Nicoară se plânge în Senat că omul pe care l-a susținut e lipsit de caracter
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 23, 2015 1 795
Pe ultima sută de metri, co-președintele PNL Cluj își toarnă cenușă în cap și admite că a susțint și promovat în partid un om lipsit de caracter. Este vorba despre liderul Consiliului Județean, Mihai Seplecan, numit recent în această funcție, în baza unui vot politic. Seplecan a fost notificat că partidul care l-a pus în funcție îi retrage acum sprijinul politic, astfel că el a trecut la negocieri cu alte partide, în speranța că la alegerile din 2016 va prinde totuși o funcție administrativ-politică. Conform surselor Actualdecluj.ro, Seplecan ar fi avut discuții atât cu reprezentanți ai PSD și PMP, dar mai ales cu cei ai UNPR. Nicoară a prezentat în Senat situația politică de la Cluj, arătându-l pe Seplecan cu degetul. El a subliniat că Seplecan dă dovadă de lipsă de caracter, de trădare, pentru că nu este în măsură să-și asume o decizie a partidului, aleargând în brațele altui partid de dragul unor funcții. Seplecan uită marele bine pe care i l-a făcut PNL, mai arată Nicoară. Mai jos aveti declarația sa politică, susținută în Senat.
Doamnelor și domnilor senatori !
Am dorit să am o scurtă intervenție privind politica generală și cu specificație pe situația actuală din județul Cluj.
Ca în orice an preelectoral, discursurile politice și interesele de grup se acutizează în contextul pregătirii candidațiilor pentru alegerile locale și cele parlamentare. Ce este interesant este modul atipic în care unii candidați se pregătesc prin tot felul de metode ingenioase sau altfel spus doresc să candideze de pe o funcție publică aparținând unui partid, dar negociază și cu un alt partid pentru a-și asigura “spatele” politic. Pe de o parte pot să spun că înțeleg acest joc de supraviețuire politică…dar totuși, atunci când faci parte dintr-o formațiune care ți-a oferit totul și tu nu ai capacitatea de a gestiona încrederea decizională acordată de partid, atunci e o problemă a ta ca persoană. E o problemă nu neapărat morală, ci de calitate umană și comportamental-ideologică.
Ca și clujean și membru PNL de mai bine de 25 de ani nu pot să uit pe cine am ajutat, pe cine am promovat și în cine am avut încredere atunci cand am format o echipă pentru interesul comunităților clujene. Dar conform principiului “scopul scuză mijloacele”, anumite persoane promovate își văd interesul personal deasupra interesului general…și atunci intervine chestiunea privind calitatea politică a acelor persoane.
Stimați colegi, am dorit prin această scurtă declarație politică doar să transmit un semnal de alarmă tuturor epigoniilor care uită cum au ajuns în funcțiile de demnitate publică și să nu uite că e o onoare să faci parte din Partidul Național Liberal, onoare care trebuie să o duci până la capăt, respectând un principiu apreciat de mulți alegători liberali “Ein Mann, Ein Wort !”
Vă mulţumesc,
Senator PNL de Cluj Marius – Petre Nicoară
Dar oare cand a condus sub influenta alcoolului el a avut caracter. Cine se aseamana se aduna oricum!!!