Închide

Simona Noja, balerină și ambasadoare pentru Cluj Capitală Culturală: „Trebuie lăsate la o parte orgoliile instituţionale, etnice, religioase, orgoliile artistice şi să ne strângem forţele”

ActualitateCulturăRecomandarea redacției by Kristina Reştea - iul. 15, 2015 0 1535

Uneori, atunci când e bine făcut, dansul poate să îți spună povești. Invers – să spui povești despre dans – poate că pare mai puțin posibil. Dar pentru o balerină e altfel. Așa că Actualdecluj.ro a invitat-o la o poveste pe Simona Noja, balerină și dascăl de balerine. Simona Noja e fostă prim-balerină a Operei de Stat din Viena, în prezent director executiv al Şcolii de balet din cadrul aceleiaşi Opere și primul ambasador al Clujului în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Deși e plecată în Austria, legătura cu orașul transilvănean e vie și întreținută: se fac ore de balet la Studiourile care îi poartă numele, ea însăși face lecții aici, colaborează cu Liceul de Coregrafie de la Cluj și cu Opera Română.

În acest week-end, pe scena Casei de Cultură a Studenților s-a dansat: balet și nu doar balet, cu tineri dansatori din Cluj și de prin țară, după ore ținute cu profesori de aici, din Japonia, din Austria. A fost demonstrație cu dans, pusă în scenă sâmbătă seara la Cluj de fundația balerinei Simona Noja, care tocmai a încheiat două săptămâni de masterclass-uri pentru tinere balerine și balerini. S-a dansat pe „punțile” pe care Simona Noja le invocă des: avem nevoie de legături, spune ea. Legături între cei foarte tineri și cei cu experiență, între România și „afară”, între coregrafi, între artiști și public, între arte și alte arte, între noi.

Vezi și

Cum arată “cutia muzicală” cu balerinele şcolii Simonei Noja

După spectacolul care a închis seria de masterclass-uri de vară 2015, Simona Noja ne introduce în lumea dansului, a artei și a școlilor de dans, ne povestește despre educație și planuri noi, despre legătura Cluj-Viena și despre șansele Clujului în competiția pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.

 

demo

 

 

Cum au apărut Studiourile Simona Noja?

Studiourile de balet s-au născut ca o întregire, ca o complementaritate a conceptului de Balet Transilvania. Fundația există din 2002 și începând cu 2014 am pornit proiectul cu Balet Transilvania împreună cu un grup de profesioniști din Cluj, cu profesori de specialitate pentru a da această șansă tinerilor balerini, după ce termină studiile, pentru ca ei să aibă această platformă de lansare, în care să întâlnească coregrafi, unde să aibă loc spectacole și întâlniri între ei și dansatori din străinătate, între ei și coregrafi din străinătate. Acesta este conceptul acestei platforme, acestei companii de balet. Cu Balet Transilvania am avut și norocul și șansa să fim sprijiniți, într-o mică măsură, dar sprijiniți, de primăria orașului. Însă ca să finanțăm toate proiectele pe care noi le planificăm cu Balet Transilvania aveam nevoie și de alt suport material. Și atunci s-a născut ideea Studiourile de Balet. Toate veniturile de aici sunt destinate ca să întregească proiectele necesare pentru Balet Transilvania.

 

Exista interes pentru așa ceva în Cluj…

Da, era interes și exista o necesitate. E, dacă vreți, o „win-win” situation. Fundația susține Balet Transilvania și din fondurile proprii, dar la un moment dat mai trebuie niște bani, iar studiourile vin ca o susținere. Legătura cu Clujul a existat dintotdeauna, această legătură nu a fost ruptă niciodată, dar o implicare consecventă și intensă în viața artistică a Clujulu a fost foarte mult reactivată de nașterea acestei platforme, Balet Transilvania.

 

De ce vi-ați dorit asta? De ce a rămas legătura cu orașul, în această formulă?

Pentru că au fost niște întâlniri extrem de constructive cu niște oameni de aici care și-au dorit acest lucru. Una dintre persoanele de cel mai mare ajutor este Marius Loga, directorul Liceului de Coregrafie, un om entuziast care și-a dedicat întreaga viață învățământului. Faptul că au venit dorința și ideile, că au venit cunoștințele lui în materie de învățământ românesc, în materie de învățământ vocațional românesc au contribuit la conturarea proiectului. Asta pe de-o parte. Au mai fost însă și alte sugestii, care au venit din partea maestrului Vasile Solomon, care este o mare pesonalitate a Clujului în lumea baletului, unul dintre cei foarte puțini mari pedagogi ai baletului clasic încă în viață. Și s-au născut aceste idei, în urma acestui brainstorming în trei, la care apoi s-au raliat și alții. Suntem o echipă. Fundația Simona Noja a început ca un „one man show” sau, de fapt, o „one woman show”, în 2002, și acum suntem o echipă foarte bine sudată.

 

Echipa a crescut, așadar, s-au alăturat și alții demersului. Proiectul a confirmat și financiar? funcționează? Există interes pentru acest domeniu? Fiindcă să fii artist în România poate să fie greu.

La nivel instituțional lucrurile nu sunt ușoare. Dar nu sunt ușoare nicăieri, nici în Austria. Important este să lucrezi cu niște oameni care se pricep la ceea ce fac. Lucrurile au șanse mari să reușească în momentul în care îi aduni pe cei foarte pricepuți la contabilitate, pe cei mai buni în predarea baletului, când vin foarte buni coregrafi, foarte buni creatori de spectacole. Noi lucrăm cu oameni de o foarte mare calitate profesională și umană, pentru a atinge idealurile fundației. Pentru mine acesta este cel mai mare câștig aici în România. E un singut lucru, un scop fundamental: să creez aici o mișcare, o acțiune în direcția baletului și a coregrafiei de înaltă calitate profesională, care atrage după ea și interesul copiilor, al părinților, al tinerei generații pentru această profesie.

 

Cum arată interesul lor în acest moment?

Eu cred că atunci când se întâmplă o acțiune de calitate, când se naște o școală care cultivă baletul la nivel înalt și cu seriozitate, acestea sunt motive foarte puternice pentru un părinte să sprijine un copil în această direcție. Asta dacă, sigur, dorința copilului este de a se dedica baletului. Și eu ca mamă gândesc în acest fel, dacă copilului meu îi place baletul și își dorește să îl practice, la nivel de hobby sau profesionist. Datoria noastră este de a sprijini copilul pe drumul pe care și-l dorește. Și atunci cu experiența de om adult cauți care sunt alternativele, posibilitățile ideale de a integra copilul în cea mai bună colectivitate posibilă pentru a-și urma drumul. Despre asta e vorba. Noi asta încercăm să facem.

 

Cum vedeți că evoluează lucrurile de la an la an?

Noi suntem abia în al doilea an cu această desfășurare intensă, cu Balet Transilvania, cu Studiourile de Balet, cu colaborarea cu Opera Română, cu Academia de Balet de la Opera din Viena, cu Opera de Stat din Viena, cu școli private, cu profesori din străinătate. Mergem cumva în progresie geometrică. Suntem foarte tineri în acest proiect, însă sunt foarte mulțumită de cum merg lucrurile. Cu conștiința mea profesională, pot să spun că suntem pe drumul cel bun. Lucrurile merg poate mai bine decât mă așteptam. Dacă faci un proiect care funcționează, de la an la an îl extinzi. De exemplu, cursul de măiestrie l-am început anul trecut de una singură pentru că am zis: ok, sunt eu, mă organizez eu, comunic eu cu părinții; eu am fost singura responsabilă de aceste masterclass-uri în 2014. De ce? Am considerat că este o chestiune de responsabilitate, față de copii, față de părinți și față de ceilalți profesori. Nu știam încă cum poate funcționa, cum este dorit la Cluj, cum e acceptat aici. Funcționând foarte bine anul trecut ne-am putut extinde și, în 2015, lângă mine au mai fost cinci profesori. Am mers în front desfășurat și anul viitor vreau să extind programul – cu și mai mulți profesori, cu și mai multe domenii de specialitate. Anul acesta au fost dansul clasic, variațiile clasice, poante, jazz. Anul viitor vreau să ne extindem și pe linie contemporană.

 

 

Vorbeați încă de la spectacol despre legătura baletului clasic cu alte arte, cu alte domenii, despre importanța de a avea acces și la alte lucruri decât la „clasic”. În ce fel gândiți extinderea pe această linie?

Cred că în educația unui viitor balerin profesionist, competitiv la nivel internațional, e necesar un spectru mai larg de educație. Nu ne putem axa strict doar pe dansul clasic. Acesta rămâne în continuare materia principală, punctul central al atenției și aici este, evident, cea mai mare intensitate a materiei. Dar există și alte materii care sunt absolut necesare în pregătire. Cum ar fi jazz-ul, dansul contemporan și, la un moment dat, și alte direcții de dans, de mișcare. Poate să fie vorba de cursuri de pilates, de gyrotonic.

 

În ce măsură se întâmplă asta acum, în școli, la Cluj și internațional?

Este o necesitate acum. Conduc Academia de balet de la Viena de 5 ani și am schimbat foarte mult programa, am introdus materii noi tocmai pentru a veni și a susține, pentru a da fundament solid tipului de educație de care balerinul clasic are nevoie.

 

Cum arată școala de la Cluj?

Liceul de coregrafie are un potențial foarte mare, are infrastructură care funcționează foarte bine, are un sistem de 60 de ani foarte bine pus la punct și are acest sistem de specialitate cu partea de cultură generală. Când intră la Liceul de Coregrafie din Cluj, copilul are șansa să se specializeze în domeniul baletului, dar are și șansa să aibă examenul de maturitate, de balacalaureat. E formula ideală pe care un părinte și-o poate dori pentru copil.

 

Ce lipsește? Ce ar trebui adăugat?

În sistemul de învățământ e nevoie să te actualizezi și la nivel de specialitate. Să faci „update”-uri, ca la computere și la programe. Trebuie să faci actualizări în permanență. Asta încerc și eu să fac. Cu Liceul de Coregrafie am un contact de colaborare, e o închirere de spații pe care o realizăm, dar vrem să facem mai mult, încet-încet. Dacă se dorește, Fundația se poate implica și în a actualiza conținutul învățământului. Eu m-am declarat doritoare în acest sens. Asta dacă se dorește și din partea liceului de Coregrafie. Și se dorește. Și dacă se vrea și din partea inspectoratului. E o rețea mai largă, la nivel instituțional, implicată aici.

 

Ce mai face fundația în timpul anului, în afară de această colaborare și pe lângă masterclass-uri?

Noi suntem foarte tineri în acest nou proiect, dar am făcut demonstrațiile de balet, am deschis studiourile, fundația se ocupă de colaborarea cu Opera. Am propus, prin fundație, un proiect datorită căruia ajung aici trei balerini de la Viena să colaboreze cu Opera Română în proiectul Lacul Lebedelor Shanghai. Dintre cei trei balerini din străinătate unul este chiar român. De asemenea, sprijinim concursuri internaționale.

 

Care sunt ideile noi? Ce plănuiți să mai faceți?
Există ideea de a mă implica într-un proiect nou, care începe să se cristalizeze, cu noul director al Operei Române din Cluj, Florin Estefan. Am și acest proiect de consultanță cu Opera Română în privința baletului, pentru Opera Română din Cluj, care va începe în septembrie.

 

Ce se va întâmpla? Ce vă doriți să iasă din această colaborare?

Ceva bun! Cu siguranță ceva bun. Este vorba despre repertoriu, despre mijlocire de coregrafi, de balerini, de susținere a ideilor pe care Opera și Baletul le au, de producții noi, turnee, contacte cu străinătatea.

 

Vorbiți foarte mult de aceste legături cu lumea internațională. Cât de important este să fii conectat în acest domeniu?

Cred că în ziua de azi cel mai important este să fii conectat. Import este să te conectezi la nivel înalt și la o mișcare internațională, europeană de un anume nivel. A te conecta e una, dar foarte important este să te conectezi la acel nivel benefic pentru întreaga comunitate, pentru institut, pentru fiecare membru al ansamblului.

 

Cât de complicat e asta acum? Pentru un tânăr dansator, să zicem, cât de greu este pentru el să ajungă în afară, să fie văzut în alte părți? Există acum aceste conexiuni?

Da. E importantă această conectare la diverse nivele. E una să conectezi copiii care încept baletul, cei care încep inițierea în dansul clasic, cu altă inițiere din alte țări. Un alt nivel este cel al elevilor și un altul al profesioniștilor. Vorbim de diverse nivele și de legături transversale. De exemplu, demonstrația de balet III și celelate au ca scop exact această conectare și ideea de crearea a punților de legătură. La diverse nivele: între balerinii profesioniști și cei care inițiază, între cei din străinătate și România. În cazul acestor masterclass-uri ceea ce a fost nou la ultima demonstrație a mers foarte bine și feedback-ul a fost pozitiv. Publicul celor trei spectacole de până acum vede o îmbunătățire și reacționează foarte bine. Au văzut evoluții și nu doar individuale, ci și de grup și de ansambluri. Au fost impresionați de introducerea altor tipuri de dans. Toatea astea fac parte din educația unui balerin profesionist în ziua de azi. Trebuie să știi să dansezi la un moment dat și jazz, hip hop, break dance, tot ce înseamnă dans de masă. La un moment dat, un balerin profesionist trebuie să știe să danseze tot. Invers nu merge (râde). Și dacă luăm și reacția rețelelor sociale, să ai pe undeva o atât de mare comunitate, atât de mulți fani e un semn foarte bun.

 

Legătura cu alte tipuri de dans e și o modalitate să ajungi și la alte genuri de public decât la publicul clasic de balet?

Da! Aici e o muncă sistematică în această direcție. Ceea ce îmi doresc cu fiecare eveniment este să ajungem la un public mai numeros, să ridicăm calitatea spectacolului, aș vrea pentru copii ca ei să aibă parte de și mai multe cunoștințe, să aibă parte de conectare la alt nivel, la alte culturi, la alte mentalități. E important pentru copii să facă asta la o vârstă fragedă. Îi influențează. Cu cât cunoști mai devreme toate aceste lucruri cu atât mai mult te ajută ele să îți cunoști propriul drum și propria vocație în viață. În plus, și cunoașterea baletului clasic, în orice formă de intensitate, și ca hobby și la nivel profesionist, îi ajută pe copii să își dezvolte propria personalitate. Eu îi îndemn pe copii să facă balet și dacă nu urmează apoi baletul ca profesie. De ce? Au fost făcute niște studii, în Statele Unite și Elveția, privind inteligența balerinului între 35 și 40 de ani. Și s-a constatat că un balerin la această vârstă face parte ca inteligență din primii 10% oameni, din populație. Pentru mine a fost surpriză. Cunoșteam balerini foarte inteligenți, dar nu am realizat raportul acesta. Și atunci te întrebi – de ce? Baletul îi formează! Baletul înseamnă permanentă disciplinare, e o confruntare cu foarte multe aspecte care sunt importante pentru dezvoltarea personalității. Când vorbim de balet, primul lucru la care toată lumea se gândește este cultura corpului. Da! Absolut! Dar sunt și principiile coordonării – vorbim de multi-tasking, de alte activități, de aptitudini pe care un tânăr din ziua de astăzi trebuie să le aibă. Toate astea se formează prin balet, pentru că ai nevoie să te gândești la propriul corp, să îți coordonezi propriul corp, se leagă spațiul interior de spațiul exterior, sunt toate gândurile și emoțiile care trebuie conectate. Trebuie să și socializezi, trebuie să dansezi în colectivitate, pe o anumită scenă, pe o anumită muzică, cu un anume dirijor, într-un anume ritm și să ai o anumită pasiune emoțională. Toate aceste lucruri formează! Și formează nu doar corpul, ci și spiritul, formează viteza. Formează și caracterul viitorului om rațional. Când copilul cunoaște toate aceste lucruri la o vârstă fragedă are șanse să devină om rațional.

 

 

E greu să fii balerin, să ajungi la nivel de balet profesionist…

Doar cei aleși pot să facă lucrul ăsta.

 

Dar din afară pare o lume frumoasă, probabil orice fetiță își dorește, la un moment dat, să fie balerină. Totuși, câți dintre cei care vin ajung la nivel profesionist?

Poți să iubești doar ceea ce cunoști. Ca atare, trebuie să cunoști baletul, trebuie să știi cum te îmbraci la orele de dans, cum te comporți la orele de dans. De aici se poate naște ceva mai mult decât hobby-ul sau dorința de a merge o dată pe săptămână la ora de balet. Apoi apare spectacolul. Copilul simte magia scenei, simte luminile, simte emoția, simte publicul, începe să cunoască o nouă dimensiune a existenței. Poate să lege propria persoană, propriul univers la ceva. Și acel ceva înseamnă pentru unii copii alegerea unei profesii.

 

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

 

 

Cum arată tânăra generație de artiști? Îi vedeți în România, în Cluj?

Îi văd pe drumul bun. Sunt talente. Talentul își găsește până la urmă oricum drumul. Indiferent de școală, de părinte, de țară. Asta e concepția mea fundamentală. Depinde ce putem să facem noi să îi sprijinim pe acești oameni. Eu veau să sprijin tânăra generație să își găsească drumul. Ei singuri trebuie să ajungă la concluzia privind ceea ce doresc să facă. Datoria mea, așa cum o văd eu, este de a crea aceste șanse ca ei să se conecteze la ce doresc. Să se autocunoască, să vadă direcția în care vor să meargă.

 

Viața de artist: „Cine nu riscă nu bea șampanie”

 

Ce este cel mai dificl și cel mai frumos în viața de balerin?

Depinde. Ce e dificil pentru dumneavoastră poate să fie ușor pentru mine și invers. Pentru copiii, pentru tinerii din ziua de azi, balerini sau nu, cred că cel mai greu e să aleagă, să facă selecția. E acum așa o mare, un ocean de informație… poți să alegi orice, poți să alegi cum vrei, dar trebuie să alegi. Aici intervine de fapt ajutorul adulților, al specialiștilor: în a-i ajuta pe tineri să facă selecția corectă. În timpul meu era cu totul și cu totul alt tip de educație. Noi căutam informația, căutam să aflăm cât mai multă informație, căutam accesul către informație, pe care nu îl aveam. Acum dificultatea este nu să cauți, ci să alegi. Cum îi educi pe copil? Către ce? Datoria noastră, a pedagogilor, a părinților, a educatorilor este de a fi acolo când ei au nevoie de suportul nostru și atât. Să le oferim spectrul opțiunilor, să îi punem în contact cu ele. Poate contribui cu un sfat, cu o sugestie, poate doar trebuie să fii acolo. Acesta este, după mine, rolul educatorului în ziua de azi și nu acela de a-i manipula pe tineri în alegerile pe care le fac. Cred de asemenea că prin exemplul personal putem să construim foarte mult, cred în acest rol de model. Rolul meu a fi un sprijin, a fi un model, a fi poate și o aspirație.

 

Sursa foto: Studiourile de Balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de Balet Simona Noja

 

Ca părinte cum faceți asta? Vedeți baletul ca viitor în familie?

Procedez la fel. La fel văd lucrurile pentru copiii mei și pentru copiii cu care lucrez – cred că ei trebuie să cunoască cât mai multe lucruri, cât mai multe profesii, oameni de bine din toate domeniile, oameni raționali, sensibili, niște oameni care ar putea, prin universul lor, să le facă tinerilor mai ușor accesul către o anumită profesie. Modelul în ziua de azi e foarte important, pentru că îi ajută pe tineri să se identifice cu el până când își găsesc personalitatea lor. Greșeala cea mai mare pe care putem să o facem este aceea de a influența deciziile copiilor. Nu cred că e de bun augur. Mai devreme sau mai târziu copilul trebuie să facă ce își dorește. Sunt multe cazuri – copii care încep o facultate și apoi își dau seama că nu acela e drumul lor. Cu cât mai devreme îți lași copilul să facă ceea ce își dorește, să fie independent și să fie responsabil pentru propriul drum e cu atât mai bine. Normal că trebuie să îl ferești de pericole, de deziluzii, de drame. E normal! Dar există și acolo o linie extrem de delicată între a sprijini, a susține un copil și a manipula dorința lui. E o limită foarte fină.

 

E mai complicat să fii artist în România față de alte locuri?

Probabil că este mai complicat în România, trebie să fii mai rezistent, mai conştient că pericolele sunt mai mari, dar… cine nu riscă nu bea şampanie.

 

Mai mari în ce sens? E vorba de infrastructură, de aspectul financiar?

De toate la un loc. Este mai dificil de a realiza profesia aici decât în străinătate. Pentru că acolo sunt aceste infrastructuri foarte bine puse la punct. Dacă faci parte din Ansamblul de Balet al Operei din Paris, să zicem, ai un anume sistem şi te bazezi pe acest sistem. În România, acest sistem care există în mod normal şi aici poate este mai puţin bine definit. Nu are de-a face cu a fi mai bun sau mai rău. Este mai puţin clar definit. Acolo ai un sistem, ai dimineaţa, ai zilele libere, ai vacanţe, ai spectacole, producţii pe care le ştii cu un an înainte. Aici, la o companie de producţie din România, nu ştii exact. Lipseşte o claritate a ceea ce instituţia doreşte de la tine. Aici graniţele sunt un pic evazive. Când începem? Păi începem cândva. În acelaşi timp este şi o şansă în toată povestea asta, o şansă de a fi capabil să introduci noul în cel mai scurt timp posibil.

 

Uneori poate să iasă bine când improvizezi.

Da, exact! Calitatea e una foarte ridicată. Într-un sistem foarte bine pus la punct şi clarificat nu poţi să vii cu noul atât de uşor. Planul e făcut pe cinci ani. E greu să introduci ceva nou într-un plan pe cinci ani. Într-un sistem cu graniţe evazive, cu mare mişcare şi dinamism poţi implementa o idee nouă, un spectacol nou, artişti noi. E şi benefică treaba asta.

 

Există în Cluj, în România public pentru balet şi pentru artă?

În Cluj, cu atâţia studenţi, există un public extrem de activ şi ahtiat după spectacole.

 

Deci vedeţi tineri la spectacole.

Probabil vedem numai tineri. Majoritatea sunt tineri. Normal că fiecare instituţie are publicul de bază, care îmbătrâneşte în timp. Dar există interes foarte mare din partea tinerilor. Şi există interes din partea acestor instituţii de a oferi acestor tineri exact spectacolele de înaltă calitate artistică, pentru a-l educa, pentru a-l stimula, pentru a face din acest public, care e extrem de tânăr, şi public de bază, care în viitor o să îmbătrânească. Și îți rămâne fidel 50 de ani.

 

 

În pași de dans, în competiția de Capitală Culturală: „Keep the best and leave the rest”

 

Cât de des veniţi la Cluj?

De cinci ori pe an. O dată vin şi stau două luni, cam toată vacanţa. Mă ocup de fundaţie, am familie, am prieteni, dar e extrem de viu colorat timpul petrecut aici.

 

S-a schimbat oraşul în timpul acesta?

S-a schimbat extrem de mult. Nu mai recunosc nimic. Vin de cinci ori pe an şi de fiecare dată e altfel. Totul se schimbă: altă stradă, alţi oameni, alte magazine, alt tip de scris, încă un festival, încă un spectacol.

 

E de bine sau de rău?

Pentru mine e de foarte foarte bine. Ce e acum? Târg de carte, Jazz in the Park.. Bun, mergem! E extrem de activă viaţa în Cluj. Clujul e Capitală Europeană a Tineretului, ceea ce este minunat pentru anul ăsta şi doresc şi sprijin şi mă străduiesc să îl transformăm în Capitală Culturală Europeană în 2021.

 

Ce face un ambasador al Capitalei Culturale?

Punţi de legătură, de comunicare.

 

Ce transmiteţi în afară?

Lucruri care să ne lege la diverse nivele, în diverse direcţii. E benefic deja faptul că aici este o mişcare artistică şi o mişcare culturală extrem de intensă

 

Există această mișcare sau aşa ne place nouă să credem?

Există, există! Şi există mulţi oameni, multe instituţii, extrem de mulţi oameni care se angajează în aceste contacte. Mai e un aspect aici. În momentul în care cineva venit din străinătate e fericit, e mulţumit aici şi descoperă un Cluj cultural din toate punctele de vedere – că e vorba de hotel, că e spectacol, că e contact uman, bibliotecă, revistă – el merge în străinătate şi are un spectru extrem de larg de comunicare. Acelaşi lucru se întâmplă şi când pleacă cineva din Cluj. Punţile de comunicare sunt foarte mari. Depinde de noi să le strângem într-un buchet constructiv şi să înţelegem că depinde de noi să facem acest lucru. De exemplu, la masterclass am avut invitaţi din străinătate – au fost din Japonia, din Italia, oameni care călătoresc în SUA, în Argentina, în China. Ei duc această experienţă şi o împărtăşesc în afară. Este foarte important să realizăm că tot ceea ce facem aici trebuie să aibă un anumit nivel de calitate şi să acţionăm ca o comunitate, pentru că asta se transmite în afară. Deci nu neaparat trebuie căutat în afară contactul cu exteriorul, ci căutat ca noi înşine să ne îmbunătăţim aici activitatea. Și atunci atragem prin această acţiune şi interesul celorlaţi din afară. Şi la un moment dat mergi înainte, lăsând la o parte toate orgoliile astea de instituţie – că tu aparţii de instituţia asta, eu de asta sau eu aparţin de etnia asta, tu de asta… tu eşti în domeniul artelor plastice, eu sunt în domeniul muzicii. Trebuie lăsate la o parte orgoliile instituţionale, etnice, religioase, orgoliile artistice şi să ne strângem forţele. Să zicem: ok, e foarte bine ce faci tu în domeniul tău, ce fac eu în domeniul meu. Hai să facem – domeniul tău şi domeniul meu – ceva împreună.

 

Aţi comunicat Clujul şi până acum. Ce aţi făcut de când aveţi această funcţie onorifică de ambasador?

Din 2012 am fost investită cu această funcţie de ambasador cultural, iar lucrul foarte bun este că mi s-a spus: faci ce consideri tu de cuviinţă că e bine.

 

Şi ce aţi considerat că e bine?

Eu am considerat de cuviinţă să contribui la crearea acestor contacte, între lumea de aici și lumea din exterior. Normal că eu, cunoscând lumea aceasta, mă axez pe zona baletului; lumea baletului e un punct central. Dar următorul proiect e şi la nivel interdisciplinar. Am făcut acțiuni pentru balet aici, dar și pentru a cultiva baletul în străinătate, am început colaborarea cu Opera Română, cu Liceul de Coregrafie, avem contacte la nivel de scenografie, de muzică, au fost multe contacte care s-au creat. Rezultatul nu se vede imediat, e de lungă bătaie.

 

Nu făceaţi oricum aceste acțiuni? Și fără Capitala Culturală…

Capitala Cuulturală a venit oarecum ca o întâmpinare a nevoilor mele. E una când fac acţiuni de capul meu, de care nu ştie nimeni sau de care ştiu 200 de oameni, şi e altceva când această acţiune are o foarte mare deschidere. La masterclass-ul din acest an au fost copii din Iaşi, Bucureşti, Reghin, din Satu-Mare; dintr-o dată se deschide publicul, nu mai e cel strict local. Şi prin acest proiect cu Shanghai-ul vom face la fel.

 

Şi un proiect interdisciplinar?

Există. Am pus bazele lui. E vorba și despre crearea acestei noi producţii, Dama cu Camelii. Sunt multe idei de colaborare şi cu Filarmonica, planuri de a veni muzicieni de la Viena aici la Cluj, există idei şi la nivel de arte plastice. Sunt mai multe lucruri pornite, dar doresc ca ele să se mai concretizeze un pic, înainte de a vorbi mai mult despre ele.

 

Ce îi lipseşte Clujului ca să fie Capitală Culturală? Are şanse reale la acest titlu?

Absolut! Şi nici nu ştiu dacă ne lipseşte ceva. Nu ne lipseşte nimic pentru a face acest lucru. Important este de a ne aduna forţele şi de a avea curaj. Keep the best and leave the rest!

 

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

 

Vorbeați despre oameni și despre talente la Cluj. Cum considerați că stăm cu infrastuctura de cultură? Avem multe lipsuri, de la spaţii de expoziţii la săli de spectacole. Și mai e acest proiect de Centru Cultural Transilvania pe care ni-l dorim, dar pe care tot nu îl avem.

Cred că există în Cluj foarte mult. Trebuie să clădim pe ce avem. Asta e şi o viziune existenţială: de a clădi pe ce ai, nu de a căuta tot timpul ce nu ai. Mie îmi e mai uşor să fiu optimistă. Pentru că nu trăiesc zilnic aici, pentru că nu mă confrunt zilnic cu aceste probleme, pentru mine e uşor să fiu generoasă şi optimistă. Eu am în personalitatea mea o combinaţie de aptitudini care mă ajută să supravieţuiesc oricărei situaţii. În momentul în care e ceva de făcut şi trebuie făcut, eu nu am nicio problemă să îmi pun toată energia, toate cunoştinţele şi toată capacitatea mea de muncă, timp şi energie în scopul realizării acestui lucru. Nu am nicio problemă să conduc singură o maşină când trebuie să călătorim undeva, nicio problemă să predau orice stil de dans, să lucrez cu orice tip de copil. Eu mă pot adapta la orice situaţie. Ce fac eu în Cluj e onorific, nu aştept nicio răsplată pentru această muncă. Normal că îţi place când auzi: asta a ieşit foarte bine. Dar nu aştept recompensă materială. Şi atunci am această libertate de mişcare. Nu sunt condiţionată de un anumit buget, de anumite condiţii materiale, pentru că eu lucrez singură. Dacă nu am sală, îmi creez sala, nu am muzică – îmi creez muzica, nu am profesor – predau eu. Sunt un om care se adaptează extrem de rapid oricărei situaţii şi am o experienţă care îmi permite lucrul ăsta. Şi am şi norocul de a nu fi dependentă de partea materială şi atunci am toată libertatea de mişcare şi de gândire. Ceea ce e o situaţie ideală. Or, eu nu pot să transfer această situaţie a mea privilegiată către toată lumea.

Ca observator al acestui proces de pregătire de oraș-candidat: ce putem face să fie mai bine?

Eu nu îmi pun problema ce ar putea să facă alţii mai bine, eu încerc să văd ce pot eu să fac mai bine. Ce pot alţii ştiu alţii. Dar ce pot să transmit ca mesaj pentru noi, ca şi comunitate: trebuie să ne unim forţele, să ne asumăm responsabiltatea fiecărei acţiuni, să căutăm o moralitate a acţiunilor noastre.

 

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

Sursa foto: Studiourile de balet Simona Noja

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.
  • Articole similare