Închide

Un clujean a fost condamnat în urmă cu câteva zile la închisoare cu executare, patru luni, pentru că a furat trei bețe de pescuit, un portmoneu, un pachet de țigări și un aparat GPS din două mașini – în urmă cu cinci ani

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 11, 2024 0 55

Un clujean a fost condamnat în urmă cu câteva zile la închisoare cu executare, patru luni, pentru că a furat trei bețe de pescuit, un portmoneu, un pachet de țigări și un aparat GPS din două mașini – în urmă cu cinci ani.

Inculpatul a fost condamnat pentru două cazuri de furt – câte trei luni de închisoare în regim de detenție, pedepse contopite de instanța judecătoriei Gherla, care a aplicat-o pe cea mai gravă și a adăugat un spor de o treime din a doua, rezultând patru luni de închisoare – după ce în august 2019 a furat trei bețe de pescuit dintr-o mașină și un portmoneu cu 70 de lei și un sistem GPS din alta.

A fost trimis în judecată în 29 iunie anul trecut în stare de libertate, dar între timp a fost condamnat în altă cauză și depus în penitenciar, și condamnat în urmă cu câteva zile, de Judecătoria Gherla. Conform rechizitoriului, în sarcina inculpatului s-a reţinut că în perioada 8 august 2019 ora 17.30 – 9 august 2019 ora 10 a sustras dintr-o mașină trei bețe de pescuit echipate cu mulinete, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 1.000 lei. Ulterior, între 15 septembrie 2019 ora 15.30 și 16 septembrie 2019 ora 6 a furat din altă mașină un aparat GPS marca Garmin, un pachet de țigări și un portmoneu în care se afla suma de 70 de lei, un card bancar ING și mai multe acte, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de 1.000 lei.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost reținută de organele de urmărire penală. Acesta a declarat că, la începutul lunii august a anului 2019, în timp ce se afla pe stradă, a observat că geamul unei mașini de culoare albă era deschis – geamul din partea dreaptă față. Astfel, a deschis mașina și a sustras din interior trei bețe de pescuit care aveau montate și mulinetă, plecând acasă cu bețele în mână. Acesta a declarat că a vândut cele trei bețe de pescuit.

La data audierii sale în calitate de inculpat, acesta era deținut în Penitenciarul Aiud. Este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în repetate rânduri, pentru infracțiuni care au fost săvârșite în timpul minorității. Acesta a fost găsit vinovat pentru săvârșirea unor infracțiuni asemănătoare, îndreptate împotriva patrimoniului. În plus, acesta a fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni și în străinătate. Totodată, față de inculpat se mai desfășoară și alte cercetări penale, fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiuni care sunt concurente cu cele care fac obiectul prezentului dosar penal. ”Având în vedere vasta sa antecedență penală, constatăm că inculpatul reprezintă un real pericol pentru societate, fiind o persoană predispusă la comiterea de infracțiuni de acest gen. Chiar dacă faptele care fac obiectul prezentului dosar nu prezintă o periculozitate deosebită, având în vedere persistența infracțională a inculpatului considerăm că pentru îndreptarea sa se impune aplicarea unei pedepse îndreptate spre mijlocul intervalului prevăzut de lege”, a arătat instanța în decizia de condamnare.

Hotărârea a fost luată în 5 iulie de către Judecătoria Gherla și e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu