Închide

Ți-ai luat brățara de festivalier? Vezi cum poți să te implici și în proiectele sociale promovate de Untold

Uncategorized by Actual de Cluj - aug. 03, 2016 0 289

Organizatorii festivalului Untold, în colaborare cu Asociaţia Profesor Gheorghe Balaci” şi Asociaţia Trinity, susțin în acest an un proiect dedicat luptei împotriva abandonul şcolar din România, anunță reprezentanții Untold. De asemenea, directorul medical al echipei americane de baschet New York Knicks, Erwin Benedict Valencia, vine la festivalul de la Cluj și se implică în acțiuni caritabile. Va vizita un orfelinat din Cluj și Spitalul de Recuperare.

În ultimii ani, rata abandonului şcolar a fost redusă substanţial, performanţele şcolare au fost îmbunătăţite şi au fost create afaceri sociale, după implicarea asociațiilor. Ca acest proiect să meargă mai departe, UNTOLD îi încurajează pe parteneri şi pe cei care au primit invitaţii să doneze pentru susţinerea comunităţii Aghireşu Sat. La punctele de acces vor fi amplasate cutii de donaţii unde se poate dona pentru această cauză. Pe baza brăţărilor electronice se pot face donaţii şi la Info Point-ul de la zona Trinity. Ca o expresie a implicării în comunitate, organizatorii au invitat copiii și familiile lor să ia parte la festival.

 

De la New York Knicks, la Cluj, pentru cauze sociale

Directorul medical al echipei americane de baschet, New York Knicks, Erwin Benedict Valencia vine și el la UNTOLD și se implică într-un alt proiect susținut de festival. „”Community Giveback Packs” înseamnă implicarea artiștilor și personalităților prezente în festival în cauze nobile. Aceștia sunt învitați să doneze 2 ore din timpul lor unor cauze caritabile. Pot să participe la o acțiune ce presupune curățarea unei zone publice, pot să petreacă 2 ore alături de orfani, unde să asculte muzică, să danseze și să spună povești copiilor, pot să viziteze pacienții Spitalului Clinic de Recuperare, unde UNTOLD își dorește să aducă muzica și atmosfera festivalului celor care nu reușesc să ajungă la festival anul acesta și pot să creeze un simbol ce va rămâne în Cluj după încheierea festivalului. Scopul este de a sensibiliza oamenii vizavi de cauze importante și, totodată, de a împărtăși cu ONG­-urile clujene, dar și cu artiștii, o experiență de neuitat”, transmit organizatorii.

Piața Unirii, cu ONG-uri

În timpul festivalului Untold, de joi până duminică, între orele 14:00 și 18:00, festivalierii, sunt așteptați în Piața Unirii, unde va avea loc un târg cu expoziție, ateliere de creație. Aflat la a II-a ediție, evenimentul „Together as ONE” a crescut considerabil de la 8 ONG-uri participante în 2015, la 30 în anul 2016. Clujenii, și nu numai, sunt invitați pe de o parte să cunoască organizațiile, cauzele lor și activitățile pe care acestea le desfășoară în comunitate și pentru comunitatea din Cluj, iar pe de altă parte, încurajați să se implice activ prin voluntariat, donații sau parteneriate.

Fiecare Organizație a pregătit momente speciale, iar activitățile și atelierele care vor avea loc sunt destinate atât copiilor, cât și adulților – ateliere de pictură pe față și pictură pe pânză, atelier pentru personalizarea trăistuței și a tricourilor, atelier de confecționare măști, ateliere de confecționare accesorii handmade, fotografii la minut, ateliere de brodat, ateliere de modelat în lut, jocurile copilăriei, jocul jenga, și multe altele. De asemenea, organizatorii aduc în mijlocul târgului invitați care să completeze atmosfera de poveste cu magie cu cărți de joc, baloane de săpun, ateliere tatuaje henna. Evenimentul dispune de două corturi, în care se vor desfășura atelierele, de o scenă și un teren de baschet special amenajat unde doritorii pot exersa aruncările la coș sub instruirea echipei de baschet UBT. Pe scena din cadrul târgului vor avea loc concerte de muzică.

Cine aduce muzică la Untold

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume, dintre care: AFROJACK, FAITHLESS, PAROV STELAR, W&W, Nervo, Ummet Ozcan, Naughty Boy, Labrinth, Kadebostany, Ummet Ozcan, Tanya Stephens, Skream, Steve Lawler, Damian Lazarus, Lefto, Aquarius Heaven, Highroller, NU, Jacob Groening, Loewenthal, Luca Musto, Pedestrian, Stavroz și Yokoo, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

Sursa foto: Untold

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare