Închide

Cum se aruncă gunoiul selectiv la Cluj: în poze, totul e perfect…în realitate se dau mari rateuri

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 09, 2018 0 1981

Un mănunchi de poze au apărut săptămâna trecută pe o rețea de socializare. În ele, oficialii Primăriei testau cu zâmbetul pe buze – ce consfințește minunile ce doar la Cluj se petrec – noi stații cu recompensă de reciclat gunoiul.

Stațiile au fost anunțate de primar de ceva vreme pentru a stimula clujenii să colecteze selectiv. La câteva zile, clujenii au sesizat că ceea ce primarul Emil Boc și managerul public al orașului Gheorghe Șurubaru lăudau ca stații funcționale au devenit depozite de gunoi. Nicidecum pentru că s-ar fi marcat o premieră la cantitatea de materiale reciclate ci pentru că respectivele stații nu merg. Softul dă rateuri și nu se mai eliberau bonuri de reduceri. Primăria spune că este la curent cu problemele și că a sesizat partenerii din acest proiect să corecteze neajunsurile. 

Stația de reciclat selectiv gunoiul cu recompensă montată în cartierul Zorilor de circa o săptămână a devenit un adevărat tomberon.

„Ați văzut zilele trecute poze cu domnul primar Boc inaugurând noile stații de reciclare din oraș? Ei bine, cea din Zorilor, în 5 zile consecutive în care am trecut pe lângă ea, a fost nefuncțională, cu o eroare pe afișaj că are nevoie de restart. Acum e arhiplină pentru că oamenii au băgat oricum în ea, chiar dacă nu le-a dat bon. Ar fi foarte fain, dacă dincolo de poze de succes, lucrurile chiar ar funcționa cum trebuie”, a sesizat o locuitoare din Zorilor situația privind noile stații de reciclat gunoiul cu recompensă pe care primarul Emil Boc le-a anunțat ca funcționale săptămâna trecută.

Este vorba despre un proiect pilot pe care Primăria îl face cu un privat, Green Grup, un holding înființat în 2011 ca cel mai mare parc de reciclare din Europa de Est. Este vorba despre un holding din care fac parte 6 companii specializate în gestionarea, reciclarea și valorificarea deșeurilor.

Din grup fac parte companiile GreenTech, activă din 2002, GreenFiber International, al doilea mare producător de fibră sintetică din Europa, GreenGlass, GreenLamp Reciclare, GreenWEEE International și Total Waste Management. În afara României, grupul deține fabrici în Macedonia, Serbia și Lituania, după cum scrie profit.ro.

Prin proiectul pilot cu Green Group s-au instalat la Cluj două puncte de colectare a deșeurilor, cu recompensă, un bon de reducere (simbolic) la un supermarket cu magazine în oraș. Primarul Boc le-a prezentat pe respectivele stații Sigurec, cu poze postate pe Facebook, la finalul calupului având în mână și un bon de reducere.

„Prin aceste stații, cetățenii pot recicla deșeuri de ambalaje (hârtie, plastic, metal, sticlă), deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), baterii și acumulatori. Pe baza tichetului eliberat de aparat după introducerea ambalajelor, utilizatorii beneficiază de reduceri în magazinele partenere proiectului. Una dintre aceste stații este amplasată în cartierul Mănăștur în zona Pieței Flora, iar cealaltă este amplasată în cartierul Zorilor, la intrarea de la Piața Zorilor. Municipalitatea va amplasa astfel de sisteme automatizate de colectare a deșeurilor și în alte cartiere ale orașului. De asemenea, clujenii vor avea acces în perioada următoare și la stații de colectare cu recompensă cu personal uman (Sigurec City). La aceste stații vor putea fi reciclate deșeuri precum ambalajele de plastic, sticlă, hârtie și carton, lemn, aluminiu și toate tipurile de echipamente electrice și electronice, becuri și baterii. În momentul reciclării, deșeurile vor fi cântărite de către personalul angajat și se va oferi recompensă în bani pentru cantitatea reciclată. Bateriile și acumulatorii se preiau, la fel ca în cazul stațiilor automate, cu titlu gratuit”, anunța primarul.

Dacă pentru sesiunea de fotografii respectivele stații au funcționat, acum ele au probleme.

Administratorul public al orașului, Gheorghe Șurubaru, spune că este la curent cu situația și că Primăria a sesizat deja partenerii din proiect să rezolve problemele, iar operatorul de salubritate din zona acestor stații a fost sesizat și el să facă colectarea deșeurilor care sunt în plus.

