Închide

Sufrageria urbană se instalează pe malul lacului din Gheorgheni

Actualitate by Luminiţa Silea - sept. 23, 2015 0 370

Livigul urban al asociației Urbannect va ajunge la acest sfârșit de săptămână pe pontonul de pe malul lacului din Gherogheni. Clujenii vor fi așteptați în sufragerie cu ateliere pentru copii, joacă de-a culorile dar și cu Jazz.

„În perioada 25-27 septembrie, între orele 11.00 și 22.00, pe pontonul de pe malul lacului Gheorgheni, administrat de Iulius Mall, vom pune la dispoziția cetățenilor din nou, Sufrageria Urbană. După ce am invitat locuitorii cartierului Grigorescu să petreacă trei zile de relaxare pe malul Someșului, la Plaja Grigorescu, în etapa întâia a acestui proiect, după ce ne-am pregătit de începerea școlii, împreună cu locuitorii cartierului Mănăștur în etapa a doua, acum, în cadrul etapei a treia, îi invităm pe cei care locuiesc în cartierele Gheorgheni și Mărăști, dar nu numai pe ei, să vină în Sufrageria Urbană, unde le pregătim o atmosferă de tihnă și distracție pe malul lacului”, a anunțat Asociația Urbannect.

Potrivit programului, activitățile vor fi pe toate gusturile: ateliere pentru copii, inprovizații de muzică și teatru, audiție de Jazz găzduite de Alex Moldovan de la Jazz Factory, schimb de cărți, discuții cu elevi de liceu despre propriile festivaluri sau cluburi ale școlilor, se vor picta traiste urbane și semne de carte sau va avea loc o proiectecție de film din Cinemobilul lui Alexandru Baciu.

Programul evenimentului

Vineri, 25 septembrie
• Ora 10.00 Montarea Sufrageriei Urbane

Sâmbătă, 26 septembrie
• Ora 11.00 – 13.00 Atelier de pictură și colaj pe fond de muzică clasică cu Atelierele Bucuriei
• Ora 13.00 – 15.00 Atelier de confecționat păpuși și piesă de teatru interactivă cu actrița Mălina Mândru
• Ora 18.00 – 22.00 Audiție de jazz cu Jazz Factory
• Ora 19.00 – 20.30 Discuție despre jazz cu Jazz Factory

Duminică, 27 septembrie
• Ora 11.00 – 16.00 Audiție muzicală rock, blues
• Ora 11.00 – 13.00 Cartea și educația Atelier de pictat semne de carte, discuții deschise schimb de cărți cu UnDialog
• Ora 14.00 – 16.00 Pictați-vă propria Traistă Urbană cu Grupul Impacții
• Ora 16.00 – 18.00 Discuții cu elevii de la Grupul Impacții și cei de la liceul Ana Aslan
• Ora 18.00 – 19.15 Concert de Hang și Cora cu Valentin Pleș
• Ora 19.45 – 21-15 Proiecție de film cu Cinemobilul lui Alexandru Baciu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare