Închide

Start-up Nation de pe olx

EconomieTop News by Kristina Reştea - feb. 10, 2018 0 1288

 

Una dintre controversele din jurul programului prin care se dau bani de la stat pentru afaceri a fost valul de vânzări: în ultimele şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri prin care proprietarii încercau să tranzacţioneze proiecte Start-Up Nation, potrivit datelor anunţate de reprezentanţii portalului olx.ro. Clujul e oraşul cel mai bine reprezentat în lista de dosare aprobate în programul naţional prin care firmele urmează să primească ajutoare nerambursabile pentru afaceri. Am vrut să vedem ce se vinde şi de ce în oraşul „de top”.

Cesiunea de acțiuni ale firmelor care s-au calificat pe lista pentru finanțare în programul Start Up Nation 2017 este legală, a precizat în urmă cu câteva zile Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, care apreciază că „identificarea unor oportunități de afaceri este o caracteristică a spiritului antreprenoriatului”. Ministerul mai susţine că va monitoriza cu atenție toate proiectele din cadrul programului Start Up Nation 2017, prin care aproximativ 8.400 de firme mici și mijlocii ar urma să primească ajutoare nerambursabile de la stat în valoare de câte 200.000 de lei, maximum, pentru investiții. Anunţul vine după ce presa a sesizat un val de anunţuri de vânzare de proiecte, care au fost acceptate pentru finanțare în cadrul programului Start-Up Nation 2017. Dincolo de aceste precizări, rămâne însă controversa viabilității analizei, procedurii și a punctajului stabilite de Guvern în programul Start Up Nation 2017, din moment ce antreprenori care au promis rezultate exagerate pentru a se putea încadra la finanțare se văd acum nevoiți să renunțe la proiecte, notează startupcafe.ro. Despre aspectele pe care ar trebui să le aibă în vedere antreprenorii citiţi mai multe AICI

Reprezentanţii platformei de anunţuri online OLX au declarat anterior precizărilor că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation şi că au trimis o solicitare în acest sens către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), pentru a evita orice fel de nereguli, potrivit Digi24. „OLX urmăreşte acest subiect încă de la primele anunţuri apărute pe platforma noastră. În acelaşi timp, investigăm aspectele legale ce ţin de comercializarea acestor tipuri de proiecte. Am făcut şi o solicitare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în acest sens, pentru a evita orice tip de nereguli. De asemenea, conform protocolului şi termenilor şi condiţiilor OLX, acceptăm astfel de anunţuri atât timp cât obiectul afacerii nu este de tip piramidal, nu implică videochat, jocuri de noroc sau tranzacţii virtuale”, au transmis reprezentanţii OLX, la solicitarea Agerpres. Aceştia au arătat că, în total, în ultimele şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation. Peste 80% dintre proiecte au fost scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar în acest moment sunt puţin peste 100 de anunţuri active.

Amintim că judeţul Cluj a dat mare parte din dosarele câștigătoare ale programului guvernamental Startup Nation. Conform datelor de la încheierea selecţiei, în total în județ urmau să vină bani pentru 2.000 de proiecte, adică un sfert din totalul proiectelor câștigătoare din țară. Aşa că nu e de mirare că printre proiectele scoase la vânzare pe platforma olx sunt şi unele din Cluj. Nu foarte multe însă: în această perioadă, la o căutare de proiect Startup Nation Cluj găseşti sub 10 anunţuri, dintre care unele oferă, de fapt, servicii pentru iniţiatorii de programe. Există totuşi şi câteva afaceri de vânzare, dar cei care au fost de acord să vorbească cu Actualdecluj.ro spun că oferta a fost lansată doar din motive personale, nu neaparat ca oportunitate de business. Un anunţ e lansat pentru vânzare „firmă cu proiect aprobat pe Start-up Nation” pentru fabricarea de pâine şi produse de patiserie. Preţ: 9500 euro.  O altă firmă de vânzare are ca comeniul de activitate confecţiile metalice. Pentru 6000 de euro altcineva vinde proiect Start Up Nation 2017 aprobat pentru spălătorie automatizată de covoare. Valoarea proiectului este de 44.000 euro nerambursabili, iar preţul de 28.000 euro.

Am încercat să îi întrebăm pe câţiva iniţiatori de afaceri cum li se pare programul şi de ce îşi vând proiectele. Cei care au dorit să răspundă spun că nu se îndoiesc de potenţialul business-urilor. „Eu vreau să vând din motive personale. Afacerea ar merge, dacă programul ar funcţiona cum s-a promis. E un ajutor. E de văzut dacă se vor respecta termenele sau vor fi anumite decalaje de plată. Trebuie să fii pregătit să apară şi astfel de situaţii. Până acum nu au fost probleme, eu nu am avut impedimente în aplicarea pentru program. Am mai primit telefoane după publicarea anunţului, există interes, dar ceea ce trebuie să ştie cei care vor să cumpere e că trebuie să cunoască specificul firmei care se vinde. Trebuie să te pricepi la domeniul în care preiei proiectul”, spune una dintre proprietarele care şi-au scos afacerea la vânzare. „Ştiam că cesiunea de părţi sociale e posibilă, am vrut să văd dacă există interes”, mai spune aceasta. „Noi avem nişte probleme de familie şi de aceea vinde. Am aplicat cu ajutorul unei firme de consultanţă şi cred că un astfel de program e de ajutor. Dar sunt nişte limitări de sume în privinţa a ceea ce poţi achiziţiona, iar anumite utilaje sunt mai scumpe. Aşa că trebuie să ai şi tu nişte fonduri. Eu mai am cunoştinţe care au aplicat şi au început să demareze afacerile”, spune un alt proprietar de afacere. Un alt clujean implicat într-un proiect aprobat spre finanţare se arată convins că un business poate avea succes, pornind cu ajutor şi de la stat: „Trebuie avânt. Şi să mai ai nişte bani”.

Despre provocările Start-up Nation, citeşte şi:

Director la Banca Transilvania despre Startup Nation, la Cluj, după ce a verificat dosarele viitorilor întreprinzători: am ajuns la tot felul de caracatițe

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.