Închide

Secretul mobilității via parlamentarii europeni: un centru al orașului închis mașinilor

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - apr. 05, 2016 1 766

Clujul și-a prezentat planurile privind mobilitatea durabilă pe următorii 30 de ani președintelui Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, Michael Cramer și câtorva alți membri, prezenți săptămâna trecută în Cluj-Napoca. Potrivit șeful de echipă Mihai Grecu, orașul trebuie să-și rezolve mai întâi problemele de trafic, un flux de 160.000 de mașini zilnic, foarte mare, față de Capitală unde cifra este de peste 200.000 de mașini. Cu toate acestea, euparlamentarii au subliniat că proiectele din Planul de Mobilitate al orașului trebuie dublate de politica unui centru al orașului închis mașinilor, aplicată cu succes în Berlin sau Viena în urmă cu 30-40 de ani.

Viitorul transportului din Cluj: tramvaiul, coloana vertebrală a orașului, centură prin Făget și o nouă strategie de parcare

Orașul și-a prezentat strategia la capitolul mobilitate urbană în fața câtorva dintre oficialii Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, printre care și președintele acesteia, Michael Cramer. Cu mențiunea că este vorba despre singurul document de planificare de acest fel gata pe Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Planul de mobilitate este în prezent în faza de consultare publică pe site-ul primăriei, urmând să fie supus atenției Consiliul Local pentru a fi asumat la nivel local. De altfel, existența PMUD condiționează și finanțarea proiectelor de transport urban în cadrul Programului Operațional pentru Dezvoltare Regională 2014 – 2020, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale a comandat planuri de mobilitate pentru toți cei 7 poli de creștere din România, plus București-Ilfov printre care și municipiul Cluj-Napoca.

Un inel nou de tramvai prin centru, o prelungire a șinelor din Bucium spre Florești, amenajarea centurii Făget-Someșeni, reformarea sistemului de parcare din centrul orașului (prin interzicerea în primă fază a abomentelor de parcare, cu excepția celor pentru riverani) concomitent cu amenjarea a patru zone de Park&Ride (unde să-ți lași mașina și să mergi cu transportul în comun prin oraș), a trei parkinguri în zona centrală plus a încă 20 de parcări în cartiere, dar și prelungirea rețelei de troleibuze fie în cartierului Zorilor sau pe strada Mehedinți sau spre aeroport, plus o rețea de coridoare pietonale. Acestea sunt câteva din măsurile pe termen scurt și mediu – din 2016 până în 2030 – pentru a îmbunătăți considerabil circulația din oraș și cele 18 comune care compun asumata zonă metropolitană clujeană, măsuri pe care le-au sintetizat experții care au lucrat la Planul de Mobilitate pentru polul de creștere Cluj-Napoca .

„De ce un plan de mobilitate cu așa multe proiecte de construire de drumuri, o să ne întrebați. Pentru că până nu rezolvăm problemele de trafic de tranzit nu vom putea degreva orașul de mașini. Avem în Cluj-Napoca un fluz zilnic de 160.000 de mașini, foarte aproape de datele din Capitală, unde vorbim de două sute și ceva de mașini zilnic. Pe lângă centura metropolitană pentru care sunt estimați a fi necesari 200 de milioane de euro, noi am prevăzut și o rețea de coridoare pietonale, dar și o politică de extindere a liniilor de tramvai și troleibuz care să încurajeze oamenii să folosească transportul în comun”, a subliniat Mihai Grecu, șeful echipei de la PMUD Cluj-Napoca. Acesta a adăugat că Planul de Mobilitate are, în plus, o componentă de marketing destinată popularizării transportului în comun și creșterii atractivității acestuia pentru tânără generație.

IMG_1792

Michael Cramer a ținut să menționeze că Clujul este pe drumul bun, însă a menționat că discuțiile care se poartă la nivelul european privind politica de reducere a numărul de mașini vs construcția de drumuri toate au în centru ideea unor centre ale orașelor închise mașinilor. Acum 40 de ani, potrivit oficialului din Comisia de Transporturi a Parlamentului European, în Berlin, de unde și el vine, primarul orașului și-a asumat că mașinile omoară orașul și, în consecință, a impus măsuri pro trafic pietonal sau cu bicicleta. „La Viena când s-a închis centrul orașului acum 40 de ani a fost o discuție fierbinte și foarte contestată, dar astăzi funcționează”, a adăugat oficialul. Acesta a mai precizat că direcția de dezvoltare a transportului în comun, mai ales planurile de a extinde linia de tramvai, arată o direcție bună a orașului de a lupta cu traficul auto, pe care foarte multe țări europene o duc.

Comisia de Transporturi a Parlamentului European a vizitat Clujul. “Pac-pac”, orașul visează deja că are centură metropolitană

Președintele Comisiei de Transporturi, Michael Cramer, dar și câțiva din cei 49 de membri ai acestei comisii, printre care Wim van de Camp, Marian-Jean Marinescu sau Isabella de Monte au fost prezenți săptămâna trecută în Cluj-Napoca. Aceștia au participat la o sesiune de prezentări ale planurilor orașului la capitolul mobilitate organizate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest care a avut loc la primărie. După eveniment, primarul Emil Boc și membrii Comisiei de Transporturi au luat-o la pas prin Cluj-Napoca, ca aceștia din urmă să vadă proiecte făcute cu bani românești (Cluj Arena și Polivalenta) și cu bani europeni (străzile orașului comoară, parcul central și sistemul de bike-sharing, dar și cel de tiketing).

Clujul nu are un plan de închidere a centrului orșului pentru mașini ci doar o mini-intervenție de a pietonaliza latura de vest a Pieții Unirii. Lucrare deja licitată și adjudecată către Antrepriza de Reparații și Lucrări din grupul Strabag (contract semnat în 5 februarie) la 7,9 milioane lei, dar pentru care încă nu a demarat șantierul. Lunile următoare, urmează Zilele Orașului dar și Festivalul de Film, ambele evenimente având extensii în Piața Unirii, posibil acesta fiind și motivul pentru care, deocamdată, șantierul nu demarează.

Șantier nou în centrul Clujului. O bucată din Piața Unirii devine pietonală anul acesta. Cum va arăta

 

 

 

 

  • Un comentariu

    1. Ma scuzati ca ma bag si eu in seama, dar cine e Mihaita Grecu asta si ce vrea el de la viata ? Sau poate, din nou, „giurnalistu’ ” da dovada ca e cu adevarat „giurnalist ” ! Ia mai lasati biroul si dati o tura prin oras, luati de rasfoiti ceva statistici, eventual cineva sa va spuna care e raportul intre suprafata Clujului si a Bucurestiului ( idem pentru populatie si masini in circulatie ), lasati la o parte greseala din text {Avem în Cluj-Napoca un fluz zilnic de 160.000 de mașini, foarte aproape de datele din Capitală, unde vorbim de două sute și ceva de mașini zilnic – daca ati vazut greseala flagranta !? } si apoi lasati pe cineva sa judece ENORMITATEA – 160.000 masini (Cluj ) – 200.000 ( Bucuresti )! Voi nu mai stiti de gluma ? Caci numai o gluma PROASTA poate sa debiteze o asemenea gogomanie. Dar am ras tare si chiar as dori sa-l vad pe acest as al stand-up comedy-ului ( mihaita grecu ) daca el a debitat asa ceva. Altfel , cu asa „specialisti „, alataieri era sa avem monorail pe sub Somes intre Belvedere si Feleacu ) si poimanine vom calatorii pe linia 30 cu farfurii zburatoare, neaparat electrice facute in Karghistan adaptabile la „tunelul ” de sub Canalul Morii ! Mah leshi… ? Tiroliana e VIITORUL ! pam, pam.
      Despre Park&Ride ( in Cluj ? ) cu alta ocazie.

    Scrie un comentariu