Închide

SPECIAL Balul vienez al unitarienilor din Cluj

Recomandarea redacțieiSocialTop News by Catalin Suciu - iul. 10, 2018 0 1087

Din 2011, Liceul Unitarian din Cluj propune o formă absolvire pentru elevi prin organizarea unui bal diferit, cel puțin,  de noțiunea obișnuită.

Balul majoratului, care se face, de obicei, la finalul clasei a XII-a, presupune, de multe ori, ieșiri în anumite cluburi, parade de modă ale elevilor, un concert la care e invitată o anumită trupă, o noapte petrecută într-un club. Și așa mai departe.

Ce fac special cei de la Liceul Unitarian János Zsigmond?

Din 2011, la inițiativa părinților și a profesorilor, la finalul clasei a XII-a se organizează un veritabil spectacol de muzică clasică și vals. Curtea școlii se transformă într-o scenă unde adolescenții pun în practică ceea ce au repetat luni de zile.

Explică profesoara Silvana Bicăzan: „pentru dansul efectiv elevii încep pregătirea din toamnă, se pregătesc cu foști elevi ai școlii care au urmat cursuri și cu câțiva colaboratori. Lucrează săptămânal, înainte sau după ore. E și o petrecere a timpului liber, e și distracție, e și dans. Elevii aflați în ultimul an participă cu mult entuziasm și doar cine dorește, nu este nimic obligatoriu. Dar în fiecare am avem doar patru sau cinci elevi care nu participă.”

Totul este pregătit de elevi. De la aranjarea curții, la curățenie, decorațiuni exterioare, muzică, montaje video.

„Inclusiv mâncarea care se servește, oferită de școală, este pregătită de elevi. Invitațiile care se fac sunt făcute de copii, desenele, posterele, curățenia. În toate activitățile școlii, implicit și la acest bal, elevii sunt incluși. Și nu e obligatoriu, ei fac asta pentru că așa au fost învățați. O fac cu drag, nu sub presiunea unui profesor, nu forțați. ”

De ce acest bal cu muzică clasică?  Răspunde tot profesoara Silvana Bicăzan:

„Este o tradiție de undeva din 1830. Era un sat care acum se află în Slovacia, unde tinerii participau la balul acesta al majoratului care însemna un fel de trimitere în lume. Ei primesc, de exemplu, în cadrul ceremoniei pe care o facem, o fundiță și un ecuson. Aceasta se numește „valete”,  din latină, care înseamnă <<plecare în lume, cu bine, la revedere, adio.>>”

Nu doar elevii dansează la Liceul Unitarian și după spectacolul adolescenților, pe scenă sunt invitați și părinții. „De obicei se alege vals. Elevilor le place muzica clasică și cel mai mult le place că exersează cu foști elevi ai liceului, absolvenți tineri care se întorc, iată, și îi ajută. Rămâne o legătură între generații în acest fel. Uitați, ca să vedeți ce legătură strânsă este între acești copii, o fostă elevă a noastră a donat, de exemplu, 20 de rochii liceului pentru organizarea mai ușoară a balului pentru că fetele, de exemplu, își închiriau rochii pentru bal.”

La balul de anul acesta,  spectacolul s-a desfășurat pe muzica lui Johann Strauss, mai exact, valsul Dunărea Albastră, un simbol muzical al Austriei inclus în mod tradițional în concertul de anul nou al Filarmonicii din Viena.

Vă invităm să urmăriți clipul de mai jos.

v

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.