Închide

Scriitorul care a încercat să se sinucidă de șapte ori. Liviu Ioan Stoiciu: „Oameni buni, când nu mai puteți, puneți mâna și scrieți orice!”

CulturăRecomandarea redacțieiTop News by Oana Ometa - iun. 07, 2018 0 333

A încercat să se sinucidă de șapte ori și tot de șapte ori a fost salvat. „N-a fost să fie”, spune scriitorul Liviu Ioan Stoiciu, care recunoaște că îi invidiază oarecum pe cei care au murit de tineri, pentru că „poezia lor rămâne mereu tânără”.

Recent, Liviu Ioan Stoiciu a câștigat Marele Premiu FestLit Cluj 2018, pentru cartea „Efecte 2.0”, iar cu această ocazie a anunțat că intenționează să se retragă din viața publică. O sinucidere simbolică, mărturisește el, penru că de renunțat la scris oricum nu ar putea renunța. E singurul lucru care îl poate salva. „Trebuie să te eliberezi de un rău pe care îl ai în tine. Dacă scrii, te salvezi!”, spune scriitorul îndemnându-i pe toți cei care suferă de depresie să țină un jurnal.

Liviu Ioan Stoiciu a debutat în 1967, cu versuri în pagina literară a ziarului regiunii Bacău, Steagul Roșu. În 1974 este prezentat ca poet în revista Familia de Ștefan Augustin Doinaș: „Liviu Ioan Stoiciu – Realul, ca plasmă poetică”. După Revoluţie, a susţinut numeroase rubrici tematice în presa scrisă, a publicat eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. A publicat numeroase volume de versuri, romane, dar și memorialistică.

Într-un interviu acordat actualdecluj.ro, Liviu Ioan Stoiciu a vorbit despre depresie, boala cruntă care macină societatea zilelor noastre, și cu care care se luptă de la 23  de ani. A vorbit, de asmenea, despre literatura în mediul online, dar și despre cât contează un Like pentru un autor.

Reporter: Ați anunțat public că vă retrageți și că nu veți mai publica. De altfel, mai pe scurt ați spus că vă veți „sinucide”. De ce vreți să vă sinucideți?

Liviu Ioan Stoiciu: Probabil că sunt depresiv, încă nu m-am dus la medicul psihiatru. La 68 de ani încă nu m-am dus la medicul psihiatru. Sunt convins că dacă m-aș duce m-ar interna. La 23 de ani am avut șapte tentative de sinucidere, din motive de ratare. După ce s-a terminat anul 1973 am găsit o soluție să ies din starea de final. Am definitivat prima mea carte de versuri, care mi-a adus o anumită satisfacție. Astăzi tinerii debutează la 18-19 ani. Atunci erau alte vremuri și un debut la o vârstă crudă era exclus. Mare brânză nu am făcut cu acea carte. A rămas în sertar până  astăzi. Eu fac parte dintre cei care au adus în poezie prozaismul. E un discurs pe care îl putem pune și în proză. Dar nu e proză, e poezie. După ce am definitivat acea carte, care mi-a încheiat capitolul sinuciderii, am așteptat șase ani ca să pot să debutez cu o carte și am avut șansa să fie premiată, La fanion, în 1980. Și de aici înainte mi s-a schimbat destinul.

Rep. În ce sens vi s-a schimbat destinul?

L.I.S: Am trăit într-o boemă foarte dură. Nu lipsea băutura, nu lipseau femeile, nu lipsea tutunul. Exageram, pentru că am o fire extremistă. Mergeam la extrem. Fumam trei pachete de țigări, aveam mai multe femei în același timp. La asta mă refer. O boemă la care i-am pus punct în 1975, când mi s-a născut copilul. Acum, copilul are 42 de ani. De 42 de ani nu mai beau, nu mai fumez și femeile s-au mai rărit. Povestea sinuciderii a revenit în anii 2000, după ce băiatul meu s-a desprins de casă, nu am mai avut obligații față de nimeni și dintr-o dată m-am trezit în aer, în mod surprinzător. Depresia revine din șapte în șapte ani, e o ciclicitate foarte ciudată… Am avut, din anul 2000, șapte ani în care mă gândeam în fiecare zi la sinucidere. Am avut șapte salvatori. Numai că s-a schimbat situația. Dacă la 23 de ani eu îmi puneam în scenă sinuciderea, din anul 2000 fiind la o vârstă și înțelegând altfel lumea am spus: „Doamne, dă-mi un semn. Cum s-o fac”… și am tot așteptat și au trecut șapte ani.  M-am chinuit șapte ani groaznic, am trăit ca un câine în mine însumi. Am observat un lucru foarte interesant. Atunci când intru în acești șapte ani, calitatea scrisului e foarte slabă. Nu are valoare. În mod ciudat. Ca o curiozitate, scade calitatea scrisului și atunci când ești îndrăgostit. Îi invidiez pe scriitorii care au murit tineri, pentru că poezia lor rămâne mereu tânără și sunt percepuți ca spirite tinere.

