Semnificația "tăblițelor" de la Tărtăria. Muzeul de Istorie din Cluj deține cele mai vechi scrieri din istoria civilizației

Mulți au auzit de „tăblițele de la Tărtăria” – trei bucăți ceramice pe care sunt punctate simboluri despre care cercetătorii și-au bătut capul decenii în șir ca să le descifreze și despre care se spune că ar conține cel mai vechi set de simboluri gravate de pe planetă – sunt datate înaintea scrierilor sumeriene, despre care e stabilit că ar fi primul alfabet al unei civilizații. Cercetătorul Gheorghe Lazarovici, cel mai avizat specialist în materie, crede că are o explicație pentru aceste simboluri.

în imagine Nicolae Vlassa deasupra tăblițelor de la Tărtăria

La cei 74 de ani ai săi, Gheorghe Lazarovici e salutat cu respect la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj, unde i se spune „boss-ul”. După Nicolae Vlassa, cel care a descoperit tăblițele de la Tărtăria și care a decedat între timp, e cel mai priceput în această problematică a însemnătății celor trei bucăți de argilă.

De ce sunt importante „tăblițele de la Tărtăria”: sunt considerate în acest moment cel mai de preț exponat al Muzeului de Istorie a Transilvaniei – „exponat” fiind însă un termen impropriu, având în vedere că toate obiectele din inventarul muzeului zac în depozit de ani de zile, așteptând data stelară când acesta va fi redeschis vizitatorilor. Nu toate exponatele au însă această soartă: tăblițele de la Tărtăria au un regim special. Nu sunt uitate în depozitul comun al muzeului, ci se află în evidența unei muzeografe, care e singura ce-i cunoaște locul de depozitare: pierderea sau furtul lor ar fi o pierdere inestimabilă, pentru că sunt considerate cea mai veche scriere din zona danubiană și, până acum zece ani, cea mai veche scriere de pe planetă, fiind datate în perioada 3.600 înaintea erei noastre, cu un mileniu înaintea scrierilor sumeriene.

În sala de lectură „Constantin Daicoviciu” a Muzeului de Istorie a Transilvaniei, pe canapeaua vișinie, Lazarovici reia povestea tăblițelor de la Tărtăria, pe care la o jumătate de secol de la descoperire o știe pe de rost.

Începe cu compoziția: sunt din gresie, nu din argilă cum ar fi fost firesc, datorită compoziției, unde liantul a fost varul nestins. Când au vrut să facă copii după aceste tăblițe, folosind silicon cauciucat, cercetătorii au desprins o mică bucată din piesa centrală a ansamblului de tăblițe, sub care aceștia au putut observa un fir de iarbă – un bun capăt de fir pentru datarea mai exactă a acestor tăblițe, știut fiind faptul că în jurul acestora s-a născut controversa că acestea ar fi fost pur și simplu confecționate de descoperitor, Nicolae Vlassa, nicidecum să fi fost descoperite în situl arheologic de la Tărtărești – în contextul în care Vlassa a făcut o altă descoperire, celebra „talpă de OZN” dintr-un compus de aluminiu, despre care spune că e veche de mii de ani și despre care detractorii săi spuneau că, de fapt, e dintele unui excavator.

Foarte apropiat de cercetătorul Vlassa, Lazarovici demite această ipoteză: „de-a lungul vremii s-a lansat ipoteza că sunt falsuri și au fost făcute de Nicolae Vlassa. Neoliticul din zona noastră era datat la 3.100 îen. Vlassa a găsit un import din perioada următoare. Înainte de scrierea cuneiformă din Irak se scria că aceste tăblițe sunt un jalon de cronologie absolută. Între Egipt și civilizația sumeriană erau importuri, documente de cronologie și un calendar de cronologie relativă pe baza regilor, domnitorilor etc cu câteva erori. Dar atunci au apărut și metodele de datare cu carbon și diferențele erau de peste 1.000 de ani. Tăblițele de la Tărtăria foarte puțini arheologi le-au văzut, de aceea am decis să le arătăm. Acum vin foarte mulți și vor să le ia în mâini și am decis că doar noi le manipulăm. Mai mult din străinătate le-au văzut, cei mai mulți după moartea lui Vlassa. Și ca să dispară această suspiciune, am decis să vadă specialiștii să le vadă”.

Aceasta e una dintre marile probleme a acestor tăblițe: imposibilitatea datării cu exactitate. Soluția datării cu carbon nu e fezabilă din cauza unui tratament la care au fost supuse la muzeu, unde pentru a fi curățat stratul superior au fost vârâte în acid iar apoi au fost acoperite, cu o pensulă, cu un strat de lac care să le mărească rezistența. În plus datările sunt costisitoare, pot fi făcute doar în străinătate iar deplasarea tăblițelor, care fac parte din tezaurul național, e complicată: „costă 480 euro proba, dar dacă e contaminată cu lac nu știm dacă e posibil; cu termoluminiscență ar mai fi o variantă, dar nu prea avem la noi. Dacă erau arse, când se ard siliciul înregistrează radiațiile gamma și pe măsură ce le înregistreasză, când e băgat și excitat dă drumul la radiații, se vede și se calculează vechimea, dar e eroarea destul de mare. Dar ar putea stabili dacă au fost acum 50 de ani sau acum 3000 de ani. În plus trebuie scoase din țară doar cu semnătura primului ministru. Ar trebui plătită și asigurarea, care e foarte mare. Transportul trebuie însoțit de ofițeri, sunt anumite condiții. E atât de complicată treaba asta, și de ce? De ce să răspund unor astfel de acuzații?”.

Lazarovici explică modul în care au fost găsite cele trei tăblițe: „Ele au fost găsite în groapa asta cu un schelet, inventarul unei femei care a fost descarnat. Vlassa a văzut scheletul, unele oase erau mai albe, altele mai roșii, iar cele albe aveau niște găuri, și concluzia a fost că trebuie să aoarțină unui vrăjitor ars pe rug. Am dus oasele la o antropoloagă la Iași, care le-a studiat și a spus că nu e bărbat ci femeie, avea 55 de ani, a suferit o boală de oase de tânără copilă, tuberculoză osoasă. 2-3 vertebre s-au tasat și erau trapezoidale. Am găsit niște găuri în oase, am mers la institutul de aici de pe Pasteur unde cuscrul meu era radiolog. Mi-a spus că e tip clasic de osteomelită gomoasă, unde nu știm care e cauza dar face găuri în oase. Deci aveam dovada că era și șchioapă. În preistorie șchiopii și nevăzătorii aveau privilegii în comunitate, probabil această femeie se bucura de o inteligență deosebită, pentru că este inițiată de cineva după datele de radiocarbon pe care le avem, pe oasele dintr-o groapă vecină”. În groapă, alături de cele trei plăcuțe, au fost găsite și mai multe statuete.

„Au fost declarate ca scriere, după ce le-am analizat desen cu desen, piesă cu piesă, am constatat că e un mijloc de comunicare. Dar comunicarea e de mai multe feluri: prin semne, cu mâinile, cu fața și ochii, al doilea e prin simboluri, culoare sau desenarea unor obiecte când simbolul ajunge să fie cunoscut nu mai e nevoie să desenezi de exemplu șarpele cu cap, coadă, decor, limbă. Atunci scriau pe scrieri rupestre, în peșteri, pe vase și pe asemenea tăblițe, dar scrierile au apărut doar în imperii, nu peste tot în lume, pentru că aveau nevoie de socoteli, a apărut în Egipt, în Sumer. Acea civilizație protosumeriană era 3000-2500 îen când apar tăblițe doar cu semne. În faze mai târzii semnele sunt standardizate și încep să apară socoteli, numere. Mai târziu se scriu imnuri pe ele, cum e imnul lui Ghilgameș”.

Lazarovici ia una dintre piese și o așază în mâna stângă, între degetul mare și arătător: „Această una tăbliță stă foarte bine în mâna stângă; are o curbură, în dreapta nu se așează în mână. Dacă tăblița era pusă în mână femeia era, spunem noi, o preoteasă. Am mai observat că celelalte două tăblițe aveau niște găuri. Dacă se pun în șnur cele două orificii, o parte e acoperită. Și atunci am ajuns la concluzia că celelalte două erau purtate la gât și ceremonialul era în mână”.

Iată și explicația lui Lazarovici despre simbolurile care le-au dat bătăi de cap cercetătorilor timp de decenii și pe tema cărora s-au scris teze de doctorat și teme de cercetare:
Pe o tăbliță e o figură umană, un brad și o capră cu cinci picioare, deasupra sunt mai multe coarne. Omul pare să aibă trei picioare și atunci diverși care au studiat au spus că e o scenă de vânătoare și un vânător încearcă să se apropie. Dar când am făcut amprentele cu plastilină am stabilit că poziția figurii e un pic șezândă și al treilea picior era un toiag, dar toiag e simbolul păstorului. El pare să șadă, pare să fie un tron, un scaun. Dacă preotul stă pe scaun, ține toiagul în mână și în față e turma, interpretarea pe care am dat-o noi era că <eu sunt păstorul vostru>.
Întrebarea la tăblița rotundă e  de ce semnele sunt ascunse. Ea e împărțită în patru: lumea de sus și lumea terestră. În cer e soarele. „D”-ul și un tron dublu, cu picioare în sus și în jos. Dacă sus e D, plus soarele sus, cine mai are în cer tron? Luna. Deci D-ul reprezenta luna. De aici am  început să studiem liniile: sunt 6 – 5 linii cu una care le taie. 6 zile tăiate în 2 sunt 12 zile. Prima linie e un D care are tăiat sfertul de jos. A doua e un „D” mare, pe urmă un „D” spre „O” și apoi aproape un „O” mic de tot.
Mi-au trebuit 6 ani ca să ajung la concluzia că ce îi interesa pe acești oameni era luna și calendarul lunar, dar de ce? Ca să țină cont de ciclul femeilor, îi interesa înmulțirea.
Ce era primul D? Primele 3 zile e ciclul femeii, era interzisă împreunarea, după care sunt 6 zile în care femeia nu e productivă. Apoi linia tăiată sunt următoarele 6 zile, cele de deasupra, în care e fertilă.  Atunci trage linia în jos până aproape la D-ul cel mai mare, când fertilitatea începe să scadă. Preoteasa memorase aceste date și le-a notat pe tăblițe. Preoteasa era una dintre cele care știa cum să le învețe pe fete să țină ciclul, să calculeze când să facă copii.

Ne-am lămurit cu partea de sus, dar ce era jos?

Jos era un arc cu două săgeți. Era cel care trimite mesaje. Săgețile sunt îndreptate dincoace. Mai e un semn jos pe care nu-l prea înțelegem, dar e o linie mai mare și una dedesubt, deci s-ar putea să reprezinte pământul, sus cerul iar jos – lumea morților.
Dincoace observăm un altar cu niște linii tremurate. Pe altarele grecești erau aceste picioare în formă de „X”, altarul pe care se aduceau jertfele. Și acolo mai e o figură și mai stilizată, un altar, un fel de figură umană care ține în partea de dincolo un punct mai mare și o curbă și un punct. Cele două puncte mai mari și cel mic ar simboliza soarele și luna. Deci jertfele sunt adresate soarelui și lunii. Asta e interpretarea noastră: tăblițele sunt o scriere religioasă, ca preoteasa să memoreze ce are de făcut, când se aduc ritualuri, toate legate de fertilitate”.
A treia tăbliță e împărțită în trei sectoare. Sunt două semne mici. Când le-am mărit au apărut un fel de bucranii, ca un cap de taur cu două coarne. Dar coarnele nu erau redate, ci un triunghi cu niște puncte. Lângă el sunt trei semne care arată semiluna. Sub ea sunt două rândri de plante: trei luni de germinare, 3 luni în care crește și apoi sunt bune. Preoteasa trebuia să știe să le dea sfaturi când să pună plantele la germinat, în pământ, și când e vremea de recoltat.
Dedesubt e și o cupă, apoi un semn mai deosebit, octogonul, crucea și crucea sfântului andrei. Dar acesta e de fapt un simbol, omul universal, care invocă, primește învățătura divină, omul echilibrat, perfecțiunea. Nu reprezintă un om ci perfecțiunea umană.

Un cap de taur lângă, deasupra cupa și deasupra ei mulți au zis că e un cap tăiat. Eu am zis că e cupa cu care se pune sângele pe altar când e jertfit animalul.
Interpretarea noastră: capul de taur reprezintă elementul important al turmei. În satul meu, prin anii 56-58, când s-a tăiat taurul comunal, toată lumea a mers în straie de sărbătoare. Era legat cu lanțuri groase de un lemn, urma să fie sacrificat. Obiceiul era să fie lovit în frunte, să amețească, să pice. I-au legat un tricolor între coarne și trebuia să lovească deasupra, dar ei au dat în zona din mijloc. Taurul are cea mai groasă piele în dreptul ochilor. Trebuia lovit înpartea de sus, unde e mai slab. Acolo am văzut cum după primele lovituri nu avea nimic. Așa că am ajuns la concluzia că nu e o scriere propriu-zisă, ci sacră, cu simboluri, în care sunt marcate ritualuri care trebuie îndeplinite: un element secret care o privea doar pe ea, privind înmulțirea, restul – jertfele care trebuie aduse. Aceste lucruri nu le descoperi într-o viață de om, erau cunoștințe transmise din generație în generație. Sensul era că era o scriere sacră, pe care doar inițiații o au”.

Lui Lazarovici i-au trebuit 15 ani ca să ajungă la această concluzie, după alți 30 în care „nu m-am apropiat de  tăblițe”, după cum spune el însuși, din respect față de mentorul său, Nicolae Vlassa.

Istoria „tăblițelor de la Tărtăria”:

Cele trei tăblițe au fost găsite de arheologul Nicolae Vlassa de la muzeul din Cluj, într-un sit arheologic din localitatea Tărtăria, județul Alba. Tăblițele nu au fost datate cu carbon din cauza procesului la care au fost supuse pentru a le mări rezistența, dar cercetătorii au datat oasele femeii ce le purta, numită „milady Tărtăria”, în ideea că ar trebui să provină din aceeași perioadă de timp. Concluzia – oasele datează din anii 5.370-5.140 înaintea erei noastre, mult înainte de cele mai vechi scrieri descoperite până la acea vreme.
Multă vreme specialiștii au considerat scrijeliturile de pe cele trei tăblițe ca fiind o formă primitivă de scriere – dar însemnătatea acestor simboluri nu a fost niciodată clarificată. „Dar tabletele par de multe ori a fi teste Rorschach, unde oamenii își proiectează pe aceste planșe ceea ce au deja în cap”, spune unul dintre specialiștii care au cercetat aceste tăblițe, istoricul italian Marco Merlini. Spre exemplu unii cercetători au concluzionat, bazându-se pe datarea cu carbon a oaselor mylady Tărtăria, că tăblițele reprezintă zeii Ur și Enki din mitologia sumeriană, cu 1.000 de ani înainte de cele mai vechi scrieri cuneiforme sumeriene.

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.