Vaccinurile în secolul 19 erau magice ca şi acum, şi ca şi cel împotriva COVID-19, lipseau aproape cu desăvârşire – Constantin Bărbulescu, conferențiar istorie Babes Bolyai Cluj
Sănătate by Actual de Cluj - mai 22, 2020 0 178
„În primul rând secolul al 19-lea este lung şi meseria în sine se transformă profund la 1900 faţă de 1800. Dar esenţa rămâne – medicul este şi la începutul secolului, şi la sfârşitul lui un vindecător. Doar că la 1900 el reuşeşte să fie mult mai eficient decât la 1800. Ce s-a întâmplat între timp? Multe, enorm de multe.” Citește despre statutul profesiei de medic în România secolului 19 pentru a înțelege sensul ei astăzi, pe Covid 19. Interviu publicat de hotnews.ro cu autorul cărții „România medicilor”, Constantin Bărbulescu, conferențiar al Facultății de Istorie Babeș-Bolyai Cluj.
Cum arăta meseria doctorului în secolulul 19?
În primul rând secolul al 19-lea este lung şi meseria în sine se transformă profund la 1900 faţă de 1800. Dar esenţa rămâne – medicul este şi la începutul secolului, şi la sfârşitul lui un vindecător. Doar că la 1900 el reuşeşte să fie mult mai eficient decât la 1800.
Ce s-a întâmplat între timp?
Multe, enorm de multe. Putem aminti doar câteva momente importante: revoluţia pasteuriană, antisepsia şi asepsia care trasformă intervenţiile chirurgicale dintr-o cvasi-condamnare la moarte în acte medicale care asigură pacientului şanse mari de supravieţuire şi chiar de vindecare. La începutul secolului al XX-lea medicul seamănă mult mai mult cu cel contemporan, pe când cel de la 1800 chiar pare să vină dintr-o altă lume.
Cine se făcea doctor? De ce?
Şi aici trebuie să distingem foarte clar între prima jumătate a secolului şi sfâşitul secolului al XIX-lea. Până în ultimele trei decenii ale secoluluii al XIX-lea majoritatea medicilor care practicau în Principate şi apoi, după 1862 în România, erau străini. Dacă urmăreşti listele de medici cu drept de liberă practică în România publicate de Carol Davila la 1862 o să constaţi că numele autohtone sunt mai degrabă rarităţi. Şi haideţi să fim serioşi, creatorul sistemului sanitar din România este considerat doctorul Davila, un străin, iar cel mai bun director al Direcţiei Sanitare a Regatului României din secollul al XIX-lea este Iacob Felix, un evreu care atunci când vine în România în anii ’50 este botezat catolic. Şi nu doar profesia medicală era dominată de străini, toate profesiile liberale se aflau în această situaţie. Elita noastră considera aceste meserii lucrative nedemne de statutul ei. O rudă dinspre mamă a lui C.A. Rosetti când află că nepotul ei şi-a deschis o librarie în Bucureşti prin anii ’40 ai secolului al XIX-lea, mai precis când vede din butcă numele familiei pe firma unui magazin pe artera comercială a oraşului, pur si simplu leşină; când îşi vine în simţiri îngăima într-una: „Ne-a făcut familia de râs Rosetache!!!”. Sau Nicolae Kreţulescu, descinzând tot dintr-o mare familie boierească, când îşi ia diploma de doctor în medicină la Paris, tot prin anii ’40, nu e înteles de nimeni de ce a ales această meserie. Vodă îl invită la Palat şi încearcă să îl convingă să nu practice iar membrii comisiei care recunoşteau diplomele străine sunt miraţi până peste poate de alegerile tânărului fiu de boier. Nicolae Kreţulescu va practica totuşi o vreme medicina, dar după 1859 se va dedica unei activităţi mult mai nobile – activitatea politică! Pentru marea noastră boierime, o activitate burgheză era un adevărat stigmat social. Încetul cu încetul lucrurile se schimbă. Tot mai mulţi români fac studii medicale în străinătate iar după 1864 şi în ţară. De fapt o dată cu înfiinţarea Facultăţii de Medicină la Universitatea din Bucureşti în 1864 şi mai târziu şi la Iaşi din 1879 tot mai mulţi români au acces la studii medicale. Practic către sfârşitul secolului profesia medicală în România se democratizează şi se românizează. In ultimul deceniu al secolului majoritatea practicienilor din România sunt români. Şi tot la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului următor, pentru Victor Gomoiu, fiul unui preot dintr-un orăşel obscur din Oltenia, profesia medicală reprezintă o fulminată ascensiune socială. Dacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea practicarea medicinei este văzută de marea boierime – singura care avea acces pentru odraslele sale la studii medicale în Europa – ca o declasare socială, la sfârşitul secolului profesia medicală reprezintă pentru mica boierime şi burghezie autohtonă un vector important de ascensiune socială.
