Închide

Primăria a avizat un cartier cu blocuri turn, telegondolă și heliport la marginea orașului

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 05, 2020 6 2999

Un mega cartier de la 0 în cartierul Someșeni, pe Dealul Borzaș, pe un teren de peste 34 de hectare a fost aprobat din nou la finalul unei ședințe de urbanism on-line a Primăriei care a durat mai bine de 4 ore. În 2010, același PUZ pentru cartierul din Someșeni a fost și votat de consilierii locali, cu beneficiar  Chester Group Investments (cu acționariat care se pierde în pardisurile fiscale). Acum, proiectul apare din nou și are nevoie de aviz de urbanism, însă cu un nou beneficiar, Merlin Construcții și Realtopfarma, ultima fiind una cu acțiuni la purtător, activată anul acesta pentru a vinde măști și echipamente medicale. Pentru cauza beneficiarilor a pledat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, reprezentant al investitorilor care i-a oferat primarului Emil Boc în schimbul avizului o creșă cu 90 de locuri și curte, în prima etapă a proiectului care cuprinde 5 blocuri, din care două blocuri cu câte 13 niveluri supraterane și alte două cu câte 11 niveluri. Apoi, în etapele ulterioare, urmează și alte imobile de proporții asemănătoare pentru care investitorii vor oferi orașului o grădiniță și chiar o școală. Avocatul a anunțat o telegondolă și un heliport în acest cartier nou.

Planul Urbanistic Zonal pentru un cartier nou în Someșeni pe 34,2 hectare a fost discutat în comisia de urbanism a Primăriei la finalul ședinței din 30 iulie. Primarul Emil Boc a ținut să spună că la o discuție precedentă s-a stat foarte mult pe proiect și s-a discutat mai bine de două ore. Acum, a rezultat o variantă apreciată de cei din comisie, mai precis de arhitectul Adrian Iancu,care a felicitat-o pe arhitecta Narcisa Pop de la Arhi Beast, cea care s-a ocupat de proiect.

Cartierul urmează să se construiască în Someșeni, unde Primăria a ajuns în stadiul de recepție a unui nou cimitir pe care l-a dezvoltat de la zero, modelul anunțat fiind de cimitir parc. În realitate, în poze, zona arată deocamdată ca un deal asfaltat. Concomitent, administrația s-a apucat și de strada Moș Ion Roată.

În total, beneficiarii PUZ-ului din zona Dealul Borzaș doresc peste 4000 de apartamente care vor fi dezvoltate etapizat. La urbanism s-a luat în discuție o primă etapă.

 

În prima etapă, după cum a explicat arhitecta Narcisa Țurcanu de la Arhi Beast, vor fi edificate 5 blocuri iar investitorul va oferi Primăriei o creșă, cu tot cu terenul aferent. Ulterior, odată cu dezvoltarea proiectului, urmează ca orașul să primească o grădiniță, o școală, iar investitorii sunt pregătiți să facă și un centru de excelență pentru copiii supradotați, după cum au anunțat proiectanții.

Prima etapă cu blocuri cu 10, 11 sau 13 niveluri urmează să se dezvolte pe un teren de 4,5 hectare din cele peste 30 cât vizează proiectul și a fost reorganizată după ce în vecinătate cu proprietarea Ministerului Apărării a impus restricții pe 1 hectar din teren care urmează să fie transformat în parc.

În zonă există ca vecinătate doar strada Moș Ion Roată și cimitirul amenajat de Primărie.

(cimitirul de pe Moș Ioan Roata)

În interiorul ansamblului se dezvoltă zone pietonale și de plimbare, un amfiteatru, o zonă cu apă, sunt propuse stații de autobuz pentru fiecare etapă a proiectului, dar și o galerie comercială pe două niveluri în unul dintre corpuri.

Primarul Emil Boc s-a interesat de ce proiectanții nu au propus de prima dată o variantă ca cea de față și a fost informat că proiectul a comportat modificări impuse și de MAPN.

A intervenit în discuție și avocatul Veronel Rădulescu, care a anunțat că beneficiarul dorește să facă o creșă și să o doneze Primăriei la pachet cu terenul aferent de 2000 de mp.  El a mai spus că ansamblul urmează să se dezvolte și pe celelalte hectare de teren de pe Dealul Borzaș și că urmează să fie un exemplu de bune practici urbanistice, cu străzi cu 4 benzi, magazine, restaurante, o telegondolă care să lege ansamblul de aeroport sau un heliport modern.

Boc a ținut să felicite faptul că proiectul vorbește o limbă europeană și se merge pe o gândire globală. La fel, arhitectul Adrian Iancu a ținut să spună că avea încredere în Narcisa ca să propună ceva mai bun, față de variantele anterioare și că proiectul aduce un plus și e un model despre cum se gândește un proiect de cartier nou. Iancu a cerut și o piațetă publică, însă proiectanții i-au răspuns că panta terenului nu permite, în plus primarul a optat și el pentru verde între blocuri.