Rep. Acum sunteți în cei șapte ani de depresie sau în cei șapte fericiți?

L.I.S: Nu fericiți. Sunt ani în care mă eliberez de presiunea formidabilă de a mă gândi în fiecare zi la sinucidere. Eu m-am salvat prin scris. Sunt într-o situație foarte periculoasă în acest moment pentru că nu mai știu ce să fac mai departe cu mine dacă nu mai scriu. Deocamdată am anunțat că nu mai public nicio carte.

Rep. Dar de scris, veți continua să scrieți?

L.I.S: Scriu, pentru că asta mă eliberează. Cărțile nu aveau nicio importanță. Trebuie să te eliberezi de un rău pe care îl ai în tine. Dacă scrii, te salvezi.

Rep.  Cartea Efecte 2.0 a fost premiată în cadrul FestList 2018. Observ că în poeziile publicate apare din nou tema sinuciderii. De altfel, multe dintre acestea fac trimitere către Dumnezeu.

L.I.S:Către Dumnezeu, da. Multe poeme sunt legate de sinucidere. Se pare că nu o să scap de acest gând. De obsesia sinuciderii. Dar mă strădui să fac față în fiecare zi. Cu depresia se pare că te cam naști. Oameni buni, când nu mai puteți, puneți mâna și scrieți orice! Scrieți jurnal, spuneți ce-ați făcut astăzi. O să vă eliberați. Eu nu am auzit să se fi sinucis cei care au ținut jurnal. E o eliberare. Am un jurnal pe care l-am ținut zilnic. Din 1976, în fiecare zi, am scris jurnal și asta m-a ținut la suprafață

Rep. De ce Efecte 2.0. Noua generație are nevoie de o versiune mai  accesibilă pentru a citi poezie?

L.I.S: Din afară, cum s-a văzut, că eu sunt un computer și am invetat un program de poezie 2.0 și doar apăs butonul și iese o poezie. E o potriveală a zilelor noastre, e o dezvoltare a poeziei. O evoluție care se vede mai ales la tineri. S-a schimbat lumea, s-au schimbat tinerii. Mai ales de când a venit Internetul.

Rep. E de bine sau de rău. S-a schimbat în bine literatura în online sau s-a schimbat în rău?

L.I.S: S-a schimbat în rău dintr-un singur motiv: că nu mai există criteriu critic, estetic, de valorizare a ceea ce apare pe Internet. Se citește însă mult mai mult pe Internet, nu cărți. Spre marea noastră tristețe au de suferit și poeții sau cei care scriu literatură. Tinerii suferă că nu au cititori. Eu iau lumea așa cum este. Eu am premiat tineri. La început am fost supărat pe ei, ei s-au supărat pe mine. Pentru că era acea perioadă din anii 2000 de vocabular imposibil de redat. Le-am spus că nu le folosește la nimic, niciodată niciun manual nu o să publice asemenea lucruri. Și le-am spus: „Dacă voi continuați așa, eu nu vă premiez!”. Am avut ocazii să fiu mereu în juriu. Între timp, acei tineri teribiliști s-au căsătorit, au copii și au trecut la nivelul al doilea de poezie serioasă, intimistă, care e foarte gustată de tineri, dar care s-a rupt de literatura română. Tinerii au senzația că poezia românească a început cu ei. De fapt, ei sunt într-un mare handicap. De fapt, ei, necitindu-i pe cei de dinaintea lor, habar nu au că alții au făcut ceea ce au scris ei. E un mare păcat. Dar se așează lucrurile, au apărut noi promoții.

Rep. Despre feedback-ul imediat pe care îl poate primi un scriitor care publică online ce părere aveți?

L.I.S:E numai la poze, la texte mai puțin. E aproape de neînțeles. Dacă pui un text ai câteva Like-uri, dar dacă pui poze cu ce ai făcut… are vreo importanță să primești un Like? Literatura română nu poate să continue pe Facebook. Adică, fără cărți nu se poate. Cărțile pot fi citite și online. Criteriul de selecție a început să fie o mare problemă. Cei care scot cărți, adică tinerii, se laudă ei între ei. Dar dacă dau cu nasul de un critic versat, care a avut impact în literatura veche, își dau seama că pentru acesta ei nu contează. Ei, în schimb, se laudă, se aplaudă între ei mai ales la cenacluri online, site-uri, reviste online. Cei care au familii, care s-au așezat au înțeles acest lucru elementar: nu poți să te impui așa. Au lăsat Facebook-ul și au scos cărți serioase.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare