Închide

Ți se par plictisitoare filmele românești din Noul Val? Regizorul Puiu răbufnește: „Să mături sub preș chiar și în sală, mamă, câtă ipocrizie!” PLUS de ce nu avem rezistență anticomunistă în cinematografie

Uncategorized by Actual de Cluj - iun. 05, 2015 0 578

Dacă vă întrebați de ce filmele românești din „noul val” premiate și apreciate peste hotare par plictisitoare pentru publicul larg, cu cadre lungi în care nu se întâmplă mare lucru, un regizor, un cinefil-jurnalist, un profesor universitar și un ziarist s-au adunat azi ca să dea răspunsul la această întrebare.

Cristi Puiu e un reputat regizor român și a regizat între altele „Marfa și banii”, filmul ce a marcat debutul Noului Val din cinematografia românească. A fost întrebat azi în cadrul festivalului de film Transilvania de ce ar vrea cineva să vadă „un burtos cu maieu care soarbe o ciorbă în timp real” și răspunsul lui e că oamenii se mint pe ei înșiși. „E multă ipocrizie”, spune el. „Cred că cinema-ul are și o funcție terapeutică. Să mături sub preș chiar și în sală, mamă, câtă ipocrizie. Să te ascunzi – e un virus care ne-a mușcat pe unii dintre noi. Ne îmbrăcăm în hainele de duminică și când îndrepți aparatul de footgrafiat spre cineva, și atunci vezi că își face freza, să rămână pentru posteritate așa cum vrea el. Avem atâta frică încât avem marea disponibilitate de a minți în fiecare clipă. Nu faci ce crezi, faci ce trebuie. Nu spui ce crezi, spui ce trebuie”, a răbufnit el. De ce crede el că oamenii adoptă această atitudine? „Cei mai mulți ne ferim, ne facem că nu vedem. E o formă de protecție. Far de ce ne e frică? Păi ne e frică: dacă facem drumul ăsta vedem că n-avem pe cine blama, noi suntem parte din viața asta, participăm activ în toate disfuncțiile sistemului”.

O altă explicație vine de la reputatul jurnalist Cristian Tudor Popescu: o dată cu „Marfa și banii” care a marcat apariția „noului val” al cinematografiei din România, producțiile au fost golite în mare parte de mesaj, într-un gest de frondă față de perioada comunistă, când fiecare cadru trebuia să conțină simbolistică – și până și pelicula era drămuită, dacă se trăgeau mai multe duble Securitatea putea deschide o anchetă pentru risipa banilor poporului și chiar sabotaj, dezvăluie el. „Înainte de 1989 dacă trăgeai mai mult de trei duble erai pasibil de anchetare de securitate, sabotaj””, arată jurnalistul. Atunci regizorii se făceau vinovați de „mesajită”, „fiecare metru de peliculă trebuie încărcat de mesaj, e scumpă, e din banii poporului”.

Discuția a avut loc în cadrul unei dezbateri despre modul în care perioada comunistă e reflectată în cinematografia de dinainte și de după Revoluție, în cadrul festivalului de film Transilvania. CTP spune că, dintre cele de dinainte de Revoluție, trei se fac remarcate în această privință:

„trei filme care pot fi considerate vârfuri ale cinematografiei anti-sistem de dinainte de 1989: Directorul nostru în 1954, Reconstituirea în 1969 și Croaziera, în 1982.
În aceste vârfuri cu asta ne putem lăuda, filme care au împins cât s-a putut de departe metafora anti-sistem, dar până și în aceste filme există ceea ce am numit supapă: într-un anumit moment din film trebuia să existe un detaliu care de fapt să invalideze toată construcția. De exemplu în „Directorul nostru”, după ce spre uluiala mea, după atâtea decenii văzând acest film în care nu existau niciun fel de portrete în spatele prezidiului de ședință, în 1954 dispăruseră Lenin, Stalin, Marx, Engels, Dej, era un perete alb, se vedea doar România, scris undeva într-o lozincă. Vine și secvența visului directorului, în care o muncitoare cinstită îi spune „Dumneata de fapt nu ești muncitor; ai fost magazioner, așa ai ajuns în funcția asta. Nu provii dintre muncitori”.
Și cu asta totul era salvat, pentru că magazioner însemna TESA, însemna șobolanii, hârciogii care distribuie câte un aragaz muncitorilor, mișcă hârtii, erau condamnați din start. Deci toată critica din film era anulată cu o singură replică, „Dumneata nu provii dintre muncitori”.

Cristian Tudor Popescu și Cristi Puiu, alături de conferențiarul Doru Pop de la facultatea de cinematografie din Cluj, au fost întrebați de moderatorul Mihnea Măruță de ce nu au fost produse filme care să prezinte rezistența anticomunistă din munți. Iată răspunsurile lor:

Cristian Tudor Popescu:
ce s-a întâmplat în munții din românia e controversat și controversabil
oamenii aceia s-au dus în munți, nu au încercat să lupte în stradă, cum au încercat muncitorii din Germania în 1953 sau ungurii în 1956. S-au dus în munții, ca să facă ce? Nu au avut o acțiune comună, o platformă comună. Nici nu știau unii de alții. S-au dus acolo ca să puște niște tineri ca ei, îmbrăcați în uniformă și puși să-i urmărească în munți. Ca să realizeze ce? Mulți dintre cei care – e un adevăr istoric- luptau atunci în munți erau legionari. E un adevăr pe care nu-l poți evita. e destul de greu să eroizezi o asemenea idee, când ai reprezentanți ai extremei opuse comunismului.

Cristi Puiu
retragerea în munți nu e eficientă, comparat cu ce s-a întâmplat în Germania sau Italia. Dar a fost o reacție autentică, ori că erau legionari, ori ofițeri din armată sau țărani simpli. Fenomenul trebuie cercetat și înțeles. Români anu e Ungaria sau Germania și cred că există un alt fel de a te raporta la lume, aici la noi în România. ne raportăm diferit la lume. E clar că ei sunt mult mai abili în a construi o lume bine articulată unde să simți tu, ca om, că poți controla cosmosul, lumea din vecinătate.

Doru Pop
Ce s-a făcut după 1990 e contra-propagandă anti-comunistă. După revoluție toată lumea era anticomunistă. Nu  se va putea face un astfel de film până să vină un cineast care să aibă capacitatea de a tăia în sânge și carne.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu