chiar s-o ceară de nevastă. I-a dedicat și ei versuri, pagini întregi de versuri de dragoste, dar când s-a dus acasă s-o ceară, ea era în vecini. “Chiar o fost ghinion atunci. M-am dus și io ca să fac o cerere să văd ce-a zâce. Ea era la vecini că era zâua ei.. Mamă-sa îmi zice: mă duc s-o chem. Zic: lăsați-o! Apoi nu m-am mai dus. I-am scris ceva, după o vreme, o scrisoare de dragoste. Am vrut să-i descriu viața mea să-i spun exact cum îs io. I-am zis că io mă simt acum bolnav, tu meriți o soartă mai bună..Io consideram că o și testez, că dacă îi să mă placă, să mă placă și bolnav cum îs. Ea poate o gândit că-s grav bolnav, că nu-s capabil de însurătoare. Și gata.”

Au fost și alte mari iubiri în viața lui Vasile Oanea, cinci sau șase, dar Unchieșu’, cum îi mai zic coconii  din zonă, a rămas tot singur. Acum e singur cuc, taică-său s-a dus de tot prin ’74, iar maică-sa în 2013. Vasile -a rămas cu cărțile și poveștile sale de dragoste. “Cum spunea un pictor veronez, sper că nu greșesc. “Am avut prea multe femei frumoase și n-am știut la care să mă opresc”. Și continuă cu un umor contagios. “Mi-am luat gândul de la însurătoare. Îi ca și cum ai încerca să altoiești un copac secular.”
Chiar ș-așa , niciodată n-ai să-l vezi pe Vasile Oanea apatic, posac , căzut în necaz. Își mai alină sufletul cu scrierile lui Eminescu.

“El trăiește în sufletul meu. În 15 iunie 2000, am avut norocul să ajung la Botoșani. Am coborât din autobuz și-am luat-o spre Ipotești, m-am dus pe jos până-n deal de unde se vedea Ipoteștiul. Am zis atunci: ioi, pe-aci umbla și el. Mi-am imaginat plimbările lui. Felul în care a iubit el… El când a iubit , a iubit toată viața, a iubit-o pe Veronica. Alții dau de greu, de necaz și fug, el toată viața a iubit-o pe ea, deși , se știe, a avut și alte amante. S-au dus toți în 1889, Eminescu, Veronica și Creangă. Îl port cu mine peste tot , a fost un geniu. Într-o viață atât de scurtă să faci atâtea lucruri…”

Vasile din Breb a compus recent ultima poezie și o intitulează “Iubirea este ca și o regină”

Iubirea este ca și o regină
Pe care trebuie s-o respectăm !
În zadar îi căutăm vreo vină ,
Cu gândul să o detronăm .

Iubirea nu-i o servitoare
La care să-i reproșezi când ți-a greșit .
Dacă ai firea pre nepăsătoare –
Să taci când ea te-a părăsit .

Chiar de avem multe speranțe ,
Ce folos când nu le folosim ?!
Să prețuim de ținem pe cineva în brațe !
După ce pleacă – degeaba ne căim .

Doar o viață avem pe pământ !
Cu câteva perioade importante .
De nu facem – ori facem ce voiește „ Domnul Sfânt ”;
La judecata dreaptă vom primi –
pedeapsă sau răsplată pentru fapte.

Io-s pentru o lume mai bună, nu-mi place ficțiunea, îmi place dragostea. Cum zicea și poetul englez Percy Shelley: “Iubirea e singurul lucru pe care împărțindu-l, îl faci să crească.” Mie tăt timpu mi-o plăcut femeile frumoase, cred că cu durerea asta o să mor.

VasileOanea2

 

 

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu