Se mai face o licitație pentru cumpărarea de autobuze electrice. Prima s-a anulat
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 30, 2016 0 1037
O singură ofertă a primit primăria la licitația lansată în 6 mai pe proiectul cu fonduri elvețiene derulat de primăriei. Aceasta a venit de la asocierea Astra Bus-Astra Vagoane Călători Arad și, în urma evaluării, a fost declarată ca neconformă iar în 28 iulie licitația a fost anulată.
Potrivit reprezentanților primăriei, procedura de licitație se va relua. Clujul urma să fie primul oraș din țară care să aibă propriile autobuze electrice în circulație, după cum declarau oficialii Companiei Locale de Transport.
Administrația a optat la licitația lansată în luna mai 2016 pentru o procedură electronică. La aceasta s-au înscris mai multe firme – Anadolu Automobil Rom, Astra Vagoane Călători, Revocim Oil, Solaris Bus&Coach – însă doar una singură a depus și ofertă, Astra Vagoane Călători în asociere cu Astra Bus.
Primăria a scos la licitație un acord cadru pe 3 ani pentru cumpărarea unui număr maxim de 30 de autobuze electrice estimate la peste 71 de milioane lei. Cantitatea acordului cadru era de 1 bucată iar cea maximă de 30 de bucăți. Contractele subsecvente urmau să fie atribuite anual, valoarea celui mai mare contract subsecvent fiind de peste 23,7 milioane lei, echivalentul a zece bucăți autobuze electrice. Prețul cuprindea și instruirea personalului Companiei Locale de Transport pentru a folosi noua tehnologie eco.
Cine vrea să aducă autobuze electrice în Cluj
Se pregătește era eco în transportul public cu licitație pentru cumpărarea de autobuze electrice
Vin banii elvețieni și pentru autobuzele electrice. Din păcate noua tehnologie nu va ieftini biletele de călătorie
Ce se întâmplă cu ecoautobuzele? Speranțe la licitație în vară
Fiind vorba despre o licitație electronică, pe SEAP, în secțiunea participare s-au încris firmele: Anadolu Automobil Rom, Astra Vagoane Călători, Revocim Oil, Solaris Bus&Coach. În secțiunea evaluare, în termenul limită, s-a înscris doar oferta asocierii Astra Vagoane Călători cu Astra Bus care au depus și la primărie o scrisoare de garanție bancară pentru licitație.
Ctiteriul de evaluare a ofertelor stabilit în caietul de sarcini viza cea mai avantajoasă din punct de vedere economic în funcție de câteva condiții: prețul ofertei (40 puncte), perioada de garanție (14 puncte), raportul masă utilă/masă totală (12 puncte), capacitatea de transport calculată la 8 călători/mp (12 puncte), consum specific de energie electrică (12 puncte), durata de viață a bateriei (10 puncte). În prezent, comisia de licitația analizează oferta.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Daniel David: Avem trei Românii, cea tradițională, a bunicilor noștri, care nu se tem de instituții euroatlantice doar că nu le înțeleg, cea „anti-sistem”, a românilor care nu mai cred în instituțiile statului și care vor să le dea foc, dar și o Românie modernă a celor care cred în instituții și caută soluții
ian. 26, 2025 0
-
VIDEO Construcții Erbașu a început lucrările pe sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania (A3), cunoscut și ca lotul „Bechtel”
ian. 26, 2025 0