Mai ales că proiectanții au și prezentat un filmuleț cu etapa I a viitorul cartier simulată:

Cei din comisie au mai luat în discuție mărimea grădiniței și au constatat că e una cu 90 de locuri. S-a mai stabilit ca ea să fie dată Primăriei când va fi gata ansamblul. S-a mai pus condiția realizării drumurilor de incintă, însă s-a stabilit ca ele să se facă concomitent cu strada Moș Ion Roată pe care Primăria o reabilitează în prezent.

Ba cei din comisie au fost grijulii cu investitorii și le-au semnalat că trebuie să se asigure că parcelează terenul ca să poată obține autorizațiile de construire – una pentru drumuri, una pentru creșă și cealaltă pentru blocuri.

Proiectul de pe Dealul Borzaș a mai fost autorizat de Primărie, chiar și cu votul Consiliului Local în 2010 însă nu a mai fost realizat. Atunci investitor era Chester Group Investments. Atunci s-au autorizat blocuri de la trei niveluri la 15 niveluri iar cartierul urma să aducă peste 4700 de apartamente pe cele 34,2 hectare din zona Dealului Borzaş. Proiectul urma să fie deservit de 6000 de parcări. La proiectul din 2010 a lucrat pe lângă Arhi Beast și Architech Design.

Asociați în Cester Group Investments figurau companiile Romania Property Holdings (RPH) Limited, cu sediul în Gibraltar, şi Cheslux Holdings SARL, înregistrată în Luxemburg. RPH se regăseşte ca asociat şi în cadrul grupurilor de investiţii Norfalk şi Plymouth.

Acum proiectul are ca beneficiari firma Merlin Construcții și Realtopfarma.

Merlin Contrucții e deținută de Septimiu Ștefan Munteanu, asociat într-o societate (Bliss Center) cu Decebal Cotoc, cel care deține postul de radio Napoca Fm sau agenția Amprenta, consul al Republicii Tunisia în Cluj. Munteanu mai are o firmă de panificație în Florești, Elara Tăuți.

Realtopfarma este o firmă cu acțiuni la purtător înființară în 2017. Anul acesta, scrie adevarul.ro, firma a fost activată și a vândut măști și echipamente de protecție către mai multe autorități din țară printre care primăria Drobeta Turnu Severin, Consiliul Județean Mehedinți etc. Detalii: Firmă cu acţiuni la purtător, activată în plină pandemie pentru afaceri cu măşti şi combinezoane. Contract de sute de mii de euro, ratat „la mustaţă“

Realtopfarma, după cum relatează aceeași sursă, este o firmă cu acţiuni la purtător şi obiect de activitate comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice, înfiinţată în 2017 de cumnatul fostului ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi fiu al preşedintelui CJ Dolj, Laurenţiu Prioteasa şi o amică a acestuia, Simona Popescu. La momentul înfiinţării societăţii, Prioteasa deţinea 20 la sută din acţiunile firmei, iar Simona Popescu, care este şi administratorul firmei, diferenţa de 80 la sută din acţiuni. Între timp, Prioteasa a declarat că și-a cedat acțiuni, fără a preciza cui.

Din ianuarie 2021, firmele cu acţiuni la purtător din România vor dispărea potrivit Legii 129/2019 care indică ca acţiunile la purtător să fie convertite în acţiuni nominative, astfel încât acţionariatul să fie la vedere.

sursa foto: Budusan Maria Facebook

6 comentarii

    • Poate cu acest proiect se va rezolva si problema locativa a familiilor care locuiesc pe strada Cantonului in conditii de favelas! Nu-I asa domnule primary?

    • Poate cu acest proiect se va rezolva si problema locativa a familiilor care locuiesc pe strada Cantonului in conditii de favelas! Nu-I asa domnule primar?

  1. […] ! Primaria din Cluj a avizat un cartier cu blocuri turn, telegondola si heliport la marginea orasului. Un mega cartier de la 0 in cartierul Someseni, pe Dealul Borzas, pe un teren de peste 34 de hectare a fost aprobat din nou la finalul unei sedinte de urbanism on-line a Primariei care a durat mai bine de 4 ore. In 2010, acelasi PUZ pentru cartierul din Someseni a fost si votat de consilierii locali, cu beneficiar Chester Group Investments (cu actionariat care se pierde in pardisurile fiscale). Acum, proiectul apare din nou si are nevoie de aviz de urbanism, insa cu un nou beneficiar, Merlin Constructii si Realtopfarma, ultima fiind una cu actiuni la purtator, activata anul acesta pentru a vinde masti si echipamente medicale. Pentru cauza beneficiarilor a pledat avocatul Elenei Udrea, Veronel Radulescu, reprezentant al investitorilor care i-a oferat primarului Emil Boc in schimbul avizului o cresa cu 90 de locuri si curte, in prima etapa a proiectului care cuprinde 5 blocuri, din care doua blocuri cu cate 13 niveluri supraterane si alte doua cu cate 11 niveluri. Apoi, in etapele ulterioare, urmeaza si alte imobile de proportii asemanatoare pentru care investitorii vor oferi orasului o gradinita si chiar o scoala. Avocatul a anuntat o telegondola si un heliport in acest cartier nou. Sursa: actualdecluj.ro […]

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.