„Au fost într-adevăr câteva sesizări la stațiile cu recompensă. Nu au fost golite la timp de către operatorul care are această obligativitate. Există și mici probleme cu softul. Operatorul a fost notificat să efectueze ridicarea deșeurilor la timp, adică din momentul în care sesizorul de umplere existent semnalează umplerea sacilor din interior. Se verifică, de asemenea și posibilele probleme de Soft. Aceste noi stații vor fi urmărite și verificate zilnic ca să funcționeze”, a declarant Șurubaru.

O situația similară privind colectarea gunoiul a fost sesizată de clujeni și în momentul în care s-a făcut în Cluj primul punct de colectare a gunoiului îngropat. În pozele postate de primarul Boc, sistemul funcționa. În realitate, după o vreme, punctul îngropat era plin de gunoaie.

De atunci, administrația a trecut la amenajarea și altor astfel de puncte gospodărești. Primăria a scos la licitație un contract (acord cadru pe un și jumătate) pentru proiectarea și execuția a aproximativ 100 de platforme subterane dedicate colectării selective a gunoiului,  estimat la peste 4,8 milioane lei. Contractul a revenit firmei Euriteh Oradea – unic ofertant – despre care media scrie că ia lucrări la suprapreț prin atribuire directă sau că a fost acuzată de furtul tehnologiei privind platformele subterane de către o firmă spaniolă.

Potrivit administratorului public al Clujului, Gheorghe Șurubaru, în baza acordului cadru, valabil 18 luni (până în noiembrie 2018) și în baza contractelor subsecvente, Euriteh trebuie să livreze toate platformele până în noiembrie 2018. Pe măsură ce se realizează, Primăria recepționează respectivele platforme și le dă în funcțiune operatorului din zonă care este obligat să le întrețină și să le golească. De multe ori, acest lucru nu se întâmplă.

De exemplu, o astfel de platformă realizată în cartierul Grigorescu, în loc să garanteze o gestionare civilizată a gunoiului a devenit un depozit insalubru.

(Fântânele 7, 8.07.2018)

(Fântânele 7, 8.07.2018)

Oamenii mai spun că platformele îngropate de pe Fântânele 7 sunt insuficiente și că nu fac fața tuturor scărilor din zonă. Ba că situația este și mai rea cu noile puncte îngropate.

„Grigorescu este în program zilnic privind întreținerea punctelor gospodărești. Noaptea se face acest lucru. După caz, se intervine și mai des”, a explicat Șurubaru situația din zona noilor puncte îngropate montate pe Fântânele în cartierul Grigorescu.

Cât despre viitoarele puncte îngropate – încă 100 – pe care Primăria vrea să le scoată la licitație în următoarea perioadă, ele vor fi dotate cu senzori de umplere ca să se prevină eventualele probleme legate de supraaglomerarea lor cu gunoi, a explicat managerul public al orașului.

Fantânele 7, 9.07.2019

În prezent în Cluj-Napoca, colectarea sectivă se face pe două fracții – uscată (sticlă, hârtie, platic, metal) și umedă (gunoi menajer).

Peste 127.000 de tone de deșeuri au intrat în 2017 pe platforma temporară gestionată de Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea Primăriei Cluj. Din această cantitate, s-au colectat selectiv și valorificat peste 21.000 de tone, adică undeva la 17% din gunoiul produs de clujeni, potrivit unui raport de activitate al Regiei. În pricipal, colectarea selectivă se face la rampă, prin sortare cu ajutorul zilierilor.

În oraș, se face colectare selectivă și prin intermediul a 400 de containere clopot ( albastru-hârtie, galben-plastic, verde-sticlă) montate în diverse locuri din Cluj. De asemenea, se mai colectează selectiv gunoiul în zona de case. Pentru blocuri, Primăria vrea un proiect pilot cu asociațiile de proprietari pe circa 100 de străzi, după cum au anunțat oficialii instituției.

Societatea civilă din Cluj a presat în ultima perioadă Primăria să se gândească serios la reducerea cantității de gunoi produs de clujeni. La Primărie s-a depus o listă de semnături pro colectare selectivă strânse printr-o petiție lansată on-line pe platforma de-click.ro, D-le Boc, Clujul se îneacă în gunoi! Vrem acum colectare selectivă reală!. Petiția a fost semnată aproape de 5000 de oameni.

De când a preluat activitatea de stocare a deșeurilor (9 iulie 2015), Regia Autonomă a Domeniului Public din subordinea Primăriei face eforturi pentru reducerea cantității de deșeuri. Anul trecut, odată cu incendiile care au afectat rampa temporară de la Pata Rât, RADP a investit pe partea de tratare mecanică a deșeurilor și pentru colectarea levigatului rezultat din fermentarea gunoiului.

(sursa foto: Ami Burulea)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.