Închide

Telegondola lui Matei prinde aripi. Proiectul anunțat de primarul din Turda la salină crește spre Cheile Turzii și Cheile Tureni

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 27, 2020 0 3191

Primarul din Turda, Cristian Matei, anunța la începutul anului un proiect privind amenajarea pe bani europeni a unei telegondole în zona Salinei Turda, cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, media fiind de circa 700.000 de turiști pe an. Telegondola urma să lege Salina Turda de o parcare turistică care urma să fie amenajată de municipalitatea turdeană într-o extremitate a localității.

Proiectul a fost reorientat printr-un parteneriat cu forul județean clujean, după cum anunță Cristian Matei, care a câștigat un nou mandat în fruntea Primăriei Turda la alegerile din luna septembrie. Telegondola va avea un traseu de la Salina Turda spre Cheile Turzii și Cheile Turenilor.

Primarul din Turda a anunțat pe Facebook că pregătește împreună cu cei de la Consiliul Județean un proiect unic în regiune care vizează introducerea unei linii de transport urban și periurban pe cablu.

Mai precis, Salina (administrată de primăria din Turda), Cheile Turzii și Cheile Turenilor (de sub tutela Consiliul Județean) urmează să fie legate printr-o linie de telegondolă. Pentru acest proeict, administrația locală urmează să aplice pentru fonduri europene împreună cu Județul. Ambiția lui Matei este de a transforma Turda în „cel mai important punct turistic din România”, după cum spus.

„Pornind de la faptul că Turda este singurul oraș din România cu transport public de călători utilizând tehnologii verzi, integral electric, ne dorim să ducem Turda la un alt nivel, motiv pentru care am început să pregătim, împreună cu Consiliul Județean Cluj, un proiect îndrăzneț, unic în regiune și anume: realizarea unui transport urban și periurban (limitrof) pe cablu. Această idee pe care am avut-o în urmă cu câțiva ani s-a transformat într-un proiect de suflet pentru mine și iată că astăzi suntem în punctul în care demarăm studiile de oportunitate și protocolul de colaborare cu județul Cluj. Acest sistem va reprezenta o alternativă ecologică de transport și va uni toate punctele turistice ale Turzii, inclusiv Cheile Turenilor și Cheile Turzii. Dorim să oferim cetățenilor o nouă alternativă de transport electric, incluzând în obiectivele turistice ale zonei această atracție inedită, cu scopul de a crește potențialul turistic al zonei. În conformitate cu Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I: Investiții și reforme pentru tranziție verde și schimbări climatice, care are ca obiective dezvoltarea transportului durabil și a diverselor programe de mediu, precum și Pilonul II: Servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului, se dorește a se pune în aplicare inițiativa acestui proiect de transport urban și periurban pe cablu, pentru a asigura un impact pozitiv asupra standardelor de locuire și a calității vieții, ideea proiectului incluzând mobilitatea urbană, regenerarea urbană și valorificarea patrimoniului local. Suntem optimiști și sperăm că vom atrage fonduri nerambursabile pentru acest proiect, deoarece Uniunea Europeană pune un accent important pe tot ceea ce înseamnă tehnologii verzi, nepoluante. Prin implementarea acestui sistem de transport pe cablu, alături de toate celelalte obiective turistice propuse, Turda ar putea deveni cel mai important punct turistic din România, astfel crescând considerabil numărul de turiști, asigurând o creștere economică sustenabilă la nivel local. Pe lângă acest rezultat important, se va dezvolta și mediul de afaceri și ecosistemul antreprenorial, prin înființarea de noi locuri de muncă și asigurarea atragerii de noi investitori”, a scris primarul.
El a postat și un filmuleț în care simulează stațiile din viitorul proiect propus la Turda. În proiect este inclus și castrul roman din localitate, aflat în realibilitare.

Administrația locală din Turda are și două proiecte cu bani europeni, de câte 5 milioane de euro, pentru punerea în valoare a zonei castrului roman Potaissa dar și a mormântului lui Mihai Viteazul, pentru a atrage turiști în localitate.
Vezi și: Se face telegondolă la cel mai vizitat obiectiv turistic din Cluj, Salina Turda
Și oficiali din Cluj (mai precis managerul public al orașului Gheorghe Șurubaru) au avansat ideea amenajării unei telegondole pe Cetățuie, însă specialiștii au criticat ideea, menționând că astfel de soluții mecanizate ar distruge zona și nu ar aduce niciun beneficiu privitorilor. Primăria a inclus chiar o soluție de acces mecanizat spre Cetățuie în tema de concurs, însă apoi, la jurizare, arhitecții au stabilit că ea nu ar mai fi oportună și i-a descalificat pe cei care au propus lifturi pentru accesul pe dealul de belvedere al orașului.
În schimb, Primăria din Cluj-Napoca a avizat la faza de urbanism un proiect privat cu telegondolă pe Dealul Borzaș din cartierul Someșeni. Detalii: Primăria a avizat un cartier cu blocuri turn, telegondolă și heliport la marginea orașului

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare