Recorder: Cum sunt amăgiți antreprenorii români de un inginer excentric din Cluj
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 02, 2026 0 1
Au sperat să obțină finanțări pentru ideile lor de afaceri și spun că s-au trezit păcăliți de un grup de firme de consultanță pentru fonduri nerambursabile, controlate de un inginer, fost cadru didactic universitar din Cluj-Napoca. Mai mulți români au apelat la companii aflate sub branduri diferite (Camyre/ Saint Via/ Saint International etc.), dar administrate de aceiași oameni. Au fost atrași prin articole publicitare online, unde soții Remus Ciocan și Camelia Elena Ciocan – patronii acestor entități – erau promovați drept experți în obținerea de finanțări nerambursabile, arată azi publicația Recorder.ro.
Unii clienți acuză că au fost convinși să plătească un avans de 1.000 de euro pentru linii de finanțare care nu sunt active sau erau închise demult. Ei spun că n-au văzut niciun ban nerambursabil, ba au rămas și fără avans, în baza unor contracte care avantajau firmele.
Recorder a adunat mărturii de la persoane păgubite și de la foste angajate în aceste firme: „totul e o țeapă ordinară. Ca angajată acolo, am fost obligată să mint pe toată lumea”, spune o fostă angajată.
La un moment dat, patronul Remus Ciocan a început să nu mai plătească salariile. Banii firmelor fuseseră folosiți pentru mașini de lux: un Ferrari de peste 350.000 de euro și un Land Rover de aproape 100.000 de euro. Remus Ciocan susține că nu știa nimic despre practicile descrise de fostele angajate. Adaugă că toți clienții nemulțumiți vor, de fapt, să-l intimideze și că i-a reclamat, anul trecut, la poliție pentru șantaj: „Oamenii mint, mint și mint!”.
Sursa foto colaj recorder.ro
