Închide

Salariul net din Cluj a scăzut în august pentru prima dată din aprilie / Rămâne al doilea din țară după București, crește cu 50 de euro într-un an, dar puterea de cumpărare scade sub cea din 2025

Economie by Dan Andrei - oct. 26, 2026 0 18

Salariul mediu net din județul Cluj a fost în august de 6.817 lei, cu 135 de lei (1,9%) mai puțin decât în iulie, arată datele Direcției Județene de Statistică din Cluj publicate în urmă cu câteva zile. Scăderea pune capăt unei serii de trei luni de creșteri – mai, iunie, iulie – și e prima de după aprilie. Salariul brut a coborât și el, cu 215 lei, la 11.419 lei.

Clujul rămâne pe locul al doilea în țară, după București, unde salariul mediu net a fost, în luna menționată, de 7.283 lei, și înaintea Timișului cu 6.050 lei. În servicii, domeniul care angajează aproape 200.000 de clujeni, câștigul net mediu de 7.352 lei îl depășește chiar pe cel din capitală (7.342 lei).

La nivel național, salariul net a scăzut în august cu 2,3%, la 5.688 lei, iar INS explică reducerea prin primele ocazionale, drepturile în natură și ajutoarele acordate în lunile precedente. În iulie, pe fondul acelorași bonusuri, media națională crescuse cu 86 de lei, la 5.820 lei. Fenomenul se repetă în fiecare an: în august 2025, salariul net național scăzuse cu 130 de lei față de iulie. Clujul a scăzut de fapt mai puțin decât media țării (1,9% față de 2,3%).

Să menționăm, față de august 2025, salariul net clujean e cu 258 lei (3,9%) mai mare, sub ritmul național de 5,6%. Diferența față de media țării s-a micșorat: în august 2025, salariul din Cluj era cu aproximativ 22% peste cel național, în vreme ce acum e cu aproximativ 20%.

Să adăugăm însă pentru context că inflația anuală a fost în august de 6,17% după indicele național, iar România are cea mai ridicată rată din UE, de 6,3% după indicele armonizat. Cu o creștere nominală de 3,9%, puterea de cumpărare a salariului mediu clujean e cu aproximativ 2% mai mică decât acum un an (calcul propriu). La nivel național, indicele câștigului real a fost de 99,5% față de august 2025, adică o scădere mai mică. Aceasta înseamnă că deși salariile au crescut în medie, prețurile au crescut și mai mult. Față de august 2025, salariul mediu net clujean e cu 258 de lei mai mare – 6.817 lei, față de 6.559 lei, adică o majorare de 3,9%. În același timp însă, inflația din România a fost de 6,2%, ceea ce înseamnă că produsele și serviciile s-au scumpit, în medie, mai mult decât au crescut veniturile. Pe scurt, cu banii din salariul mediu poți cumpăra acum cu aproximativ 2% mai puțin decât acum un an. Calculul folosește inflația la nivel național, pentru că nu există o cifră separată pentru Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate