Un adolescent cu o afecțiune severă se luptă să termine liceul unde urmează cursurile. Instituția nu-i poate oferi de ani de zile o rampă de acces eficientă pentru handicap.
Istvan Ilyeș suferă de distrofie musculară, un handicap sever. E imobilizat într-un scaun cu rotile și tot ce își dorește la 18 ani, câți a împlinit, este să-și termine, măcar, liceul.
*Băiatul învață acum la domiciliu, după ce școala pe care a urmat-o nu a reușit să-i pună la dispoziție o rampă de acces standaridazată. O profesoară vine și îi predă până la 7 materii într-o singură oră.
*El este elev în clasa a XI-a la liceul Teoretic Apaczai Csere Janos din Cluj.
Povestea începe cu mai mulți ani în urmă, când a fost diagnosticat din clasa a cincea cu distrofie, iar boala s-a agravat. A urmat școala generală tot la Apaczai, unde s-a înscris și la liceu. Distrofia nu are leac. E o boală care progresează, iar pe măsura evoluției, fibrele musculare necrozate sunt înlocuite de țesut conjunctiv și adipos. În unele forme de distrofie musculară sunt afectați miocardul și alți mușchi involuntari precum și alte organe.
Adolescentul își petrece zilele într-un scaun cu rotile și are nevoie permanentă de asistență.
Liceul Teoretic Apaczai are de mai mulți ani o rampă de acces cu o înclinație de 33%. Pentru a înțelege mai bine situația, rampa are o înclinație de 10 ori mai mare decât normele standard pentru accesibilitatea persoanelor cu handicap.
Pe rampa de la Apcazai e nevoie de 5-6 oameni pentru a urca în instituție o persoană imobilizată.
Istvan a încercat-o de mai multe ori. Zi de zi, împreună cu mama sa Julia, au mers la școală și au așteptat ajutor. De la un îngrijitor, de la alți copii sau de la portarul școlii.
După zeci de sesizări depuse la școală, la Inspectoratul Școlar sau la Eparhia Reformată, cea care e deține patrimoniul, într-o zi a venit un răspuns. Au fost comandate două rampe și de acum înainte totul va fi în regulă.
S-au dus din nou la școală și surpriză. Rampele cumpărate au aceeași înclinație de peste 30%. Mama băiatului sesizează imediat conducerea, iar una dintre rampe e expediată înapoi de unde-a fost cumpărată. Cealaltă există și-n ziua de azi, dar boala lui Istvan nu stagnează, ci avansează.
Julia și Istvan se duc din nou spre liceu pentru că n-au încotro. Dar pe măsură ce distrofia se dezvoltă, le scad și lor, inevitabil, puterile.
„E visul său cel mai mare să-și termine școala. Acolo se simte cel mai bine, integrat în colectiv, are prieteni”, repetă, obsesiv, mama lui.
Școala Apaczai se află acum în renovare, iar în noul plan de reabilitare e cuprinsă și o rampă de acces, dar fără a se preciza dacă va fi conformă sau nu. Lucrările ar trebui finalizate până pe 1 septembrie 2018.
Se vede mai jos, într-un răspuns trimis de conducerea școlii Apaczai, urmat de propunerea înaintată tutorelui legal (Julia) de a-și ține copilul acasă pentru școlarizare „în cazul în care credeți a fi prea periculos folosirea acestei rampe”. Adică, liceul nu ia nici o măsură pentru a reglementa o problemă care datează de mai mulți ani și propune ca elevul cu handicap să învețe acasă.
Julia semnează acordul.
Acum Istvan învață acasă, unde vin profesorii să-i predea. Pentru a fi mai aproape de liceu, Julia a închiriat o cameră de 16 metri pătrați în vecinătatea instituției de învățământ. Aici, uneori, vin profesori care respectă un orar nemaivăzut. Pe orar apar diverse materii și diverse cadre didactice. Într-o zi de joi, de exemplu, vine un psihopedagog, Andras Tunde, care îi predă băiatului în 60 de minute 7 materii: „limba latină, economie, sociologie, competențe în mass-media, Tehnologia Informației și Comunicării, Educație Artistică, Științe”.
Cât despre Liceul Apaczai, am încercat timp de mai multe ore să luăm legătura cu directorul Voros Alpar. La secretariat am fost informați că „domnul director este ieșit, reveniți peste o oră”. Am dat curs invitației, iar la liceu secretara a povestit că cel care conduce instituția nu s-a întors, refuzând deloc subtil să ia, fie și legătura cu el. Sunt apoi condus într-o altă încăpere, la „doamna directoare”, care ridică din umeri, nedumerită.
– Doar cu domnul director dacă vorbiți, el vă poate spune mai multe.
– Îmi formați un număr de telefon să-l sunăm, vă rog?
– Nu poate vorbi că-i în vârf de munte.
Joi, 8 februarie, când directorul este în vârf de munte, în liceul pe care îl conduce, nu numai că nu există o rampă adecvată pentru persoanele cu dizabilități. Ea a fost înlăturată definitiv.
„E vacanță”.
Nici o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Intrarea principală, de pe Strada Brătianu
Nici o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Intrare principală de pe strada Brătianu
