Închide

Șofer condamnat la închisoare la Cluj după ce a lovit un pieton care traversa strada ilegal, în fugă, pe DN1C

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 11, 2024 1 434

Un clujean a fost condamnat la închisoare după ce a rănit grav un pieton care traversa ilegal strada și care și-a dat seama că nu o putea traversa în siguranță, s-a oprit în mijlocul drumului și s-a întors. Totuși, șoferul care l-a lovit a fost condamnat la închisoare pentru că circula puțin peste viteza maximă legală, 65 km/h, iar investigațiile au arătat că putea evita accidentul dacă ar fi circulat cu cel mult 57,3 km/h în condițiile în care viteza maximă legală pe acel tronson de drum era de 50 km/h.
Fapta a avut loc în 18 mai 2019 seara în jurul orei 22.45, dar verdictul instanței, dat de Judecătoria Turda, a venit în urmă cu câteva zile, în 5 iulie. Conform actelor de la dosar, șoferul circula pe DN 1C, iar într-o localitate a acroșat un pieton care a traversat drumul public în fugă prin loc nemarcat și nedestinat trecerii pietonilor, din partea dreaptă spre stânga în direcția de mers a mașinii.
Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj a arătat în raportul de expertiză criminalistică faptul că accidentul rutier s-a produs atât din cauza angajării în traversare, prin loc nepermis și fără asigurare a pietonului, cât și din cauza deplasării autoturismului cu o viteză superioară celei maxime admise pe acel segment de drum. Expertul a calculat că impactul putea fi evitat dacă autoturismul rula cu o viteză de 57,3km/h.
”Pe parcursul urmăririi penale s-a pus problema momentului aparției stării de pericol, moment de la care se pot calcula posibilitățile de evitare a impactului, precum și de la care se se poate aprecia în mod direct culpa șoferului”, a arătat instanța în motivarea deciziei de condamnare. ”Astfel, în raportul de expertiză criminalistică se indică drept declanșare a stării de pericol momentul în care pietonul a pătruns pe partea carosabilă, după cum de altfel este cazul în cvasiunanimitatea cazurilor de acest gen. Ce separă prezenta speță de obișnuit îl reprezintă faptul că la un moment dat, victima s-a oprit, s-a întors și a dorit să reajungă pe acostament, moment în care a fost lovită de autoturism. Oprirea și întoarcerea pietonului fiind o reacție imprevizibilă, s-a pus problema dacă nu cumva acela a fost momentul declanșării stării de pericol. În această linie de raționament, putem conchide că există cazuri în care șoferii observă pietoni care traversează strada prin loc nepermis, însă nu fac manevre de evitare, deoarece pietonii pot traversa. #### aceasta este situația, atunci întoarcerea intempestivă a pietonului reprezintă momentul declanșării stării de pericol și doar în funcție de acest moment se pot decela posibilitățile reale de evitare a producerii accidentului.
După cum s-a observat în mod corect și în raportul de expertiză, viteza perpendiculară pe direcția de mers a vehiculului pe care victima o avea era zero, de unde se deduce că era în procesul de întoarcere, înainte să apuce să pornească înapoi spre acostament. Se punea astfel problema ca diferența de timp de la oprirea pietonului cu intenția de a se întoarce și până la impact să fie atât de mică, încât să intre în timpul normal de percepție-reacție. Acest lucru era sprijinit și de faptul că nu s-au identificat urme de frânare a autoturismului implicat”.
Cu toate acestea, a apreciat instanța, ”în final nu se va reține o culpă exclusivă a victimei, care a traversat prin loc nepermis, ci una concurentă, pentru cele ce urmează”: ”Pietonul a fost surprins la relativ mică distanță de acostament, lucru care denotă că cel mai probabil acesta și-a dat seama că nu are suficient timp pentru a traversa fără să fie lovit – iar acest lucru, la rândul său, a dus la hotărârea de a se opri, a se întoarce și a încerca să ajungă înapoi. Toate acestea indică faptul că ab initio nu exista suficient timp pentru ca pietonul să traverseze fără ca impactul să nu aibă loc, indiferent dacă acesta și-ar fi continuat deplasarea sau ar fi dorit să se întoarcă; așadar, momentul declanșării stării de pericol redevine cel al pătrunderii pe partea carosabilă, iar nu cel al întoarcerii.
De la acest punct, toate concluziile din raportul de expertiză își mențin viabilitatea, inclusiv cu privire la culpa inculpatului, care putea preveni accidentul dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în viteza limită admisă pe acel sector de drum”.
Șoferul a fost condamnat nouă luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Decizia, luată în 5 iulie, e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.

Un comentariu

  1. Inca o mostra de prostie de jurnalist. Condamnare a primit-o pentru ca circula cu o viteza peste limita legala, in principal si apoi pentru ca a lovit un pieton ce trecea ilegal strada. Daca nu era problema cu viteza, nu ar fi fost condamnat!

Scrie un comentariu